Alertă în Germania: trenuri oprite după descoperirea unui obiect suspect

Alertă în Germania: trenuri oprite după descoperirea unui obiect suspect

Circulaţia feroviară a fost oprită complet în Treuchtlingen, localitate din regiunea Franconia Mijlocie din Germania, după ce un obiect suspect, despre care există suspiciunea că ar putea conţine explozibili, a fost descoperit în zona căii ferate, potrivit Reuters.

Poliția din Germania, trimisă la locul unde a fost găsit obiectul suspect

La faţa locului au fost mobilizate echipe specializate ale Poliţiei Federale Germane.

Potrivit poliţiei, obiectul a fost găsit de un tehnician în terasamentul căii ferate, la intrarea în zona gării din Treuchtlingen. Autorităţile tratează situaţia ca pe una potenţial periculoasă până când verificările vor stabili exact natura obiectului.

Poliția din Germania a securizat zona

O echipă de genişti a Poliţiei Federale a intervenit pentru examinarea acestuia. Obiectul a fost analizat inclusiv cu ajutorul tehnologiei cu raze X, iar autorităţile aşteaptă în continuare rezultatul examinării imaginilor.

„Analiza cu raze X este încă în curs”, au transmis autorităţile din Franconia Mijlocie. Suspiciunea că obiectul ar putea conţine explozibili nu a fost, deocamdată, exclusă, astfel că sunt necesare verificări suplimentare realizate de forţele speciale.

Poliţia a recomandat populaţiei să evite zona şi să aleagă rute alternative. Nu există, în acest moment, o estimare clară privind durata restricţiilor, iar autorităţile nu pot preciza când vor fi reluate circulaţia rutieră şi cea feroviară în zona afectată.

Ce trenuri sunt afectate

Transportul feroviar regional a fost oprit, fiind afectate trenurile RB 16, RE 16 şi RE 60. Garniturile regionale sunt oprite în staţii situate înainte de zona restricţionată, iar pentru pasageri au fost organizate servicii de transport alternativ cu autobuze şi taxiuri de mare capacitate.

Trenurile de lung parcurs sunt redirecţionate prin Ingolstadt pentru a evita zona în care se desfăşoară operaţiunile autorităţilor.

Treuchtlingen are aproximativ 13.000 de locuitori şi este situat între Nürnberg şi Ingolstadt. Oraşul a fost cândva un important nod feroviar. Linia de mare viteză Nürnberg–Ingolstadt trece însă în prezent mai la est, astfel că serviciile ICE dintre München şi Nürnberg nu sunt afectate de incident.