Acord între Republica Moldova și Ucraina. Cum va fi afectată România

Acord între Republica Moldova și Ucraina. Cum va fi afectată RomâniaSursa foto: Arhiva EVZ

Republica Moldova şi Ucraina au ajuns la un acord privind facilitarea tranzitului produselor agricole ucrainene pe teritoriul moldovean, prin intermediul transportului feroviar, a anunțat premierul moldovean Vasile Tofan.

Republica Moldova deschide „rutele solidarității”

O parte dintre aceste mărfuri vor putea ajunge inclusiv în România, de unde vor fi direcţionate către pieţele externe, în încercarea de a evita rutele afectate de atacurile ruseşti.

Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a anunţat că Chişinăul a acceptat solicitarea venită din partea Ucrainei şi că tranzitul va fi extins în următoarea perioadă.

„Rutele Solidarității la apogeu. Moldova va facilita tranzitul a până la 600.000 de tone de produse agricole ucrainene pe căile ferate până la sfârșitul anului 2026 – ajutând Ucraina să ajungă pe piețele regionale și menținând deschise rutele comerciale vitale”, a scris premierul moldovean Vasile Tofan pe rețeaua X.

Ajutor pentru exporturile ucrainene din Republica Moldova

Decizia vine într-un moment dificil pentru exporturile agricole ale Ucrainei. Atacurile ruseşti asupra porturilor şi infrastructurii maritime au afectat în ultimele săptămâni transporturile prin Marea Neagră, determinând Kievul să caute soluţii alternative. În acelaşi timp, şi exporturile agricole ruseşti au fost perturbate de atacuri ucrainene, inclusiv de operaţiunea desfăşurată la 12 august asupra portului Novorossiisk.

sursa: Facebook

Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sibiha, a salutat hotărârea Chişinăului şi a mulţumit Republicii Moldova pentru ceea ce a numit „adevărata solidaritate” faţă de Ucraina.

„Întrucât Rusia vizează în mod deliberat porturile și rutele comerciale ale Ucrainei, rutele alternative de export sunt vitale pentru rezistența Ucrainei și securitatea alimentară globală”, a declarat Sibiha.

Ce sunt Rutele de Solidaritate

Rutele de Solidaritate UE-Ucraina au fost create în 2022, după declanşarea invaziei ruse şi blocarea unor căi tradiţionale de export. Acestea permit transportul mărfurilor ucrainene către pieţele externe prin infrastructura terestră şi fluvială a statelor vecine.

„Coridorul Dunării rămâne cea mai promițătoare alternativă în ceea ce privește transportul, dar este mai limitat și mai costisitor pentru mărfuri voluminoase, cum ar fi cerealele, decât cel al porturilor mai mari din jurul Odesei”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene citat de Clash Report.

Ucraina estimează că în 2026 va obţine 81,5 milioane de tone metrice de cereale şi seminţe oleaginoase, aproximativ 70% din această cantitate urmând să fie exportată. Cele 600.000 de tone prevăzute în acordul cu Moldova reprezintă aproximativ 1% din exporturile anticipate.

Autorităţile ucrainene avertizează, totodată, că ţara ar putea rămâne fără suficiente spaţii de depozitare începând din octombrie, într-un context în care regiunea Mării Negre are un rol major în producţia mondială de grâu.