Pe cine a folosit Ana Pauker ca să îi supravegheze pe masonii de la Washington. Personajul a dat numele celui mai cunoscut club studențesc

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Scurt și la obiect, pentru că se anunță o zi frumoasă de vară și nimeni nu are chef să o umple cu povești despre oameni morți. Mai ales că niciunul nu a ajuns în Rai, ci, cel mult, în ”veșnicele plaiuri ale vânătorii... de burghezi”!

Reproducem o telegramă CIA din 21 noiembrie 1950 (care conține informații culese înainte de iulie 1949) discutăm puțin de personaje și ne vedem de zilele libere.

Preoteasa a fost însărcinat de Ana Pauker să rămână temporar la Washington pentru a-i observa pe masonii Ralea și Ripoșanu

1. Grigore Preoteasa, secretar general al Ministerului Afacerilor Externe, în vârstă de 38 (agenții erau în eroare, Preoteasa avea 35 de ani în 1950 n.n.) de ani, are studii comerciale (Kaufmann), absolvind Academia Comercială din București, unde era deja un comunist activ. Împreună cu Gică Macovescu a publicat ziarul comunist ilegal România Liberă în anii 1943 și 1944 (eroare, din nou, Preoteasa a condus România Liberă până în 1946, când a plecaat la Washington, probabil sursa americanilor a indicat anii de ilegalitate, când RL apărea clandestine n.n.).
2. După ce a activat ca redactor al ziarelor «democratice de stânga» Dimineața și Timpul, Macovescu a fost asistentul lui Mircea Grigorescu, directorul de presă de extremă stângă responsabil de presa internă. Acesta din urmă știa, fără îndoială, despre publicarea unui ziar comunist ilegal, dar i-a acordat sprijinul său tacit. Mai mult, se spunea că și prim-ministrul Mihai ( Ion Antonescu, Mihai a fost ministru în guvern n.n.) Antonescu știa acest lucru.
3. După capitularea României, Preoteasa a devenit director de presă și, ulterior, a fost numit secretar general al Ministerului Afacerilor Externe, funcție pe care încă o deține. În minister, el este cel mai important și influent colaborator al Anei Pauker.
4. În 1946, când Ralea era ambasador la Washington, iar Ripoșanu a fost numit consilier al ambasadei, Preoteasa a fost însărcinat de Ana Pauker să rămână temporar la Washington pentru a-i observa pe Ralea și Ripoșanu.

Morții cu morții

După cum se vede Centrala americană avea nevoie de un ”portret” al activistului, juristului și gazetarul Grigore Preoteasa. Provenit dintr-o familie de muncitori – se pare că tatăl său fusese coleg cu Gheorghe Gheorghiu-Dej la CFR – apoi student la Drept și Științe Economice, Preoteasa și-a petrecut anii 1933 -1944 prin închisori și lagăre, fiind militant activ comunist în anii ilegalității partidului.

Aici și-a croit drum în viitoarea structură de conducere a țării, ocupând funcții ca redactor-șef al organului de presă al partidului, director al Agerpres, singura agenție de presă, și ministru de Externe, un an, după mazilirea Anei Pauker, din 1956 până la 4 noiembrie 1957, când moare într-un accident de aviație, la Vnukovo, Rusia. În avion era și tânărul Nicolae Ceaușescu, care a scăpat nevătămat.

Preoteasa a fost stimat de Nicolae Ceaușescu și în onoarea sa a numit ”Grigore Preoteasa” singura Casă de Cultură a Sudenților din București. Fără legătură cu politrucul care i-a dat numele, Casa ”Preoteasa” a fost un real centru de respirație (semi) liberă în anii comunismului, a găzduit Teatrul Podul, concerte de rock și folk, spectacole de divertisment studențesc cu Vouă, Divertis sau Asentina. După Revoluție aici a funcționat Discoteca ”Preoteasa” și acum este din nou centru studențesc.

Legația în care toți se supravegheau

Gică ( de fapt, George) Macovescu a lucrat la Legația română, dar anii săi de glorie abia urmau, diplomat, marginalizat și apoi repus în funcție, este singurul oficial român care s-a întâlnit cu John Fitzgerald Kennedy.

Pamfil Ripoșanu ajunge la Washington ca omul lui Petru Groza, căruia îi fusese șef de cabinet. Nu revine în țară când se termină misiunea, ci rămâne în Washington. Are un talent aproape unic de a fi în miezul unor evenimente istorice.

Este – potrivit lui Mircea-Dorel Suciu – redactorul cărții ”Orizonturi Roșii” a lui Ioan Mihai Pacepa și apoi avocatul României în procesele prin care România a încercat să recupereze tablouri de patrimoniu de la Regele Mihai. Ultimul care a apelat la serviciile sale a fost Guvernul Petre Roman, care apoi a renunțat la procesul pentru 42 de opere de artă.

În fine, Mihai Ralea – cel care avea să recunoască peste ani că apartenența la Masonerie i-a deschis uși în capitala americană – făcea parte din planul Anei Pauker, pe atunci ministru de Externe, de a folosi Ordinul discret pentru a stabili contacte care erau refuzate NKVD-iștilor.

Concluzie: România, așa cum reiese și din formularea din telegramă era considerată de americani o țară învinsă, ”capitulase”, iar redeschiderea Legației (misiune diplomatică) după ce declarasem război SUA era o misiune delicată. Fiecare pol de Putere dorea să controleze fenomenul, Groza, prin șeful de cabinet, Dej, prin Macovescu, Pauker prin masoni și, peste toate, era nevoie de supra-supraveghere prin Preoteasa.