Nicolae Ceaușescu, misiune NKVD împotriva dictatorului Franco. La Pasionara, simbolul feminin al comuniștilor spanioli, decorată la București

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Nicolae Ceaușescu, misiune NKVD împotriva dictatorului Franco. Poveștile revoluționarilor comuniști/de extremă stânga, în special ale celor din țările care nu au ajuns în Blocul Sovietic, au fost privite de tineri cu un oarecare romantism. În perioade destul de lungi, în special în anii 1960 și 1970, viețile unor anarhiști, animați de idealuri egalitariste, au inspirat generații întregi.

Franța acelor ani e un bun exemplu, Italia sau Grecia, deși aici comuniștii erau mai pragmatici decât anarhiștii. Normal că ochiul și flerul omului matur distinge acum în spatele unor mișcări influența unor state mult mai cinice decât tinerii care ies în stradă sau cântă pe stadioane pentru libertate, pace și egalitate la împărțirea profiturilor făcute cu mijloacele de producție aflate în proprietatea altora.

Cel mai cunoscut este Che Guevara, dar istoria modernă are zeci de astfel de personaje. E adevărat și că atunci când puneau bombe, făceau jafuri pentru a avea bani de arme și manifeste, lumea se delimita de ei, dar după ispășirea pedepselor ei și-au continuat viața, înconjurați de admiratori. Brigăzile Roșii, Acțiunea Directă, Fracțiunea Armata Roșie sunt exemple de organizații care au dat deopotrivă criminali și idoli.

Ceaușescu în miezul evenimentelor – Radio Spania Independentă

Multe din ideile egalitarist-comuniste le găsim și astăzi la tot mai mulți tineri și explicația este că în trecut ”comuniștii din țările comuniste nu au fost comuniști adevărați și au compromis idealurile comuniste, dar comunismul este bun în esență”!

În fine, important pentru povestea noastră de astăzi este faptul că Nicolae Ceaușescu a fost și el implicat în poveștile ”motivaționale” ale mișcărilor comuniste internaționale. Mișcarea o începuse Gheorghe Gheorghiu-Dej prin ajutorul medical oferit în timpul războiului din Coreea sau adăpostirea orfanilor greci. Ceaușescu a acceptat și el să fie unul din pionii prin care strategii de la Moscova susțineau mișcări subversive în alte țări.

În Spania anilor 1970 situația era fluidă de mai multe decenii. După Războiul Civil din 1936 – 1939, Francisco Franco preia conducerea, fiind susținut de fasciștii italieni și de naziști, dar reușește să mențină Spania neutră în timpul Războiului Mondial și să o transsforme într-un Rai al confruntărilor între spioni.

Exilul comuniștilor spanioli, sprijinit de Ceaușescu

După înfrângere, Franco schimbă linia politică, devenind autocrat din dictator, dar asta nu a însemnat că membrii Partidului Comunist Spaniol nu au plecat în exil. Franco – după ce purtase fasciile în Războiul Civil – devenise acum un acceptat/răsfățat chiar al lumii occidentale fiind un luptător activ anticomunist, un asset important în Războiul Rece.

Acest exil al comuniștilor spanioli, conduși atunci de Dolores Ibarruri era sprijinit de Nicolae Ceaușescu.

NKVD înființase încă din 1941 un post de radio care transmitea în spaniolă mesajele comuniștilor fugiți de acasă, Radio Spania Independentă – Radio Espana Indepiendente. În 1955, România Populară primise misiunea de a adăposti acest post de radio și misiunea a fost apoi preluată și de Republica Socialistă. Ceaușescu era foarte mândru de această misiune.

Deși și la noi se încerca adăugarea unui aer romantic-revoluționar biografiei ilegaliștilor Nicu și Elena, succesul era zero spre foarte mic. REI era șansa lui de a participa la lupta antifascistă!

La Pasionaria

Dolores Ibarruri a fost una dintre figurile centrale ale Războiului Civil și apoi a Partidului Comunist din Spania. Aura romantic-criminală i-au dat-o acțiunile cu arma în mână, deși mulți susțin acum că era mai mult responsabilă de discursurile motivaționale decât de trasul cu pușca în timpul Asediului din Madrid. În acele zile de foc și-a transformat pseudonimul La Pasionara în renume.

Pentru a avea o imagine mai clară a personajului am apelat la un text de acum 90 de ani (!), menționăm că Ana Pauker era atunci instructor al Cominternului și arestată pentru acțiuni subversive/

Vreți să ajungem acolo? – text din Universul 5 aprilie 1936

Cine cunoaşte cât de puţin istoria mişcărilor revoluţionare comuniste şi cine urmăreşte cu atenţie evenimentele din ţările unde această ideologie — graţie agitatorilor interesaţi — prinde rădăcini, poate vedea că şi la noi comuniştii întrebuinţează absolut aceiaş tactică.

În Spania „vedeta“ comunismului e Dolores Ibárruri, un fel de Ana Pauker a Pirineilor! Ea este în fruntea mişcărilor împotriva statului burghez şi religiei creştine; după incendierea unor biserici şi aruncarea în foc a unui preot, un ziar „de stânga“ din Spania a scris această frază: „MANIFESTAŢIA DECURGEA NORMAL CÂND UN PREOT TRAVERSA STRADA. ÎN FAŢA ACESTEI PROVOCĂRI NECUGETATE, POPORUL A ARS CÂTEVA BISERICI..."

Un partid fără țară

După instaurarea fermă la conducere a lui Franco, Dolores Ibarruri s-a refugiat la Moscova, după un periplu european destul de lung. În anii 1970, când Franco pregătea predarea puterii către o monarhie (cât de constituțională o înțelegea el) reprezentată de viitorul Rege Juan Carlos I, părea clar că bătălia pentru o Republică Socialistă spaniolă era pierdută, dar și că natura lucrase ca sfârșitul franchismului să fie aproape.

În aceste condiții – aproape de o victorie parțială, susținută de România prin adăpostirea radioului cladestin pe bulevardul 1 Mai/Kiseleff – vine la București La Pasionara, la invitația lui Nicolae Ceaușescu.

Vizita în țara noastră a tovarășei Dolores Ibarruri

Sosirea în Capitală

Luni a sosit la Bucureşti tovarăşa Dolores Ibárruri, preşedintele Partidului Comunist din Spania, care, la invitaţia Comitetului Central al Partidului Comunist Român, va face o vizită în ţara noastră. La sosirea pe aeroportul Otopeni, tovarăşa Dolores Ibarruri a fost salutată de tovarăşii Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, Paul Niculescu-Mizil, membru al Comitetului Executiv, al Prezidiului Permanent, secretar al C.C. al P.C.R., Ghizela Vass, şef de secţie la C.C. al P.C.R., de activişti de partid.

Notă: Am extras textele din acest material din presa vremii și din buletinul oficial al RSR. Obsrvați că în materialele oficiale nu se spune niciun cuvânt despre faptul că partidul reprezentat de ”tovarășa Ibarruri” nu exista decât în dosarele cu șină ale NKVD și că drumul nu era Madrid-București, ci de la Moscova.

Solemnitatea înmînării ordinului „Steaua Republicii Socialiste România” clasa I tovarășei Dolores Ibárruri

Luni 21 decembrie 1970, a avut loc solemnitatea înmînării ordinului „Steaua Republicii Socialiste România" clasa I tovarășei Dolores Ibárruri, președintele Partidului Comunist din Spania, militant de seamă al mișcării comuniste și muncitorești internaționale.

La solemnitate, care a avut loc la Palatul Consiliului de Stat, au luat parte tovarășii Nicolae Ceaușescu, împreună cu soția, Elena Ceaușescu, Emil Bodnaraș, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Pană, Virgil Trofin, Ilie Verdeț, Florian Dănălache, Dumitru Popa, Gheorghe Stoica, Ștefan Voitec, Mihai Dalea, Ion Iliescu, membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist Român, ai Consiliului de Stat și ai guvernului. Au participat vechi militanți ai mișcării muncitorești din țara noastră, foști luptători în brigăzile internaționale din Spania, activiști de partid, personalități ale vieții culturale și obștești.

Din partea spaniolă au participat membri ai Comitetului Executiv, membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist din Spania, reprezentanți ai organizațiilor Partidului Comunist din Spania din diferite țări.

Înalta distincție a fost înmînată de președintele Consiliului de Stat, tovarășul Nicolae Ceaușescu, tovarășei Dolores Ibárruri, pentru merite deosebite în îndelungata sa activitate revoluționară și antifascistă consacrată cauzei democrației, progresului, libertății și independenței naționale, triumfului idealurilor socialismului și păcii între popoare, pentru contribuția sa de seamă adusă la dezvoltarea creatoare a marxism-leninismului, la cauza unității și solidarității internaționaliste a mișcării comuniste și muncitorești, a tuturor forțelor antiimperialiste, precum și la dezvoltarea prieteniei dintre Partidul Comunist Român și Partidul Comunist din Spania, dintre poporul român și poporul spaniol, cu prilejul împlinirii vîrstei de 75 de ani. Conducătorii partidului și statului, ceilalți participanți la solemnitate, au felicitat cu căldură pe tovarășa Dolores Ibárruri, urîndu-i sănătate, viață lungă, noi succese în activitatea pe care o desfășoară pentru libertatea poporului spaniol, pentru triumful socialismului și comunismului din întreaga lume.

Masă oferită de Comitetul Executiv al C.C. al P.C.R. Cu prilejul celei de-a 75-a aniversări a zilei de naştere a tovarăşei Dolores Ibarruri

Comitetul Executiv al C.C. al Partidului Comunist Român a oferit, luni, o masă. Au luat parte tovarăşii Nicolae Ceauşescu, împreună cu soţia Elena Ceauşescu, Emil Bodnaraş, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Pană, Virgil Trofin, Ilie Verdeţ, Florian Dănălache, Dumitru Popa, Gheorghe Stoica, Ştefan Voitec, Mihai Dalea, Ion Iliescu, membri ai C.C. al P.C.R., ai Consiliului de Stat şi ai guvernului. Au participat vechi militanţi ai mişcării muncitoreşti din ţara noastră, foşti luptători în brigăzile internaţionale din Spania, activişti de partid, personalităţi ale vieţii culturale şi obşteşti. Din partea spaniolă au participat membri ai Comitetului Executiv, membri ai C.C. ai Partidului Comunist din Spania, reprezentanţi ai organizaţiilor P.C.S. din diferite ţări.

În timpul mesei au rostit cuvîntări tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU şi tovarăşa DOLORES IBARRURI. Au mai luat, de asemenea, cuvântul, felicitînd pe sărbătorită, tovarăşii Valter Roman, Constantin Cîmpeanu, Vida Géza, Mihail Florescu, Elisabeta Luca şi Constantin Doncea, participanţi la brigăzile internaţionale din Spania. Masa s-a desfăşurat într-o atmosferă deosebit de caldă, tovărăşească. (Agerpres)

Notă: Valter Roman era prezent pentru că era căsătorit cu una dintre refugiatele comuniste, Hortensia Vallejo, mama viitorului prim-ministru al României.Cei doi s-au cunoscut în anii în care Brigada Internațională lupta împotriva lui Francisco Franco. Decorația primită de Ibarruri era cea mai mare distincție a acelor vremuri.

Urmează cuvântarea ținută de președinta partidului care atunci era fără țară. Azi sunt vorbe cu înțeles doar pentru cei interesați de istorie. Atunci erau mesaje de amenințare la adresa unei alte țări.

Cuvîntul tovarășei Dolores Ibarruri: Fără nicio îndoială Spania ar fi fost astăzi o ţară socialistă.

Tovarăşe Ceauşescu,

Tovarăşi prieteni români, şi dragi tovarăşi din brigăzile revoluționare,

În aceste momente, de profundă emoţie, cînd Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România mi-a făcut marea cinste de a-mi conferi ordinul Steaua Republicii Socialiste România, accept distincţia nu ca pe ceva ce mi s-ar cuveni personal, ci ca o expresie a recunoaşterii luptei poporului nostru şi a partidului nostru, care a fost primul ce a înfruntat agresiunea fascistă şi care, timp de 30 de ani, pînă în aceste clipe cînd se întrevăd schimbări profunde în ţara noastră, nu a încetat lupta.

Şi în aceste momente de emoţie gândurile mele se află în Spania, la Burtos, în acea închisoare de tragică amintire, în care sute şi sute de tovarăşi şi de deținuți au suferit îndelungate condamnări şi în care astăzi un grup de tineri patrioţi basci aşteaptă condamnări teribile pentru singurul delict de a fi luptat pentru libertatea patriei basce, pentru libertatea Spaniei.

Prin procesul înscenat acestor tineri pentru care procurorul cere şase pedepse cu moartea, Franco a crezut că demonstrează soliditatea regimului să și capacitatea acestuia de a zdrobi în mod sîngeros orice încercare de a-i pune capăt - însă Franco agreşit; procesul împotriva tinerilor basci s-a transformat într-un proces contra dictaturii franchiste şi mişcare de solidaritate cu tinerii basci, care se desfăşoară în America Latină, în Europa, în toate ţările unde se cere punerea în libertate a acestor tineri basci, ne arată nouă, spaniolilor, imensele posibilităţi care există în ţara noastră de a organiza lupta pentru a pune capăt pentru totdeauna regimului franchist.

Eu doresc să vorbesc de politica partidului comunist. Nici o singură clipă partidul comunist nu a considerat că lupta s-a terminat o dată cu înfrîngerea republicii. Și din momentul în care ne-am văzut obligaţi să plecăm din Spania am început din nou să organizăm lupta: peste 12 ani de lupte de partizani, sute şi sute de tovarăşi închişi şi executaţi.

O lungă epopee de lupte şi eroism marchează calea Partidului Comunist din Spania în bătălia împotriva dictaturii franchiste. Noi nu uităm experienţele trecutului şi în loc de a ne închista într-o politică îngustă şi sectară am ţinut seama care sunt forţele pe care noi ne puteam sprijini pentru a lupta împotriva franchismului.

Am găsit oameni care ieri au fost sprijinitorii regimului franchist, iar azi ne găsim în faţa faptului că la chemarea Partidului Comunist din Spania răspund toate forţele antifranchiste şi democratice din ţara noastră, şi există posibilitatea de a obţine o unitate antifranchistă largă care să cuprindă de la democraţi creştini, burghezia democratică, pînă la comunişti şi socialişti.

Eu consider că această unitate va fi obţinută chiar dacă ea va întîmpina dificultăţi. Partidul nostru militează pentru unirea tuturor forţelor, în scopul de a pune capăt regimului de teroare. Aceasta este adevărata politică revoluţionară, dusă nu în vorbe, ci în fapte. Noi avem experienţa frontului popular.

Frontul popular în Spania era format din republicani de dreapta, din republicani de centru, din naţionalişti catalani, o parte din naţionaliştii basci, din socialişti şi comunişti. Datorită frontului popular a fost posibilă organizarea rezistenţei în faţa agresiunii fasciste; datorită existenţei frontului popular a fost posibilă organizarea armatei populare, înfăptuirea reformei agrare, transformarea Spaniei într-o republică populară de un nou tip, care, dacă ar fi triumfat, fără nicio îndoială Spania ar fi fost astăzi o ţară socialistă.

Sprijinindu-ne pe această experienţă, în noile condiţii de astăzi, noi căutăm să unim toate forţele capabile să lupte împotriva regimului. Nu ne preocupă atitudinea de ieri a acestor forţe. Ne interesează poziţia lor de astăzi în lupta împotriva lui Franco şi hotărîrea lor de a lupta alături de noi, iar noi vom căuta această unitate cu toată loialitatea, fără a ignora însă dificultăţile ce vor apărea în calea noastră.

Tovarăşul Ceauşescu vorbea de greutăţile pe care românii le-au întîmpinat în construcţia socialistă. Este de înţeles că noi astăzi nu ne propunem să construim socialismul, noi ne propunem să restabilim în Spania democraţia, o democraţie deschisă tuturor cuceririlor, tuturor progreselor. Noi ştim că în această luptă a noastră pentru democraţie unii dintre aliaţii noştri de azi vor rămîne pe drum, însă principalul, în prezent, pentru noi este de a pune capăt dictaturii franchiste, de a restabili democraţia, de a deschide poporului spaniol calea spre libertate, justiţie şi dreptate.

În încheiere, vă rog, tovarăşi, să-mi permiteţi să salut poporul român, muncitorii, ţăranii, intelectualii, harnicele femei care, sub conducerea Partidului Comunist Român, construiesc socialismul, transformă vechea Românie a boierilor într-o Românie industrial-dezvoltată, făcînd să devină realitate visul atîtor generaţii de luptători revoluţionari.

Eu vă doresc, tovarăşi români multe succese în această nobilă sarcină, pentru că acesta este, deasemenea, cel mai bun sprijin pe care ni-l puteţi acorda. Vă mulţumesc mult pentru întregul ajutor pe care ni l-aţi acordat şi pe care ni-l acordaţi.

Mulţumiri tovarăşului Ceaușescu!