dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Cât de corupți erau bugetarii de la ISCTR. Abonament de șpagă. Update

Cât de corupți erau bugetarii de la ISCTR. Abonament de șpagă. Update

Judecătorii de la Tribunalul Timiș au dispus arestarea preventivă a patru persoane în dosarul de luare de mită de la ISCTR Timişoara, printre care se numără și șeful instituției, Ilie...

Șeful Jandarmeriei Brăila, săltat de DNA. Bugetarul de lux, acuzat că făcea afaceri interzise

Șeful Jandarmeriei Brăila, săltat de DNA. Bugetarul de lux, acuzat că făcea afaceri interzise

Update. Reacția Jandarmeriei Române: „În contextul acțiunilor desfășurate de Direcția Națională Anticorupție care vizează la acest moment un angajat al Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila, instituția noastră precizează că va...

Mitică Dragomir scapă de dosarul RCS&RDS prin prescripție

Mitică Dragomir scapă de dosarul RCS&RDS prin prescripție

După aproape un deceniu de investigații și procese, cunoscutul caz de corupție ce îi implica pe Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, și Ioan Bendei, fost administrator...

Sub Nicușor Dan, practicile securiste de tip „Coldea-Kovesi” dau să renască

Sub Nicușor Dan, practicile securiste de tip „Coldea-Kovesi” dau să renască

Cea mai mare temere pe care am avut-o în legătură cu eventualitatea în care Nicușor Dan ar ajunge președintele României începe să prindă contur. Este vorba despre renașterea practicilor gestapoviste,...

Mirabela Dauer, după ce a aflat că va fi audiată: Prin mărinimia generalului Zisu, am primit o concesiune plătită, nu cerșită

Mirabela Dauer, după ce a aflat că va fi audiată: Prin mărinimia generalului Zisu, am primit o concesiune plătită, nu cerșită

Mirabela Dauer urmează să fie audiată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Cunoscuta artistă ar fi primit un loc de veci concesionat ilegal de generalul Cătălin Zisu. Mirabela Dauer va da...

Un avocat, reținut pentru trafic de influență. DNA l-a prins în flagrant

Un avocat, reținut pentru trafic de influență. DNA l-a prins în flagrant

Un avocat din Baroul Galați a fost reținut de procurorii DNA pentru trafic de influență. Acesta a fost prins în flagrant în timp ce primea 7.000 de euro de la...

Un nou dosar pe numele generalului Cătălin Zisu. Acuzații de corupție legate de concesionarea unor locuri de veci

Un nou dosar pe numele generalului Cătălin Zisu. Acuzații de corupție legate de concesionarea unor locuri de veci

Cătălin Zisu, fost comandant al Comandamentului Logistic Întrunit din Ministerul Apărării Naționale, este cercetat penal de procurorii DNA într-un nou dosar, fiind acuzat de instigare la abuz în serviciu în...

Dosar închis de ÎCCJ în cazul procurorilor înregistrați când voiau să "liniștească" judecătorii

Dosar închis de ÎCCJ în cazul procurorilor înregistrați când voiau să "liniștească" judecătorii

Foștii procurori DNA Oradea pot respira ușurați. Completul de 5 judecători din cadrul  Înaltei Curți de Casație și Justiție  a respins, ieri, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară în...

Tariceanu, după achitarea în dosarul mitei: Am fost târât într-o luptă în care am fost acuzat pe nedrept

Tariceanu, după achitarea în dosarul mitei: Am fost târât într-o luptă în care am fost acuzat pe nedrept

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul în care era acuzat de luare de mită. Procurorii DNA au susținut că...

Tăriceanu, achitat definitiv în dosarul în care DNA l-a acuzat de luare de mită

Tăriceanu, achitat definitiv în dosarul în care DNA l-a acuzat de luare de mită

ostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat definitiv, luni, de un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un dosar în care era acuzat...

Șeful Direcției Agricole Bihor, urmărit penal de DNA. Ce au descoperit procurorii

Șeful Direcției Agricole Bihor, urmărit penal de DNA. Ce au descoperit procurorii

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Oradea au dispus începerea urmăririi penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile față de Nicolae Florian Hodișan, director executiv...

Șeful Direcției pentru Agricultură Bihor, pus sub control judiciar. Contracte ilegale cu case de avocatură

Șeful Direcției pentru Agricultură Bihor, pus sub control judiciar. Contracte ilegale cu case de avocatură

Este cel de-al doilea dosar aș șefului Agriculturii bihorene, unul dintre cei mai longevivi directori de Direcții Agricole din țară. Directorul Hodișan, acuzat de abuz în serviciu în formă continuată...

Proprietar de fast-food din București, reținut pentru că a cerut mită

Proprietar de fast-food din București, reținut pentru că a cerut mită

În ianuarie 2025, un proprietar de fast-food din sectorul 6 al Bucureștiului a fost implicat într-un caz de corupție. Acesta a pretins că este nepotul unui procuror și a cerut...

DNA a intrat peste ANAF. Sectorul de ridesharing, vizat de autorități

DNA a intrat peste ANAF. Sectorul de ridesharing, vizat de autorități

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a declanșat o amplă acțiune de investigare care vizează funcționari publici din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), suspectați că ar fi protejat firme de...

Primarul din Sinaia, arestat preventiv. A încălcat interdicţiile măsurii controlului judiciar

Primarul din Sinaia, arestat preventiv. A încălcat interdicţiile măsurii controlului judiciar

DNA a cerut tribunalului înlocuirea controlului judiciar pe cauțiune cu arestarea preventivă a primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea, acuzând că acesta a încălcat cu rea-credință interdicția de a-și exercita funcția....

Pe cine ar pune Nicușor Dan șef la SRI: Trebuie să aibă multă experiență profesională

Pe cine ar pune Nicușor Dan șef la SRI: Trebuie să aibă multă experiență profesională

Nicușor Dan a declarat că ar vrea un director SRI din zona civilă, cu experiență profesională. Candidatul independent a menționat că este vorba despre o discuție, nu despre o negociere...

Scandal de corupție în Sănătate. Şeful Bagdasar-Arseni, cercetat de DNA

Scandal de corupție în Sănătate. Şeful Bagdasar-Arseni, cercetat de DNA

Şeful Clinicii de Neurochirurgie, luat în vizor de DNA. Șeful Clinicii de Neurochirurgie din Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti, profesorul universitar dr. Radu-Mircea Gorgan, şi managerul Institutului Naţional...

Adevărata putere a Președintelui și rolul CSAT. Cum pot reapărea Protocoalele

Adevărata putere a Președintelui și rolul CSAT. Cum pot reapărea Protocoalele

Președintele României are o putere simbolică, spun unii. Alții spun că este un personaj foarte puternic. O discuție cu fostul șef al Serviciului de Informații Externe, gen. Silviu Predoiu, mi-a...

Polițistul Bota cere să fie rejudecat. Acuză că denunțătorul ar fi fost șantajat

Polițistul Bota cere să fie rejudecat. Acuză că denunțătorul ar fi fost șantajat

Polițistul Adrian Bota vrea să fie rejudecat. Tribunalul Bihor a respins  ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de polițistul sătmărean. Adrian Bota a atacat sentința prin care a fost condamanat...

Avram Gal, acuzații de ingerință în justiție pentru Nicușor Dan

Avram Gal, acuzații de ingerință în justiție pentru Nicușor Dan

Avram Gal, liderul PSD în Câmpia Turzii, a afirmat că declarația lui Nicușor Dan privind negocierea pentru schimbarea șefului DNA și a procurorului general imediat ce devine președinte este imprudentă...