dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Închisoare cu suspendare pentru un fost șef din IPJ. DNA a admis acordul de recunoaștere a vinovăției

Închisoare cu suspendare pentru un fost șef din IPJ. DNA a admis acordul de recunoaștere a vinovăției

Ionel Marian Buda, personaj important în IPJ Cluj, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA. Fost șef de birou la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice...

Noi procurori-șefi la DNA și Parchetul General. Klaus Iohannis a acceptat propunerile Alinei Gorghiu

Noi procurori-șefi la DNA și Parchetul General. Klaus Iohannis a acceptat propunerile Alinei Gorghiu

Preşedintele Klaus Iohannis a numit-o pe procuroarea Mihaiela Moraru-Iorga în funcţia de procuror-şef al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pe o perioadă de 3...

Primarul din Odorheiu Secuiesc, urmărit penal de DNA Târgu Mureș

Primarul din Odorheiu Secuiesc, urmărit penal de DNA Târgu Mureș

DNA Târgu Mureș a început urmărirea penală a primarului municipiului Odorheiu Secuiesc, Galfi Arpad. Primarul din Odorheiu Secuiesc are dosar penal Primarul Galfi Arpad este suspectat de abuz în serviciu....

Socrul lui Ponta, numit în conducerea Romsilva. Marele dosar în care a fost implicat

Socrul lui Ponta, numit în conducerea Romsilva. Marele dosar în care a fost implicat

Ilie Sârbu a fost numit în Consiliul de Administrație al Romsilva. În trecut, socrul lui Victor Ponta a fost urmărit penal pentru retrocedări ilegale. Ilie Sârbu a fost ministru al...

Jean Uncheşelu, urmărit penal de Parchetul General. Acuzațiile aduse procurorului DNA

Jean Uncheşelu, urmărit penal de Parchetul General. Acuzațiile aduse procurorului DNA

Parchetul General a deschis dosar penal pe numele lui Jean Uncheșelu. Acțiunea are loc după apariția unei Note interne a Biroului pentru Prevenirea Criminalității în Mediul Penitenciar. Această notă dezvăluie...

Deputatul Daniel Gheorghe Rusu, fost membru AUR, trimis în judecată. Este acuzat de abuz în serviciu

Deputatul Daniel Gheorghe Rusu, fost membru AUR, trimis în judecată. Este acuzat de abuz în serviciu

Daniel Gheorghe Rusu, fost primar al comunei Șpring din județul Alba, este acuzat de procurorii DNA că și-ar fi pus angajații să lucreze la vila sa. Procurorii susțin că aceste...

Creștere semnificativă a contrabandei cu țigări în România, în 2023

Creștere semnificativă a contrabandei cu țigări în România, în 2023

În cursul anului 2023, procentul mediu anual al contrabandei cu țigări în România a înregistrat o creștere de peste un punct procentual, atingând 8,2%, comparativ cu nivelul de 7,1% înregistrat...

Cornel Diniciu ar fi cumpărat tăcerea ISU Prahova cu vin și mese de protocol

Cornel Diniciu ar fi cumpărat tăcerea ISU Prahova cu vin și mese de protocol

Decizia de redeschidere a dosarului Ferma Dacilor, luată de DNA, relevă o serie de abateri identificate de reprezentanții ISU în timpul inspecției efectuate la unitatea turistică. Cu toate acestea, s-au...

Procurorul șef al DNA cere redeschiderea dosarului clasat „Ferma Dacilor”. În 2019, șase nereguli

Procurorul șef al DNA cere redeschiderea dosarului clasat „Ferma Dacilor”. În 2019, șase nereguli

Marius Voineag solicită redeschiderea parţială a urmăririi penale în dosarul privind pensiunea Ferma Dacilor, dosar clasat tot de DNA în 2023. În dosar s-au constatat șase nereguli privind prevenirea incendiilor....

DNA respinge plângerea lui Cristian Ghinea privind clasarea dosarului BMW

DNA respinge plângerea lui Cristian Ghinea privind clasarea dosarului BMW

Direcția Națională Anticorupție (DNA) respinge plângerea lui Cristian Ghinea, etichetând-o drept inadmisibilă. Astfel, dosarul privind achiziția BMW-urilor pentru poliție rămâne clasat. Joi, procurorul-șef al DNA, Marius Voineag, a respins plângerea...

Victor Ponta, acuzații dure la adresa unui celebru procuror. Fostul prim-ministru, executat

Victor Ponta, acuzații dure la adresa unui celebru procuror. Fostul prim-ministru, executat

Victor Ponta îl critică pe Jean Uncheselu după ce a fost achitat în dosarul politic care ar fi fost „fabricat” de acesta: „A comis un abuz despre care știa că...

Raed Arafat, concluzii după ancheta de la Ferma Dacilor. Inspectorii au modificat planurile

Raed Arafat, concluzii după ancheta de la Ferma Dacilor. Inspectorii au modificat planurile

Arafat a subliniat că prim-adjunctul șefului ISU Prahova, inspectorul care a controlat pensiunea ar fi modificat planurile de control, deși nu avea atribuții în acest sens. Raed Arafat a prezentat...

Licitații trucate în Constanța. Procurorii DNA au reținut mai mulți funcționari cu funcții importante

Licitații trucate în Constanța. Procurorii DNA au reținut mai mulți funcționari cu funcții importante

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se menționează că funcționarii Chelariu Ermil și Roșu Adrian au facilitat unui om de afaceri accesul la informații cu caracter privat. Procurorii DNA au...

Mesajul lui Victor Ponta, după ce a fost achitat în dosarul fabricat de Jean Uncheșelu

Mesajul lui Victor Ponta, după ce a fost achitat în dosarul fabricat de Jean Uncheșelu

Dosarul politic fabricat de procurorul DNA Jean Uncheșelu sub mandatul Laurei Kovesi, în care ținta principală a fost Victor Ponta, și-a găsit sfârșitul la ICCJ. Politicianul a reacționat după ce...

Ion Georgescu, primarul suspendat din Mioveni, a fost eliberat din Penitenciarul Colibași

Ion Georgescu, primarul suspendat din Mioveni, a fost eliberat din Penitenciarul Colibași

Ion Georgescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influență. Primarul suspendat al orașului Mioveni se află în arest preventiv din 5 octombrie. În rechizitoriul formulat...

Tragedie la Ferma Dacilor. Fiul șefului Direcției Generale de Informații a Armatei și o studentă la Sociologie, morți în incendiu

Tragedie la Ferma Dacilor. Fiul șefului Direcției Generale de Informații a Armatei și o studentă la Sociologie, morți în incendiu

În vârstă de 21 de ani, Vlad Băiceanu era student la Universitatea din București. Acesta este fiul generalului Petru Băiceanu, șeful Direcției Generale de Informații a Armatei, și al Elenei...

Suspiciuni de corupție la Ferma Dacilor. DNA deschide un dosar penal

Suspiciuni de corupție la Ferma Dacilor. DNA deschide un dosar penal

Procurorii DNA vor deschide un dosar penal în cazul incendiului de la pensiunea Ferma Dacilor, din Prahova. Ancheta are la bază suspiciuni cu privire la controalele pe care reprezentanții ISU...

ÎPS Teodosie, despre pandemia de COVID-19: „A fost presupusă”

ÎPS Teodosie, despre pandemia de COVID-19: „A fost presupusă”

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a lansat o declarație controversată legată de pandemia de COVID-19. Mai mult, acesta a avut un mesaj subtil legat de dosarul achizițiilor de vaccinuri,...

Fost adjunct la STS, condamnat cu executare. Decizia nu este definitivă

Fost adjunct la STS, condamnat cu executare. Decizia nu este definitivă

Generalul în rezervă STS Florin Mihalache a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare de Tribunalul București. Decizia nu este definitivă. Generalul în rezervă Florin Mihalache a...

Mită pentru post. Managerul Spitalului Colentina, condamnat cu suspendare după ce și-a recunoscut vinovăția

Mită pentru post. Managerul Spitalului Colentina, condamnat cu suspendare după ce și-a recunoscut vinovăția

George Mirel Cristescu, managerul Spitalului Colentina, a fost condamnat joi de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare. Acesta este acuzat că a dat o şpagă de 20.000...