Procesul „miliardului din vaccinuri”. Vlad Voiculescu, învins în instanță de Mircea Geoană

Procesul „miliardului din vaccinuri”. Vlad Voiculescu, învins în instanță de Mircea GeoanăVlad Voiculescu Sursa foto: Facebook

Curtea de Apel București a tranșat, recent, apelul formulat în litigiul deschis de actualul consilier prezidențial onorific Vlad Voiculescu împotriva fostului secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Instanța a respins cererea lui Voiculescu, care solicita despăgubiri în valoare de 25.000 de euro, stabilind, dimpotrivă, că acesta trebuie să suporte cheltuielile de judecată ale pârâtului.

Procesul a avut la bază afirmații făcute de Mircea Geoană în campania prezidențială de anul trecut, când l-a acuzat public pe Vlad Voiculescu că ar fi „furat un miliard de euro” în legătură cu achizițiile de vaccinuri, invocând existența unui dosar penal deschis de DNA încă din 2023.

Vlad Voiculescu pierde procesul cu Mircea Geoană

Dosarul aflat în faza apelului a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 7 august 2025, sub numărul 1575/2025, fiind repartizat Secției a II-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Prin Hotărârea nr. 901/2025, pronunțată la 15 decembrie, instanța a decis respingerea apelului formulat de Vlad Voiculescu, apreciindu-l ca nefondat.

Potrivit minutei, instanța „obligă pe apelantul reclamant la plata către intimatul pârât a sumei de 7.904,93 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată”. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs, cerere care se depune tot la Curtea de Apel București. Recursul va fi judecat însă de Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție care va analiza cauza în ultimă instanță.

Acțiunea în instanță a fost formulată de Vlad Voiculescu împotriva lui Mircea Geoană pe motiv că acesta, în calitate de candidat independent la alegerile prezidențiale anulate din 2024, ar fi distribuit în campania electorală o fotografie prelucrată, publicată pe rețelele sale de socializare. În imagine, fostul ministru USR al Sănătății era acuzat că „a furat un miliard de euro din vaccinuri”, trimitere directă la dosarul penal deschis de DNA pe numele lui Vlad Voiculescu, Florin Cîțu și Ioana Mihăilă.

Voiculescu a susținut că afirmațiile i-au afectat imaginea publică și a solicitat despăgubiri morale în cuantum de 25.000 de euro, cerere respinsă atât în primă instanță, cât și în apel.

Mircea Geoană

Mircea Geoană. Sursă foto: Facebook

Aceeași soluție ca la fond

Judecata în apel a fost înregistrată la Curtea de Apel București la data de 24 noiembrie 2025, instanța rămânând în pronunțare încă de la primul termen. Pronunțarea a fost amânată inițial pentru 8 decembrie 2025, iar ulterior pentru 15 decembrie 2025, dată la care a fost comunicată soluția de respingere a apelului.

Fondul cauzei fusese soluționat anterior de Tribunalul București. Dosarul de fond a fost înregistrat la 2 decembrie 2024, perioadă în care USR se afla, teoretic, în plină campanie electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, unde Elena Lasconi era finalistă. Procesul a debutat efectiv la 5 martie 2025, când instanța a amânat cauza pentru refacerea procedurii de citare.

Judecata a fost reluată la 7 mai 2025, iar instanța a rămas din nou în pronunțare. Prin Hotărârea nr. 706/2025, pronunțată la 21 mai 2025, Tribunalul București a respins cererea formulată de Vlad Voiculescu, apreciind-o ca neîntemeiată. Decizia a fost atacată cu apel la 3 iulie 2025, însă fără succes.

Proces similar cu PSD, finalizat identic

Litigiul cu Mircea Geoană nu este singular. Vlad Voiculescu a mai deschis un proces cu un obiect similar împotriva PSD, după ce reprezentanți ai partidului au amintit public faptul că este inculpat într-un dosar penal privind achizițiile de vaccinuri, dosar care ar fi generat un prejudiciu estimat la un miliard de euro.

La 28 martie 2024, fostul ministru al Sănătății a dat în judecată PSD, solicitând daune morale și ștergerea unor postări de pe rețelele de socializare. În primă instanță, prin hotărârea din 9 iulie 2024, Tribunalul București a admis parțial cererea și a obligat PSD la plata sumei de 25.000 de euro, cu titlu de daune morale. De asemenea, instanța a dispus retragerea unei postări de pe Facebook și publicarea hotărârii, după rămânerea definitivă, în două publicații naționale, pe site-ul PSD și pe conturile de social media ale partidului.

Curtea de Apel București, sesizată cu apelul declarat de PSD la 4 octombrie 2024 și înregistrat la 14 octombrie 2024, a avut o opinie diferită față de prima instanță. La 21 august 2025, instanța de apel a admis apelul social-democraților, a schimbat în totalitate sentința Tribunalului București și a respins cererea formulată de Vlad Vasile Voiculescu ca neîntemeiată. Totodată, Curtea de Apel a respins cererea privind obligarea PSD la ștergerea postărilor de pe rețelele de socializare și a respins solicitarea reclamantului referitoare la plata cheltuielilor de judecată din apel.

Vlad Voiculescu a formulat recurs împotriva acestei decizii, înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 30 octombrie 2025. Primul termen de judecată în acest dosar a fost stabilit pentru 10 iunie 2026.

Urmărirea penală anunțată de DNA

Pe 8 decembrie 2024, Direcția Națională Anticorupție a anunțat oficial începerea urmăririi penale față de Vlad Vasile Voiculescu, în calitatea sa de fost ministru al Sănătății, pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și complicitate la aceeași infracțiune. În același dosar sunt vizați fostul premier Florin Cîțu și Ioana Mihăilă, succesoarea lui Voiculescu la conducerea Ministerului Sănătății.

Procurorii au arătat că, „în datele de 10 respectiv 18 martie 2021, suspectul Voiculescu Vlad Vasile, în calitate de ministru al Sănătății, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente sau analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 14.445.798 doze de vaccin (Pfizer și Moderna)”, deși numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat Comisiei Europene era de 10,7 milioane.

De asemenea, potrivit DNA, „suspectul ar mai fi întocmit un memorandum aprobat la data de 19 aprilie 2021 de către suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim-ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacționarea și ordonanțarea la plată a achiziției, în plus, a unei cantității de 4.260.269 doze de vaccin Pfizer”. Procurorii au precizat că „suspectului Voiculescu Vlad Vasile i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”.

11