Zelenski dezvăluie că i-a propus lui Putin o întâlnire la summitul G7. Poziția Kremlinului

Zelenski dezvăluie că i-a propus lui Putin o întâlnire la summitul G7. Poziția KremlinuluiPutin și Zelenski. Sursa foto: Administratia Prezidentiala

Înaintea debutului summitului G7 de la Evian-les-Bains, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit că a cerut o întrevedere cu omologul său rus, Vladimir Putin. Potrivit șefului statului ucrainean, inițiativa urmărea deschiderea unor discuții privind încetarea conflictului dintre cele două țări, aflat în desfășurare de peste patru ani, arată Meduza.io.

Zelenski a făcut o nouă ofertă de dialog către Putin

Zelenski a afirmat că Statele Unite și partenerii europeni au fost de acord cu organizarea unei astfel de întâlniri și că mesajul a fost transmis atât Washingtonului și Parisului, cât și Moscovei.

„Am transmis mesajul că suntem gata să ne întâlnim cu Putin în cadrul G7 pentru că (Donald) Trump va fi acolo și (Emmanuel) Macron va fi acolo, deci europenii plus America. Aceasta este o ocazie bună, cred, foarte bună de a ne întâlni cu toții”, a declarat Zelenski în fața jurnaliștilor, exprimându-se în limba engleză.

Soldați Ucraina

Soldați Ucraina / sursa foto: captură video

Răspunsul Kremlinului

În opinia sa, lipsa unui răspuns clar din partea Moscovei arată că Rusia evită discuțiile directe.

„Europa și SUA au ajuns la un acord, iar Rusia a demonstrat încă o dată că nu este pregătită să poarte discuții”, a spus el.

Un oficial ucrainean a explicat că propunerea a fost comunicată administrației americane și președintelui francez Emmanuel Macron, iar invitația a fost transmisă și Moscovei. Potrivit acestuia, partea rusă nu a oferit un răspuns clar.

Zelenski i-a scris lui Putin la începutul acestei luni

Inițiativa vine după ce, la începutul acestei luni, Zelenski i-a adresat lui Putin o scrisoare deschisă prin care s-a declarat dispus la discuții față în față. În reacție, președintele rus a afirmat public că nu vede motive pentru o asemenea întrevedere și a respins ideea că atacurile ucrainene cu drone asupra teritoriului rus ar afecta în mod semnificativ economia Federației Ruse.

În paralel, situația de pe front rămâne tensionată. Autoritățile ucrainene au anunțat că atacurile combinate lansate de Rusia asupra Kievului și orașului Harkov s-au soldat cu cel puțin zece morți.

Zelenski l-a criticat pe liderul de la Kremlin pentru amploarea operațiunii militare, despre care a spus că a fost declanșată la scurt timp după o convorbire telefonică între Putin și președintele american Donald Trump. Potrivit datelor prezentate de președintele ucrainean, atacul a implicat 70 de rachete și 611 drone.

Ucraina cere sprijin suplimentar în domeniul apărării

În perspectiva reuniunii G7, Zelenski a atras atenția că unul dintre principalele sale obiective este obținerea unui sprijin suplimentar în domeniul apărării antiaeriene, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii și orașelor ucrainene.

„Vom avea întâlniri cu europenii, dar și cu președintele Trump; vom discuta cu el despre cum să-l facem pe Putin să pună capăt acestui război”, a mai spus președintele ucrainean.