datorii

Datoria este o obligație a unei persoane (debitor) de a rambursa o sumă de bani sau un bun, sau de a îndeplini o altă obligație, unei alte persoane sau entități (creditor). Aceasta poate fi contractuală, cum ar fi un împrumut sau o obligațiune, sau poate avea un caracter mai larg, incluzând obligații morale, cum ar fi „datoria de recunoștință”.

Un primar și-a mărit substanțial salariul, deși instituția are datorii de 1,5 milioane de euro la stat

Un primar și-a mărit substanțial salariul, deși instituția are datorii de 1,5 milioane de euro la stat

În comuna Nadeș din județul Mureș, primarul și-a mărit salariul cu 2.300 de lei într-un an, în timp ce primăria pe care o conduce are datorii de peste 8,5 milioane...

Lista completă cu trenurile retrase din circulație, din 21 octombrie. Motivele invocate de CFR Călători

Lista completă cu trenurile retrase din circulație, din 21 octombrie. Motivele invocate de CFR Călători

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a informat publicul că, începând de marți, la ora 00:01, va fi suspendată temporar circulația unui număr important de trenuri operate de CFR...

ANAF a publicat lista datornicilor publici. Primării, spitale și companii de stat

ANAF a publicat lista datornicilor publici. Primării, spitale și companii de stat

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a făcut publică lista instituțiilor și companiilor publice care înregistrează restanțe fiscale semnificative. Până la 31 august 2025, suma totală a datoriilor depășea 582.901.355...

ANAF trimite notificări instituțiilor publice pentru datoriile restante. Se acceptă și plata în rate

ANAF trimite notificări instituțiilor publice pentru datoriile restante. Se acceptă și plata în rate

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat că toate instituţiile şi autorităţile publice care înregistrează datorii fiscale restante la data de 31 august 2025 trebuie să le achite. La...

CFR Călători ar putea retrage din circulație 70 de trenuri din cauza datoriilor uriașe

CFR Călători ar putea retrage din circulație 70 de trenuri din cauza datoriilor uriașe

CFR SA a emis o notificare către conducerea CFR Călători, avertizând că serviciile de transport feroviar Regio și InterRegio ar putea fi suspendate dacă nu sunt achitate datoriile restante pentru...

Datoria României atinge un nivel critic. Dobânzile au ajuns la un maxim istoric

Datoria României atinge un nivel critic. Dobânzile au ajuns la un maxim istoric

Un raport recent al Ministerului de Finanțe arată că, în primele nouă luni ale anului 2025, cheltuielile statului cu plata dobânzilor au înregistrat o creștere de 50% comparativ cu perioada...

Ministerul Finanțelor anunță înființarea unei noi structuri de control la ANAF

Ministerul Finanțelor anunță înființarea unei noi structuri de control la ANAF

ANAF a început verificări ample asupra marilor contribuabili și a persoanelor sau companiilor care au acumulat datorii vechi, amânate de-a lungul anilor. Ministrul Finanțelor a anunțat crearea unei structuri dedicate...

România se împrumută ca un jucător la păcănele. Plătim dobânzi mai mari decât Serbia

România se împrumută ca un jucător la păcănele. Plătim dobânzi mai mari decât Serbia

România plătește unele dintre cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană, deși are o datorie publică mai mică decât alte state. O analiză Concordia avertizează că dobânzile vor ajunge la...

Un veteran al BCCO, implicat în rețeaua de droguri a clanului Capai. Culisele scandalului

Un veteran al BCCO, implicat în rețeaua de droguri a clanului Capai. Culisele scandalului

Un scandal de proporții zguduie Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) București, după ce un agent antidrog a fost reținut alături de membrii uneia dintre cele mai mari grupări...

Datoria publică a Franței, în creștere. Ce spun analiștii despre redresarea economică

Datoria publică a Franței, în creștere. Ce spun analiștii despre redresarea economică

Datoria publică a Franței a crescut cu aproape 71 de miliarde de euro în al doilea trimestru, ajungând la 3.416 miliarde, potrivit Institutului Național de Statistică și Studii Economice (INSEE)....

Schema prin care Tzancă Uraganu ar frauda statul. Datorii mai mari decât cifra de afaceri

Schema prin care Tzancă Uraganu ar frauda statul. Datorii mai mari decât cifra de afaceri

Cristian Rizea spune despre Tzancă Uraganu că are o schema prin care reușește să nu plătească niciun leu impozit la stat. Mai exact, acesta declară că are datorii și cheltuieli...

Ce se întâmplă dacă ești executat silit și nu ai bunuri pe numele tău

Ce se întâmplă dacă ești executat silit și nu ai bunuri pe numele tău

Executarea silită poate fi o experiență stresantă pentru oricine, însă procesul poate fi oprit în anumite cazuri. Chiar dacă nu ai bunuri pe numele tău, nu trebuie să rămâi nepăsător...

România dă mai mult pe dobânzi decât la Învățământ sau Apărare

România dă mai mult pe dobânzi decât la Învățământ sau Apărare

România alocă un procent mai mare din buget pentru a plăti dobânzile la creditele luate de stat decât pentru domenii precum Învățământul sau Apărarea, scrie economistul Radu Georgescu. Economia României...

Episod necunoscut din fotbalul românesc. Fotbaliștii Stelei, „garanție” la cămătari pentru datoriile lui Becali

Episod necunoscut din fotbalul românesc. Fotbaliștii Stelei, „garanție” la cămătari pentru datoriile lui Becali

Un episod mai puțin cunoscut din perioada începuturilor lui Gigi Becali ca patron al Stelei, actuala FCSB, a fost readus în atenție de fostul mijlocaș Marian Aliuță. Acesta a povestit...

BNR: Datoria externă a României a urcat la 220,1 miliarde euro în primele șapte luni

BNR: Datoria externă a României a urcat la 220,1 miliarde euro în primele șapte luni

Datoria externă a României a crescut în perioada ianuarie–iulie 2025 cu 15,264 miliarde euro, ajungând la 220,157 miliarde euro, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României. „În perioada ianuarie...

5.400 de firme din „Lista Rușinii” publicată de ANAF au datorii mai mari de 1 milion de lei. Suma totală, peste 11 miliarde de euro

5.400 de firme din „Lista Rușinii” publicată de ANAF au datorii mai mari de 1 milion de lei. Suma totală, peste 11 miliarde de euro

Ieri, 5 septembrie, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului a analizat „Lista Rușinii” publicată de Agenția Națională de Administrare Fiscală. Potrivit aestora se poate constata că din totalul de...

Franța, aproape de colaps, din cauza crizei pensiilor, avertizează Bayrou

Franța, aproape de colaps, din cauza crizei pensiilor, avertizează Bayrou

Pensiile din Franța au devenit epicentrul unei dezbateri politice și economice ce depășește granițele Hexagonului, după ce premierul François Bayrou a acuzat generația boomerilor de povara uriașă pe care o...

Tribunalul Arad admite intrarea „Bătrânei Doamne” în concordat preventiv

Tribunalul Arad admite intrarea „Bătrânei Doamne” în concordat preventiv

Cererea formulată de Asociaţia Fotbal Club UTA Arad a fost admisă azi de Tribunalul Arad. Hotarârea este executorie. Cu drept de apel în șapte zile de la comunicare, apel care...

Deficitul bugetului a crescut uşor, inflația a urcat, leul se depreciază. Analiza CFA România

Deficitul bugetului a crescut uşor, inflația a urcat, leul se depreciază. Analiza CFA România

Deficitul bugetar prognozat pentru anul 2025 este estimat la o medie de 7,6% din PIB, potrivit analiștilor financiari. Față de sondajul anterior, nivelul estimat al deficitului înregistrează o ușoară creștere....

Elena Lasconi, controlată la primărie de Curtea de Conturi. Nereguli la contabilitate și la consumul electric

Elena Lasconi, controlată la primărie de Curtea de Conturi. Nereguli la contabilitate și la consumul electric

Curtea de Conturi a fost sesizată asupra mai multor situații existente la Primăria Câmpulung, condusă de Elena Lasconi. Una dintre reclamații viza implicarea primăriței Elena Lasconi în alegerile prezidențiale. O...