Economia României, bilanț de sfârșit de an. De la „avuția” de beton de 1,1 trilioane dolari a lui Ceaușescu, la prosperitatea dependentă din 2025

La 36 de ani de la momentul în care România anunța cu mândrie plata integrală a datoriei externe, țara se află într-un paradox economic major. Deși datoria externă a explodat la peste 200 de miliarde de dolari, nivelul de trai este la un maxim istoric.

O analiză semnată de fostul primar al municipiului Botoșani și consilier al ministrului de Finanțe, Ovidiu Portariuc explorează modul în care economia românească a trecut de la independența izolată a industriei grele la statutul de „asamblor de elită” al Europei.

Fantoma celor 1,1 trilioane de dolari

Conform analizei, dacă am evalua activele României din 1989 la prețurile actuale, moștenirea regimului comunist s-ar ridica la cifra amețitoare de 1.100 de miliarde de dolari. Totuși, Portariuc subliniază că această bogăție era „blocată în betoane”. Adică o industrie grea evaluată la 650 de miliarde de dolari care, deși impunătoare, s-a dovedit a fi ineficientă în fața concurenței globale.

Din acest uriaș industrial, astăzi mai supraviețuiesc doar aproximativ 15-20%, restul prăbușindu-se sub propria greutate tehnologică imediat după deschiderea piețelor.

În ce a investit Mirel Rădoi 8 milioane de euro, mai mult de jumătate din banii pe care i-a câștigat de-a lungul carierei de fotbalist

Horoscopul lui Dom’ Profesor, 10 martie 2026. Frumusețea matematicii

Strategia „scheletului”. Pe ce se sprijină România modernă

Interesant este faptul că, deși s-a modernizat, România anului 2025 încă „se cațără” pe infrastructura construită înainte de 1989. Analiza indică două coloane vertebrale strategice.

Sistemul Energetic Național (Hidrocentrala de la Porțile de Fier, cea nucleară d ela Cernavodă), evaluat astăzi la peste 130 de miliarde de dolari. Dar și Portul Constanța și Metroul bucureștean, acesta din urmă aflându-se în prezent în cea mai mare etapă de expansiune spre Aeroportul Otopeni și Gara Progresul.

Moartea cercetării și nașterea „asamblorului de elită”

Marea fractură a ultimelor decenii a fost, în opinia lui Ovidiu Portariuc, sacrificarea inovației proprii pentru o profitabilitate rapidă. Privatizările de succes, precum Dacia Mioveni sau Sidex Galați, au salvat mii de locuri de muncă, dar au venit cu un cost ascuns: distrugerea institutelor de cercetare.

„Am modernizat fabricile, dar am pierdut creierul”, notează Portariuc.

România a devenit un punct cheie pe harta producției mondiale, roboți, piese de aviație, auto, însă proiectarea și proprietatea intelectuală vin din centrele R&D din Germania, Franța sau SUA. Exportăm manoperă calificată, dar suntem dependenți de fluxurile tehnologice externe.

Prosperitate cu un preț. Capcana venitului mediu

Bilanțul anului 2025 este, din punct de vedere social, incontestabil pozitiv. Salariul mediu net a depășit echivalentul a 1.100 de dolari, față de 570 de dolari, valoare actualizată, în 1989. PIB-ul este de trei ori mai mare în termeni reali față de epoca socialistă.

Totuși, concluzia analizei este un avertisment pentru următorul deceniu. Deși suntem mai bogați și mai siguri, suntem o „economie verigă”. Fără o revenire la investiții masive în cercetare și dezvoltare proprie, România riscă să rămână blocată în „capcana venitului mediu”. Adică o uzină ultra-modernă condusă de un centru de comandă aflat la mii de kilometri distanță.