România intră în 2026 cu motoarele economice dezechilibrate. Ce se anunță pentru români

România intră în 2026 cu motoarele economice dezechilibrate. Ce se anunță pentru românieconomie / sursa foto: dreamstime.com

România se apropie de anul 2026 într-un context economic marcat de încetinirea creșterii și de acumularea unor dezechilibre care impun ajustări simultane pe mai multe paliere. O analiză realizată de InterCapital Securities arată că economia românească nu se află în recesiune, dar traversează o etapă de temperare, după o perioadă de expansiune accelerată. În acest context, susținerea consumului și relansarea investițiilor devin esențiale pentru menținerea stabilității economice.

Potrivit companiei de investiții, reechilibrarea motoarelor de creștere este necesară, inclusiv prin utilizarea mai eficientă a fondurilor europene, într-un moment în care investițiile continuă să exercite presiune negativă asupra structurii economice.

Creștere economică mai lentă și investiții sub presiune

Analiza InterCapital Securities arată că ritmul decreștere economică al României s-a redus vizibil. În trimestrul al treilea din 2025, economia a înregistrat o creștere de 2,0% față de aceeași perioadă a anului precedent, confirmând intrarea într-o fază de încetinire.

Ivan Drazetic, Head of Fixed Income la InterCapital Securities, subliniază că perioada de creștere accentuată pare să se fi încheiat.

„Din perspectiva creşterii economice, imaginea de ansamblu nu arată o recesiune, ci o temperare. Considerăm că perioada de creştere mai accentuată a României s-a încheiat. În T3 2025, creşterea faţă de anul precedent a fost de 2,0%, confirmând această încetinire, în timp ce investiţiile rămân principalul factor de presiune în structura actuală a creşterii, formarea brută de capital în termeni reali fiind în continuare negativă”, a afirmat Ivan Drazetic.

În acest context, analiza indică o nevoie clară de ajustare a politicilor economice, prin stimularea simultană a consumului și a investițiilor, inclusiv prin programele de finanțare ale Uniunii Europene.

Deficitul bugetar rămâne principala îngrijorare a piețelor

Pentru piețele financiare, problema centrală rămâne consolidarea bugetară. InterCapital Securities consideră că stabilitatea politică și continuitatea implementării politicilor sunt esențiale pentru reducerea deficitului.

„Presupunând continuitatea implementării şi stabilitatea la nivelul coaliţiei de guvernare, considerăm drept scenariu de bază un deficit bugetar de aproximativ -8,0% din PIB în 2025, cu o reducere către circa -6,5% în 2026, recunoscând totodată existenţa unor riscuri semnificative, în special cele asociate costurilor mai ridicate de serviciu al datoriei şi incertitudinilor legate de ratingul de ţară”, se arată în analiză.

Nivelul ridicat al deficitului continuă să fie un factor de vulnerabilitate, în special în condițiile creșterii costurilor de finanțare și ale presiunilor exercitate de agențiile de rating.

specialisti economie

specialisti economie / sursa foto: dreamstime.com

Inflație ridicată, dar în scădere treptată

Potrivit celor mai recente date citate în analiză, inflația prețurilor de consum se situează la 9,8% față de anul precedent, în timp ce inflația HICP a ajuns la 8,4% în ritm anual. În scenariul de bază al InterCapital Securities, inflația ar urma să se tempereze în perioada următoare.

Compania de investiții estimează o inflație medie de 7,5% în 2025 și de aproximativ 6% în 2026, pe fondul ajustărilor fiscale și al unei cereri interne mai moderate.

Presiuni externe și evoluția cursului leu-euro

Un alt element important identificat în analiză este poziția externă a României și structura finanțării. Potrivit InterCapital Securities, cursul de schimb leu/euro a intrat într-un nou interval de variație, influențat de turbulențele politice din 2025.

„Turbulenţele politice din 2025 au împins cursul peste pragul de 5,00 lei; chiar şi după ameliorarea contextului politic, în urma victoriei coaliţiei pro-occidentale din 18 mai, cursul nu a reuşit să revină în mod sustenabil sub acest nivel”, se arată în analiză.

Rezervele valutare ale României au atins un maxim istoric de 76 de miliarde de euro, oferind băncii centrale un spațiu de manevră mai mare. Cu toate acestea, InterCapital Securities consideră că există premise pentru o depreciere suplimentară a leului.

În scenariul de bază, un curs de aproximativ 5,15 lei/euro în 2025 ar putea urca spre 5,25 lei/euro în 2026. O astfel de evoluție ar implica presiuni suplimentare asupra inflației importate și costuri mai mari pentru economie, de la energie și importuri până la serviciul datoriei denominate în euro.

Nevoi mari de finanțare în 2026

Detaliile privind finanțarea vor avea un rol esențial în anul 2026. InterCapital Securities estimează că Ministerul Finanțelor va avea nevoie de o finanțare brută de aproximativ 270 de miliarde de lei în 2026, comparativ cu circa 260 de miliarde de lei în 2025.

După emisiuni internaționale de titluri de stat de aproximativ 15,5 miliarde de euro în 2025, România va trebui să refinanțeze în 2026 titluri de stat în euro în valoare de 3,25 miliarde de euro, cu scadențe în februarie, septembrie și decembrie.

Analiza anticipează o orientare mai pronunțată a finanțării către piața internă, în condițiile în care investitorii instituționali străini rămân sensibili la evoluția ratingului de țară.

Încrederea piețelor, dependentă de consecvența politicilor

În opinia analistului InterCapital Securities, dacă execuția bugetară și politicile economice rămân consecvente, încrederea investitorilor ar putea începe să se îmbunătățească până la finalul anului 2026.

Această combinație dintre sensibilitatea ridicată a piețelor și potențialul de apreciere bazat pe credibilitate ar putea defini evoluția economiei românești în perioada următoare.

InterCapital Securities este o companie de investiții independentă, activă pe piețele din Croația, Slovenia și România.

Ne puteți urmări și pe Google News