comisia europeana

Comisia Europeană (CE) este principala ramură executivă a Uniunii Europene (UE).

Funcționează ca un cabinet de miniștri, cu un număr de membri ai Comisiei (sistem directorial, cunoscuți informal sub numele de „comisari”) corespunzător la două treimi din numărul statelor membre, cu excepția cazului în care Consiliul European, hotărând în unanimitate, decide să modifice acest număr.

Numărul actual de comisari este de 27, inclusiv președintele. Aceasta include un organism administrativ format din aproximativ 32.000 de funcționari publici europeni.

Comisia este împărțită în departamente cunoscute sub numele de Direcții Generale (DG), care pot fi asemănate cu departamentele sau ministerele, fiecare condusă de un director general care este responsabil în fața unui comisar.

România a notificat Comisia Europeană privind Cernavodă. Reactorul 2 riscă să fie oprit

România a notificat Comisia Europeană privind Cernavodă. Reactorul 2 riscă să fie oprit

Ministerul Energiei a transmis vineri Comisiei Europene și statelor membre ale Uniunii Europene o alertă timpurie, după ce nivelul scăzut al Dunării s-a apropiat de pragul critic necesar funcționării în...

Credeai că birocrația e doar un mit. Funcționarii europeni spun că este colegul lor de birou

Credeai că birocrația e doar un mit. Funcționarii europeni spun că este colegul lor de birou

Sute de mii de europeni visează să obțină un post în Comisia Europeană, însă pentru mulți dintre cei care reușesc să treacă de concursurile extrem de dificile, realitatea de la...

Comisia Europeană evaluează modificările la Legea decarbonizării. Ce se întâmplă cu jalonul 114 din PNRR

Comisia Europeană evaluează modificările la Legea decarbonizării. Ce se întâmplă cu jalonul 114 din PNRR

Comisia Europeană a anunțat că va analiza în detaliu modificările recent adoptate de Parlamentul României la legea decarbonizării. Executivul comunitar dorește să verifice dacă aceste schimbări legislative afectează îndeplinirea jalonului...

Secetă severă pe Dunăre. Comisia Europeană monitorizează situația centralelor nucleare din România și Ungaria

Secetă severă pe Dunăre. Comisia Europeană monitorizează situația centralelor nucleare din România și Ungaria

Seceta prelungită care afectează Europa Centrală și de Est a adus debitul Dunării la niveluri extrem de scăzute. Comisia Europeană a anunțat că monitorizează atent efectele acestei lipse severe de...

Consultarea Comisiei Europene privind produsele cu nicotină: Peste 90% dintre răspunsuri au criticat restricțiile suplimentare

Consultarea Comisiei Europene privind produsele cu nicotină: Peste 90% dintre răspunsuri au criticat restricțiile suplimentare

Comisia Europeană a încheiat consultarea publică desfășurată în cadrul procesului de revizuire a Directivei privind produsele din tutun și nicotină (Tobacco Products Directive – TPD). Potrivit datelor publicate după închiderea...

Temu riscă o nouă amendă uriașă în UE. Comisia Europeană acuză compania că nu a cooperat la o inspecție

Temu riscă o nouă amendă uriașă în UE. Comisia Europeană acuză compania că nu a cooperat la o inspecție

Comisia Europeană a acuzat retailerul online chinez Temu că nu a cooperat cu inspectorii în timpul unui control neanunțat desfășurat în decembrie 2025 la sediul european al companiei din Dublin....

Rusia, chemată să dea explicații la Bruxelles după incidentul dronelor din România. UE pregătește noi sancțiuni

Rusia, chemată să dea explicații la Bruxelles după incidentul dronelor din România. UE pregătește noi sancțiuni

Comisia Europeană l-a convocat marți, la Bruxelles, pe însărcinatul cu afaceri al Federației Ruse, după ce trei drone rusești au pătruns săptămâna trecută în spațiul aerian al României. Executivul european...

TAROM riscă să piardă ajutorul de stat. Planul de restructurare trebuie refăcut până în toamnă

TAROM riscă să piardă ajutorul de stat. Planul de restructurare trebuie refăcut până în toamnă

TAROM riscă să piardă ajutorul de stat aprobat de Comisia Europeană dacă nu demonstrează până la finalul anului că poate deveni viabilă, a declarat Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor....

TikTok are noi probleme în Europa. Ce va decide Comisia Eruopeană

TikTok are noi probleme în Europa. Ce va decide Comisia Eruopeană

Comisia Europeană a transmis vineri că TikTok ar putea încălca normele Uniunii Europene privind protecția copiilor în mediul online. Potrivit concluziilor preliminare ale instituției, anumite caracteristici de design și setări...

Sancțiune record pentru Google din partea UE. Ce a descoperit Comisia Europeană

Sancțiune record pentru Google din partea UE. Ce a descoperit Comisia Europeană

Comisia Europeană a amendat joi, 23 iulie, compania Google cu un total de 890 de milioane de euro, după ce a constatat la Bruxelles că platforma și-a avantajat propriile servicii...

Cătălin Predoiu, mesaj despre raportul Comisiei Europene. Ce spune despre legile justiției

Cătălin Predoiu, mesaj despre raportul Comisiei Europene. Ce spune despre legile justiției

Cătălin Predoiu, cunoscut ca Mr.Schengen, a evidențiat concluzia favorabilă din Raportul Comisiei Europene privind statul de drept, care arată că legile justiției au contribuit la îmbunătățirea cadrului legislativ privind independența...

Amendă record pentru AliExpress. De ce a sancționat Comisia Europeană platforma online

Amendă record pentru AliExpress. De ce a sancționat Comisia Europeană platforma online

Comisia Europeană a aplicat luni cea mai mare amendă de până acum în baza Regulamentului privind serviciile digitale (DSA), sancționând platforma chineză de comerț electronic AliExpress cu 550 de milioane...

Comisia Europeană a prezentat noua birocrație AI

Comisia Europeană a prezentat noua birocrație AI

Comisia Europeană a publicat luni noul set de reguli pentru furnizorii și utilizatorii de sisteme de inteligență artificială (AI) care sunt obligați să respecte noile reguli de „transparență” prevăzute de...

Răspunsul Parchetului General, după raportul Comisiei Europene privind justiția din România

Răspunsul Parchetului General, după raportul Comisiei Europene privind justiția din România

Parchetul General a transmis sâmbătă prima reacție oficială după publicarea Raportului Comisiei Europene privind statul de drept. Instituția susține că documentul nu confirmă existența unor disfuncționalități sistemice în activitatea Ministerului...

România mai are restanțe la statul de drept. Ce reproșează Comisia Europeană

România mai are restanțe la statul de drept. Ce reproșează Comisia Europeană

România mai are restanțe la statul de drept. Comisia Europeană a publicat vineri cel de-al șaptelea Raport anual privind statul de drept, în care analizează situația din cele 27 de...

Bruxelles accelerează investițiile în apărare. IMM-urile pot primi finanțare de până la 100%

Bruxelles accelerează investițiile în apărare. IMM-urile pot primi finanțare de până la 100%

Uniunea Europeană a făcut un nou pas pentru accelerarea inovării în industria de apărare, după ce a fost aprobat programul AGILE, un instrument financiar în valoare de 115 milioane de...

Gheorghe Piperea avertizează: când războiul devine investiție, pacea devine pierdere

Gheorghe Piperea avertizează: când războiul devine investiție, pacea devine pierdere

Gheorghe Piperea, europarlamentar, scrie despre planurile europene de mobilizare a economiilor cetățenilor către industrii prezentate drept strategice: Green Deal, Inteligență Artificială și apărare. Autorul avertizează că, dincolo de discursul despre...

Vești importante pentru fermieri. UE crește sprijinul financiar

Vești importante pentru fermieri. UE crește sprijinul financiar

Comisia Europeană a adoptat marți, 14 iulie, noi reguli pentru simplificarea programelor europene de promovare a produselor agroalimentare. Măsurile reduc cerințele administrative și financiare și cresc sprijinul inițial acordat organizațiilor...

Copiii sub 13 ani ar putea avea acces limitat la rețelele sociale. Proiectul pregătit de Comisia Europeană

Copiii sub 13 ani ar putea avea acces limitat la rețelele sociale. Proiectul pregătit de Comisia Europeană

Copiii cu vârsta sub 13 ani ar putea avea acces la rețelele sociale doar pentru perioade limitate și numai sub supravegherea unui adult, potrivit unei propuneri legislative pregătite de Comisia...

Claudiu Târziu cere explicații Comisiei Europene privind interzicerea exporturilor de ovine și caprine din România

Claudiu Târziu cere explicații Comisiei Europene privind interzicerea exporturilor de ovine și caprine din România

Europarlamentarul Claudiu Târziu, membru al Grupului ECR din Parlamentul European, solicită explicații din partea Comisiei Europene după decizia de a suspenda exporturile de ovine și caprine din România până la...