ancheta

Anchetă înseamnă o activitate de investigare, cercetare sau examinare sistematică, desfășurată pentru a stabili faptele, cauzele și responsabilitățile într-o situație dată.

Termenul provine din limba franceză („enquête”) și este folosit în mai multe sensuri:

În sens juridic: o procedură oficială desfășurată de organele de cercetare penală (poliție, parchet) pentru a aduna probe și a clarifica împrejurările unei infracțiuni.
Exemplu: „Procurorii au deschis o anchetă privind faptele de corupție.”

În sens jurnalistic: o investigație realizată de presă, destinată descoperirii și prezentării unor fapte ascunse sau controversate, cu scopul de a informa opinia publică.

În sens sociologic sau statistic: o cercetare bazată pe chestionare, interviuri sau observații, menită să colecteze date despre comportamente, opinii sau fenomene sociale.

În esență, ancheta presupune o căutare metodică a adevărului, folosind mijloace specifice domeniului (juridic, jurnalistic, științific sau administrativ).

Șeful arbitrilor din Turcia, reținut într-o anchetă privind fotbalul. Șapte persoane sunt vizate

Șeful arbitrilor din Turcia, reținut într-o anchetă privind fotbalul. Șapte persoane sunt vizate

Președintele Comitetului Central al Arbitrilor din cadrul Federației de Fotbal din Turcia (MHK), Ferhat Gündoğdu, și alte șase persoane au fost reținute marți, 29 septembrie, în cadrul unei anchete privind...

Laura Codruța Kovesi, la finalul celor șapte ani la conducerea EPPO. Mii de anchete și probleme nerezolvate

Laura Codruța Kovesi, la finalul celor șapte ani la conducerea EPPO. Mii de anchete și probleme nerezolvate

Mandatul Laurei Codruța Kovesi la conducerea Parchetului European (EPPO) se apropie de final, iar primul raport de evaluare al Comisiei Europene evidențiază rezultatele obținute în cei cinci ani de activitate,...

Tatuajul „2018” de pe gâtul lui Vlad, frizerul criminal, are o semnificație legată de viață și de moarte. Povestea din spatele imaginii

Tatuajul „2018” de pe gâtul lui Vlad, frizerul criminal, are o semnificație legată de viață și de moarte. Povestea din spatele imaginii

Vlad Bălțățeanu, frizerul din Vâlcea acuzat de omor în cazul Valentinei Tănăsie, tânăra devenită cunoscută drept „fata din valiză”, este căutat în continuare în Europa. În timp ce anchetatorii încearcă...

Scandal la un spital din Franța. Cinci fetuși, găsiți într-un container de deșeuri

Scandal la un spital din Franța. Cinci fetuși, găsiți într-un container de deșeuri

Cinci fetuși au fost descoperiți într-un container destinat deșeurilor medicale, aflat la morga Spitalului Universitar din Toulouse, Franța. Un angajat a fost suspendat, iar procurorii au deschis o anchetă pentru...

Mandat de arestare preventivă pentru iubitul tinerei găsite moarte într-o valiză, pe râul Olt. Noi detalii din anchetă

Mandat de arestare preventivă pentru iubitul tinerei găsite moarte într-o valiză, pe râul Olt. Noi detalii din anchetă

Bărbatul de 30 de ani considerat principalul suspect în cazul tinerei de 28 de ani găsite moarte într-o valiză care plutea pe râul Olt, în județul Vâlcea, a fost arestat...

Un senator republican cere anchetă parlamentară după petrecerea de nuntă a lui Donald Trump Jr. plătită de un oligarh rus

Un senator republican cere anchetă parlamentară după petrecerea de nuntă a lui Donald Trump Jr. plătită de un oligarh rus

Evenimentele recente din politica americană readuc în atenția publică problema influenței străine la cel mai înalt nivel. Senatorul republican John Curtis a solicitat oficial marți deschiderea unei anchete în Congresul...

Dosar masiv de corupție la frontiera de nord-est. 11 persoane, reținute și 8, sub control judiciar după perchezițiile DNA

Dosar masiv de corupție la frontiera de nord-est. 11 persoane, reținute și 8, sub control judiciar după perchezițiile DNA

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au anunțat marți o acțiune de amploare vizând rețelele de corupție de la granița de nord-est a țării. În urma perchezițiilor efectuate în județele Suceava,...

Cazul directorului Ionuț Coș de la AMEPIP se complică. Avocatul contestă acuzațiile

Cazul directorului Ionuț Coș de la AMEPIP se complică. Avocatul contestă acuzațiile

Scandalul privind conduita directorului Ionuț Coș ia amploare și devine din ce în ce mai complicat. Acuzat de șapte persoane că le-ar fi hărțuit la locul de muncă și una...

Două explozii au zguduit Frankfurt. Una s-a produs pe celebra stradă Zeil

Două explozii au zguduit Frankfurt. Una s-a produs pe celebra stradă Zeil

Două explozii au fost raportate joi dimineață, 17 septembrie, în Frankfurt, una dintre deflagrații producându-se pe Zeil, una dintre cele mai aglomerate artere comerciale din Germania, iar poliția investighează dacă...

Trei puști și sute de cartușe, descoperite într-o casă din Tulcea. Bărbatul deținea ilegal armele

Trei puști și sute de cartușe, descoperite într-o casă din Tulcea. Bărbatul deținea ilegal armele

Polițiștii au descoperit trei arme letale și peste 900 de elemente de muniție într-o locuință din localitatea Letea, județul Tulcea, în urma unei percheziții desfășurate miercuri. Armele și muniția erau...

S-a dat drept admiratoare a lui Putin și a atras agenți ruși: ancheta secretă a unei jurnaliste germane

S-a dat drept admiratoare a lui Putin și a atras agenți ruși: ancheta secretă a unei jurnaliste germane

O jurnalistă germană s-a infiltrat online într-o presupusă rețea de recrutare a unor agenți ruși, creând un personaj fictiv care se prezenta drept susținătoare a lui Vladimir Putin, scrie Meduza....

Ce trebuie să stabilească ancheta ca să știm dacă generalul Dorin Ioniță s-a sinucis din dragoste

Ce trebuie să stabilească ancheta ca să știm dacă generalul Dorin Ioniță s-a sinucis din dragoste

Moartea generalului-locotenent în rezervă Dorin Ioniță ridică numeroase întrebări, după o noapte în care un conflict cu amanta a fost urmat de intervenția Poliției, de plecarea ofițerului de la domiciliu...

AMEPIP anchetează mai multe plângeri de hărţuire la o companie de stat. Sesizările, analizate de două comisii

AMEPIP anchetează mai multe plângeri de hărţuire la o companie de stat. Sesizările, analizate de două comisii

Comisia pentru hărţuire din cadrul Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) a analizat mai multe plângeri de hărţuire sexuală sau morală la locul de muncă, formulate de...

General-maior, găsit împușcat în Prahova. Anchetatorii verifică împrejurările decesului

General-maior, găsit împușcat în Prahova. Anchetatorii verifică împrejurările decesului

General-maior (r) Dorin Ioniță, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite, a fost găsit mort, vineri, într-un imobil din localitatea Păulești, județul Prahova, potrivit unor surse judiciare. În apropierea trupului a...

Haos la metrou în București. Circulația trenurilor, afectată grav

Haos la metrou în București. Circulația trenurilor, afectată grav

Un incident grav a afectat joi dimineață circulația trenurilor de metrou din București, după o posibilă tentativă de suicid. Metrorex a anunțat că evenimentul s-a produs în jurul orei 8:15,...

McKinsey, anchetată pentru fraudă fiscală și spălare de bani în Franța. Piperea susține că firma a consiliat Comisia Europeană și 63 de țări în pandemie

McKinsey, anchetată pentru fraudă fiscală și spălare de bani în Franța. Piperea susține că firma a consiliat Comisia Europeană și 63 de țări în pandemie

Europarlamentarul Gheorghe Piperea a reacționat după ce autoritățile franceze și belgiene au dispus sechestrarea a 65 de milioane de euro aparținând companiei americane de consultanță McKinsey, într-o anchetă privind suspiciuni...

Scandal uriaș în jurul unui fost ministru. Ancheta indică folosirea banilor publici în scop personal

Scandal uriaș în jurul unui fost ministru. Ancheta indică folosirea banilor publici în scop personal

O ancheta internă a Departamentului Muncii din SUA arată că Lori Chavez-DeRemer, fost secretar al Muncii și membră a cabinetului lui Donald Trump, ar fi consumat alcool la serviciu, ar...

Haos în evidența întreprinderilor de stat din Republica Moldova. Comisia parlamentară extinde ancheta

Haos în evidența întreprinderilor de stat din Republica Moldova. Comisia parlamentară extinde ancheta

Comisia parlamentară care verifică activitatea întreprinderilor de stat din Republica Moldova își va continua activitatea pentru încă 30 de zile. Parlamentul a aprobat prelungirea mandatului, după ce deputații au identificat...

Acuzații de jihadism și convertiri forțate la islamism în închisorile din Marea Britanie

Acuzații de jihadism și convertiri forțate la islamism în închisorile din Marea Britanie

Autoritățile britanice sunt presate să investigheze acuzațiile potrivit cărora deținuți din unele închisori din Anglia și Țara Galilor ar fi constrânși să se convertească la islam pentru a evita intimidarea...

Preot din Vaslui, scos din rândul clerului după ce ar fi avut o relație cu o enoriașă căsătorită. Ce interdicții a primit

Preot din Vaslui, scos din rândul clerului după ce ar fi avut o relație cu o enoriașă căsătorită. Ce interdicții a primit

Un preot din localitatea Poienești, județul Vaslui, a fost scos din rândul clerului de Episcopia Hușilor, după ce ar fi avut o relație cu o enoriașă căsătorită și ar fi...