Horea, comparat cu Părinții Fondatori ai Statelor Unite ale Americii
La 2 noiembrie 1784, Revoluția populară a lui Horea, Cloșca și Crișan era declanșată în Ardeal. Dincolo de toate cele câte s-au scris, transpare cu o mare certitudine că nu...
Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.
La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).
Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune
La 2 noiembrie 1784, Revoluția populară a lui Horea, Cloșca și Crișan era declanșată în Ardeal. Dincolo de toate cele câte s-au scris, transpare cu o mare certitudine că nu...
Pușcașii marini ai Statelor Unite au desfășurat un complex exercițiu de debarcare în apropierea Puerto Rico, implicând atât forțe terestre, cât și aeriene și navale. Operațiunea a inclus manevre cu...
Președintele Nicușor Dan a declarat duminică că planul de redimensionare a trupelor americane din Europa, inclusiv din România, are mai mult o valoare simbolică și nu pune în pericol securitatea...
Statele Unite și China își intensifică cooperarea în domeniul militar pentru a preveni escaladarea neînțelegerilor în regiunea Indo-Pacific, anunță oficiali americani. Secretarul Apărării al SUA, Pete Hegseth, colaborează cu omologul...
O alianţă bipartită din Congresul american, formată din influenţi membri ai comisiilor de apărare, vrea să blocheze planul administraţiei Trump de a retrage trupele SUA din România şi din alte...
JD Vance, vicepreședintnele SUA, vrea ca soția sa, Usha, care provine dintr-o familie hindusă, să devină creștină. Oficialul de la Casa Albă a anunțat, în cadrul unui eveniment organizat într-un...
Reprezentanții Executivului din Bulgaria privesc cu teamă sancțiunile pe care Donald Trump, președintele din SUA, le-a impus grupului petrolier Lukoil. Sofia ar putea să suporte consecințe și să devină o...
Statele Unite au consolidat o prezenţă militară semnificativă în Caraibe, în apropierea coastei Venezuelei, prin deplasarea portavionului USS Gerald R. Ford însoţit de nave de război şi mii de militari. Conform analizei realizate...
Într-o discuție publică, desfăşurată recent la Washington, D.C., cancelarul Universității Syracuse, Kent Syverud, a afirmat că protestele de natură pro‑Hamas/anti‑Israel de pe campusurile universitare americane ar fi fost „încurajate” de...
Membrii Comisiei de Supraveghere a Camerei Reprezentanților din Statele Unite și-au intensificat solicitările către Andrew Mountbatten Windsor, fratele Regelui Charles, să depună mărturie în ancheta privind legăturile sale cu Jeffrey...
Departamentul de Justiție al Statelor Unite (United States Department of Justice) verifică dacă donațiile primite de organizația nonprofit Black Lives Matter Global Network Foundation, Inc. (BLMGN) au fost utilizate necorespunzător...
Donald Trump s-a oferit vineri să finanţeze principalul program public de ajutor alimentar din Statele Unite, după ce acesta a fost suspendat din cauza unei paralizii bugetare care durează de...
Exclusiv, în ediția de ieri a podcastului „Evenimentul Istoric” găzduită de Dan Andronic s-a pus în dezbatere momentul-cheie al ultimelor zile. În legătură cu anularea alegerilor și numirea Oanei Gheorghiu...
Ați auzit, probabil, în ultimele luni tot mai des vorbindu-se despre „pământurile rare”. Ce sunt ele și unde se folosesc? Sunt întrebări firești pe care orice om de rând și...
Decizia administraţiei Trump de a retrage o brigadă rotativă a armatei americane din România şi alte state NATO de la graniţa cu Rusia a provocat reacţii dure din partea veteranilor...
Retragerea parțială a trupelor americane din România și sistarea rotației Diviziei 101 aeropurtate la Mihail Kogălniceanu au aprins dezbaterea din ediția de ieri a podcastului „Evenimentul Istoric”, moderat de Dan...
Președintele american Donald Trump a negat vineri că ar lua în considerare atacuri militare în Venezuela, contrazicând aparent propriile sale declarații din urmă cu o săptămână, într-un moment în care...
Lupta pentru putere globală nu se mai dă doar pe petrol și gaze. Acum miza sunt litiul, cobaltul, nichelul și pământurile rare – elementele din care se nasc bateriile pentru...
Administrația Trump pregătește o reducere a efectivelor militare americane din România, măsură care, potrivit surselor citate de publicația Kyiv Post, reprezintă doar prima etapă a unui plan mai amplu ce...
ONU a reacționat și a exprimat un punct de vedere legat de testele nucleare. Care ar trebui evitate cu orice preț. Replica Organizației Națiunilor Unite se îndreaptă către președintele SUA,...