Arestarea lui Nicolas Maduro a amputat cel mai important braț al Chinei din America de Sud

Arestarea lui Nicolas Maduro a amputat cel mai important braț al Chinei din America de SudSursa: EVZ

Deocamdată informațiile și analizele cu privire la operațiunea SUA de punere în executare a mandatului de arestare emis pe numele lui Nicolas Maduro, președintele Venezuelei, nu permit o înțelegere temeinică a unui evenimentul extraordinar de complex.

Fără să am prejudecăți de vreun fel, am căutat să pricep câte ceva, știind însă de la școală și ce este acela principiul de drept „Habeas corpus”, dar și că acest principiu poate fi anihilat în instanțele americane în baza precedentelor Ker vs. Illinois și Frisbie vs. Collins. În cele două cazuri, Curtea Supremă a Statelor Unite a decis în 6 decembrie 1886 și, respectiv, 10 martie 1952, că nu are nicio relevanță în privința temeiniciei procesului modul în care un acuzat ajunge în fața instanței, chiar dacă modalitatea este una ilegală, cum ar fi răpirea.

L-a enervat Maduro chiar atât de rău pe Trump, încât cel din urmă să pună în mișcare o mașinărie uriașă, să pună la bătaie fonduri imense și să riște enorm, atât intern, cât și extern, în cazul unui eșec? Exclus, mi-am spus, trebuie să fie infinit mai mult decât atât.

Am răsfoit mai multe ipoteze, unele atrăgătoare, dar prea din zona teoriei conspirației, altele pur și simplu ridicole, iar unele cu ceva substanță, dar cu autori lipsiți de greutate. Dintre toate, una singură mi-a atras atenția. Culmea, nu este o analiză a celor petrecute cu câteva zeci de ore în urmă, nici a pregătirilor minuțioase care le-au precedat, ci o semnalare a unui pericol nou pentru SUA.

Analiza îi aparține lui Ely Ratner, politolog și expert în securitate, fost Secretar adjunct al Apărării pentru Afaceri de Securitate Indo-Pacifică, în perioada 2021-2025. Analiza sa a fost prezentată sub forma unui raport în 7 octombrie 2025, în fața Senatului SUA – Subcomisia Asia de Est și Pacific.

În esență, Ely Ratner a arătat că strategia Chinei este să obțină un control regional treptat, care să evite iritarea SUA. Istoria de zeci de ani a SUA în care pe prim-plan a fost așezat Orientul Mijlociu și problemele de acolo a încurajat această strategie.

În același context, al strategiei de expansiune a influenței chineze, Ely Ratner a așezat și presiunile asupra Taiwanului, pe care nu le consideră a fi doar o problemă regională, ci una de siguranță globală. De asemenea, Raportul său semnalează că mișcările Chinei sunt conjugate cu cele ale Rusiei, Iranului și Coreei de Nord. Exact țările care și-au comunicat „consternarea” față de arestarea lui Nicolas Maduro.

Ely Ratner a adus în discuție și expansiunea economică a Chinei în state din America de Sud, ca parte a aceleiași strategii, prin punerea unor state din această zonă în dependență economică, dar și prin prisma nevoii de resurse naturale ieftine, în principal petrol.

Documentul prezentat de Ely Ratner senatorilor americani m-a făcut să iau un calcul un fapt la care nu m-am gândit. Acela potrivit căruia arestarea lui Nicolas Maduro nu are legătură nici cu drogurile, nici cu exploatarea resurselor naturale ale Venezuelei, ci cu retezarea celui mai important pilon chinezesc din America de Sud.

36
3