PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Bolojan admite că taxele ar putea fi majorate: Suntem într-o situație economică complicată

Bolojan admite că taxele ar putea fi majorate: Suntem într-o situație economică complicată

România se află într-un moment economic critic, iar viitorul guvern va trebui să ia măsuri drastice pentru a stabiliza situația financiară a țării. Ilie Bolojan, președintele PNL, a declarat miercuri,...

Ce condiții pune PNL pentru a intra la guvernare. Propunere fermă a liberalilor

Ce condiții pune PNL pentru a intra la guvernare. Propunere fermă a liberalilor

Partidul Național Liberal și-a exprimat acordul de principiu pentru intrarea într-o nouă formulă guvernamentală, alături de celelalte trei partide proeuropene și de grupul parlamentar al minorităților naționale. Anunțul a fost...

Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, eurodeputatul PPE/PNL, Rareș Bogdan, mândru de moștenirea partidului

Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, eurodeputatul PPE/PNL, Rareș Bogdan, mândru de moștenirea partidului

Eurodeputatul PPE/PNL, Rareș Bogdan,  a transmis un mesaj cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal. Liberalismul românesc, în forma sa instituțională și organizată, împlinește...

Hellvig, fost șef SRI, cere PNL să-și caute o nouă busolă

Hellvig, fost șef SRI, cere PNL să-și caute o nouă busolă

Eduard Hellvig susține că, după 150 de ani de liberalism, PNL trebuie să își găsească o nouă direcție. Potrivit fostului șef al SRI, liberalii ar trebui să profite de moment și...

PNL, la 150 de ani de existență. Principalul obiectiv al partidului în perioada următoare

PNL, la 150 de ani de existență. Principalul obiectiv al partidului în perioada următoare

Partidul Național Liberal împlinește 150 de ani de existență, iar Cătălin Predoiu spune că este un moment de reflecție asupra trecutului său istoric și a viitorului pe care îl construiește....

150 de ani de la înființarea PNL. Brătienii, evocați în discursul lui Bolojan

150 de ani de la înființarea PNL. Brătienii, evocați în discursul lui Bolojan

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, cu ocazia evenimentului ce a marcat 150 de ani de la înființarea PNL, că „vremea vorbelor a trecut, va veni vremea faptelor”. Bolojan,...

Măsuri drastice pentru români! Ce decizii s-au luat în calcul

Măsuri drastice pentru români! Ce decizii s-au luat în calcul

Urmează măsuri drastice pentru români! În perspectiva unui val de măsuri economice nepopulare, partidele de centru-dreapta care formează actuala coaliție – PNL, USR și UDMR – intenționează să coopteze Partidul...

Lege pentru facturi electrice mai mici. Ce stipulează proiectul legislativ

Lege pentru facturi electrice mai mici. Ce stipulează proiectul legislativ

Facturi electrice mai mici  pentru o anumită categorie de români. Un nou proiect legislativ, inițiat de parlamentari ai Partidului Național Liberal, a fost depus la Parlament. Acesta prevede posibilitatea ca...

Valeriu Stoica: Contestarea lui Bolojan ar fi o eroare politică gravă

Valeriu Stoica: Contestarea lui Bolojan ar fi o eroare politică gravă

PNL își consolidează poziția politică prin susținerea fermă a lui Ilie Bolojan pentru funcția de premier, iar fostul președinte al partidului, Valeriu Stoica, consideră că această alegere este una incontestabilă....

PNL la 150 de ani

PNL la 150 de ani

PNL la 150 de ani. Un partid național format din români, unit de un englez stabilit la București. PNL este cel mai vechi partid din România. El a fost creat...

PNL merge cu Ilie Bolojan la Nicușor Dan pentru funcția de premier

PNL merge cu Ilie Bolojan la Nicușor Dan pentru funcția de premier

Pe 21 mai 2025, liderii Partidului Național Liberal s-au reunit la Vila Lac pentru o ședință decisivă. În cadrul acesteia, PNL a votat în unanimitate susținerea lui Ilie Bolojan pentru...

Liderii PNL, la Vila Lac. Discuții informale pentru un nou Guvern

Liderii PNL, la Vila Lac. Discuții informale pentru un nou Guvern

Liderii PNL s-au întâlnit, azi, la Vila Lac, pentru discuții informale despre mandatul de negociere cu noul președinte ales, Nicușor Dan, în vederea formării Guvernului și a unei noi majorități...

Crin Antonescu atac dur la Nicușor Dan. Vorbe grele pentru cel care l-a invins în turul I

Crin Antonescu atac dur la Nicușor Dan. Vorbe grele pentru cel care l-a invins în turul I

Crin Antonescu, fost lider liberal, avertizează într-o postare pe Facebook asupra unei perioade tensionate pentru democrația românească după victoria lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale. Antonescu: Rețeaua securistico-propagandistică din spatele...

Anamaria Gavrilă: După operațiunea anularea alegerilor și un președinte numit, vine spargerea Opoziției

Anamaria Gavrilă: După operațiunea anularea alegerilor și un președinte numit, vine spargerea Opoziției

În aceeași zi în care deputatul Andrei-Ionuț Teslariu, ales pe listele Partidului Oamenilor Tineri (POT), a declarat că se va alătura grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, liderul POT, Anamaria...

Vineri se decide succesorul lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei. CGMB se întrunește în ședință extraordinară

Vineri se decide succesorul lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei. CGMB se întrunește în ședință extraordinară

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) se întrunește, vineri, în ședință extraordinară. Legislativul Capitalei a fost convocat de primarul general Nicușor Dan, iar singurul proiect pe ordinea de zi este...

George Simion, candidatul cu cele mai mari șanse la Primăria Capitalei

George Simion, candidatul cu cele mai mari șanse la Primăria Capitalei

George Simion ar fi, astăzi, candidatul cu cele mai mari șanse la Primăria Capitalei. Susținerea de care se bucură în București îl poziționează ca favorit în această competiție, în contextul...

Nicușor Dan, despre formarea noului Guvern: Partidele care își asumă guvernarea vor lua decizii dificile

Nicușor Dan, despre formarea noului Guvern: Partidele care își asumă guvernarea vor lua decizii dificile

Președintele ales al României, Nicușor Dan, a discutat despre negocierile pentru formarea noului Guvern și a adresat un mesaj partidelor care iau în calcul să părăsească guvernarea pentru avantaje politice...

PNL are prima șansă pentru funcția de primar general interimar. Consiliul General va decide

PNL are prima șansă pentru funcția de primar general interimar. Consiliul General va decide

Bucureștiul va fi condus, începând de săptămâna viitoare, de un primar general interimar, după învestirea lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României. Teoretic, înțelegerea politică între PNL și...

Blaga: PNL are nevoie de o reformă profundă. Critici pentru Antonescu

Blaga: PNL are nevoie de o reformă profundă. Critici pentru Antonescu

Vasile Blaga consideră că PNL necesită o reformă internă profundă, afirmând că partidul ar trebui să abandoneze metoda folosită în ultimii ani, prin care s-a adresat întregului spectru social din...

PNL îl felicită pe Nicușor Dan pentru rezultatele obținute: A fost o lecție de civism și patriotism

PNL îl felicită pe Nicușor Dan pentru rezultatele obținute: A fost o lecție de civism și patriotism

Liderii Partidului Național Liberal (PNL), în frunte cu Adrian Veștea, au salutat rezultatul obținut de Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din România. Veștea a subliniat că rezultatul reprezintă o lecție...