PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Nicușor Dan, despre bătălia pentru Primăria Capitalei: Piedone rămâne principalul contracandidat

Nicușor Dan, despre bătălia pentru Primăria Capitalei: Piedone rămâne principalul contracandidat

Nicușor Dan, actualul Primar al Municipiului București, a vorbit luni despre bătălia pentru alegerile locale. Din punctul lui de vedere, principalul său contracandidat rămâne Cristian Popescu Piedone, însă nu a...

Investiție de 20 de milioane de lei în sistemul de învățământ. Elevii merituoși din Sectorul 1 vor primi burse

Investiție de 20 de milioane de lei în sistemul de învățământ. Elevii merituoși din Sectorul 1 vor primi burse

Consilierii locali ai Alianței PNL-PSD au votat luni, 29 aprilie, două proiecte cu implicații majore pentru sistemul de educație din Sectorul 1. Cosilierii au suplimentat fondurile prevăzute pentru programele „Şcoala...

Alegeri 2024. UDMR deschide lista la europarlamentare. Cum va arăta buletinul de vot

Alegeri 2024. UDMR deschide lista la europarlamentare. Cum va arăta buletinul de vot

Alegeri 2024. Judecătorul Vasile Bîcu, președintele Biroului Electoral Central (BEC), a efectuat tragerea la sorți a formațiunilor și candidaților independenți înscriși la alegerile europarlamentare din iunie. Acțiunea a avut loc...

PNL Sibiu evidențiază succesele proiectelor finanțate din fonduri europene în județ

PNL Sibiu evidențiază succesele proiectelor finanțate din fonduri europene în județ

Administrația liberală din Sibiu, alături de președinta PNL Sibiu, Raluca Turcan, au expus o listă exhaustivă de proiecte în ceea ce privește dezvoltarea locală prin intermediul fondurilor europene. Daniela Cîmpean,...

Andrei Baciu, despre planurile PNL în Sectorul 3. Programul de guvernare locală

Andrei Baciu, despre planurile PNL în Sectorul 3. Programul de guvernare locală

Andrei Baciu, liderul PNL Sector 3, a transmis un mesaj referitor la programul de guvernare locală, subliniind că partidul a propus cei mai calificați candidați pentru Consiliul Local, în beneficiul...

Testul de sarcină al Alianței PSD-PNL a dat greș!

Testul de sarcină al Alianței PSD-PNL a dat greș!

Testul de sarcină al Alianței PSD-PNL era văzut de mulți politicieni și analiști ca fiind un semnal interesant pentru alegerile prezidențiale. A dat un rezultat negativ în văzul tuturor. Cătălin...

Nicolae Ciucă laudă spiritul de sacrificiu și curajul lui Sebastian Burduja

Nicolae Ciucă laudă spiritul de sacrificiu și curajul lui Sebastian Burduja

Nicolae Ciucă, alături de ceilalți lideri ai PNL, s-au adunat sâmbătă pentru a-l susține pe Sebastian Burduja la depunerea candidaturii sale pentru funcția de primar general al Bucureștiului. Burduja a...

Nicolae Ciucă îi spulberă planurile lui Iulian Dumitrescu. PNL nu i-a aprobat candidatura

Nicolae Ciucă îi spulberă planurile lui Iulian Dumitrescu. PNL nu i-a aprobat candidatura

Iulian Dumitrescu, cercetat de DNA privind presupuse fapte de corupție, a înaintat candidatura pentru un nou mandat în funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) Prahova, iar aceasta a fost...

Sebastian Burduja și-a depus candidatura la Primăria Capitalei. Promisiunile făcute

Sebastian Burduja și-a depus candidatura la Primăria Capitalei. Promisiunile făcute

PNLSâmbătă dimineață, Sebastian Burduja și-a oficializat candidatura pentru funcția de primar al Capitalei. Sosind la sediul PNL cu motocicleta, candidatul a fost întâmpinat cu aplauze și aclamații de către liderii...

Cum a aflat Sebastian Burduja că va fi candidatul PNL la Primăria Capitalei

Cum a aflat Sebastian Burduja că va fi candidatul PNL la Primăria Capitalei

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a fost apelat în puterea dimineții de președintele PNL, Nicolae Ciucă, pentru a fi anunțat că a fost desemnat candidatul PNL la Primăria Capitalei. El se...

Nicolae Ciucă, la Severin: Politica este ca un sport, cine nu vrea să facă parte din echipă, să se ducă

Nicolae Ciucă, la Severin: Politica este ca un sport, cine nu vrea să facă parte din echipă, să se ducă

Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat vineri la depunerea candidaturilor PNL Mehedinţi, că a venit aici „să schimbăm culoarea, avem nevoie să convingem cetățenii despre valoarea administrației liberale”. Nicolae Ciucă,...

Sebastian Burduja, primul atac la Gabriela Firea. Ce l-a făcut să intre în cursa pentru Capitală

Sebastian Burduja, primul atac la Gabriela Firea. Ce l-a făcut să intre în cursa pentru Capitală

PSD și PNL au renunțat la începutul acestei săptămâni la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu la primăria Capitalei. Pentru a maximiza electoralele din Capitală, PSD a ales să continue cu Gabriela...

Lucian Bode: Ne dorim ca PNL să dea presedintele României în persoana lui Nicolae Ciucă

Lucian Bode: Ne dorim ca PNL să dea presedintele României în persoana lui Nicolae Ciucă

Lucian Bode, secretarul general al PNL, își dorește ca PNL să rămână vioara întâi la guvernare după 2024 și să dea viitorul președinte al României, pe Nicolae Ciucă. De asemenea,...

Moldovenii vor capul lui Ciolacu. O asociație civică îi cere explicații publice

Moldovenii vor capul lui Ciolacu. O asociație civică îi cere explicații publice

Marcel Ciolacu trebuie să dea explicații pentru afirmațiile pe care le-a făcut la Timișoara. Cererea a venit din partea unei asociații civice, „Mișcarea pentru dezvoltarea Moldovei”. Aflat la Timișoara, la...

Viorel Cataramă revine în PNL. Partidul readuce împreună toate grupurile liberale post-decembriste

Viorel Cataramă revine în PNL. Partidul readuce împreună toate grupurile liberale post-decembriste

Partidul Național Liberal (PNL) a anunțat că Viorel Cataramă, fost lider al partidului în anii '90, s-a reîntors în partid. Cataramă, cunoscut și ca patron al magazinelor de mobilă Elvila,...

Nicolae Ciucă, la evenimentul de lansare a candidaturilor PNL Mehedinți

Nicolae Ciucă, la evenimentul de lansare a candidaturilor PNL Mehedinți

Nicolae Ciucă se află vineri în Mehedinți pentru a sprijini depunerea candidaturilor liberalilor la sediul BEC Severin. Liderul PNL va fi prezent alături de candidații liberali și la ceremonia de...

Raluca Turcan: Modelul cultural Sibiu este unul căutat și în țară, și în afara țării

Raluca Turcan: Modelul cultural Sibiu este unul căutat și în țară, și în afara țării

Ministrul Culturii și totodată președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, a premiat principalele proiecte de dezvoltare duse la bun sfârșit de administrația liberală din Sibiu. Liderii PNL sibieni, investiții majore în...

Ludovic Orban, ironii la adresa lui Marcel Ciolacu. Nu a citit OUG pe care a semnat-o

Ludovic Orban, ironii la adresa lui Marcel Ciolacu. Nu a citit OUG pe care a semnat-o

Ludovic Orban l-a ironizat pe Marcel Ciolacu, premierul PSD, spunând că nu a citit actul normativ pe care l-a semnat. Liderul Forța Dreptei a făcut referire la controversele legate de termenul...

Nicoleta Pauliuc anunță resetarea campaniei PNL: Oamenii s-au săturat de lupte politice sterile

Nicoleta Pauliuc anunță resetarea campaniei PNL: Oamenii s-au săturat de lupte politice sterile

Nicoleta Pauliuc anunță resetarea completă a campaniei PNL. Președinta Organizației Femeilor Liberale susține că românii s-au săturat de luptele sterile de pe scena politică. Totodată, aceasta a transmis un  mesaj...

Remușcările lui Marcel Ciolacu și cea mai mare frică a sa în politică

Remușcările lui Marcel Ciolacu și cea mai mare frică a sa în politică

Ședința prelungită care a avut loc timp de mai bine de 13 ore a fost dominată de discuții intense între Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, care au condus la hotărârea...