PSD, în fața unei decizii-cheie. Scenariile prezentate de Grindeanu, înaintea votului din 20 aprilie
- Maria Dima
- 27 martie 2026, 16:12
Sorin Grindeanu. Sursă foto: Captură videoPreședintele Sorin Grindeanu a declarat vineri că a prezentat, în cadrul întâlnirii regionale a PSD din zona Olteniei, trei scenarii posibile pentru viitorul partidului: menținerea actualei formule de guvernare, trecerea în Opoziție sau o reconfigurare a coaliției. Liderul social-democrat a precizat că acestea sunt singurele opțiuni discutate în partid.
„Să rămânem în această formulă, cum suntem acum, cu prim-ministru Ilie Bolojan și în configurația actuală, să trecem în opoziție, a doua variantă, evidentă. Și a treia, să existe o reconfigurare în interiorul acestei coaliții pro-europene”, a declarat Grindeanu.
Potrivit acestuia, fiecare scenariu a fost analizat în detaliu în cadrul ședinței, iar colegii și-au exprimat punctele de vedere. „Nu există alte scenarii. Astea sunt cele trei. La fiecare am detaliat ce ar însemna acest lucru. Colegii și-au spus punctul de vedere. Votul va fi în 20”, a adăugat liderul PSD.
Sorin Grindeanu: Bolojan nu s-a comportat ca un prim-ministru
Grindeanu a lansat și critici la adresa prim-ministrului, afirmând că acesta nu a acționat ca lider al unei coaliții.

Sursa: Inquam photos/Octav Ganea
„Primul ministru nu s-a comportat, în aceste 10 luni, și asta e concluzia până la urmă a ședinței de azi, ca un prim-ministru al unei coaliții. Poți să fii președintele PNL, poți să fii președintele PSD, poți să fii președintele USR și te comporți acolo, la partidul tău, pentru electoratul tău, așa cum consideri necesar.
Când ai voturile și faci parte dintr-o coaliție, în care cel mai mare partid este unul care nu e băgat în seamă, sau când e băgat în seamă, ca să fie băgat în seamă, trebuie să amenințe, lucrurile nu mai sunt coordonate constructiv”, a spus acesta.
La întâlnirea regională au participat și membri ai Guvernului din partea PSD, inclusiv vicepremierul Marian Neacșu, a mai precizat Grindeanu. Decizia finală privind direcția partidului urmează să fie luată în urma votului intern programat pentru data de 20.