Înregistrare din ședința PNL: Nu trebuie să fim ai lui Nicușor Dan pe veci
- Emma Cristescu
- 27 martie 2026, 09:51
Nicușor Dan. Sursă foto: presidency.roÎn timp ce în spațiul public afișează o relație solidă cu președintele Nicușor Dan, în interiorul PNL apar tot mai clar semne de distanțare și calcule politice pe termen lung. Discuțiile purtate recent la Vila Lac arată că liberalii își regândesc strategia, inclusiv în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2028, potrivit Gândul.
PNL ar avea în plan să se desprindă de Nicușor Dan
În cadrul ședinței s-a vorbit deschis despre necesitatea ca partidul să nu rămână asociat pe termen lung cu actualul șef al statului. Mesajul a fost formulat direct de Ștefan Stoica, într-o intervenție care indică o posibilă repoziționare strategică: „Strategic, tot noi ăștia din această sală s-ar putea să luăm decizia în 2028. Dacă vrem să câștigăm președinția României, nu trebuie să fim ai lui Nicușor Dan pe veci”.

Ilie Bolojan, PNL. Sursa foto: captură video
Liberalii iau în calcul o desprindere treptată, pentru a evita eticheta de partid dependent de președinte atunci când vor intra din nou în cursa pentru Cotroceni.
În aceeași ședință, tonul a fost tranșant și în raport cu celelalte partide. USR și PSD au fost plasate pe același plan, ca adversari politici. „Noi cred că astăzi trebuie să fim foarte tranșanți. Nu e bun nici PSD-ul, nici USR-ul”, a mai afirmat Stoica, potrivit înregistrării.
Miza întâlnirii de la Vila Lac
Din înregistrare reiese o tentativă a PNL de a-și reconstrui identitatea politică, într-un context în care alianțele actuale sunt marcate de tensiuni și neîncredere.
Întâlnirea de la Vila Lac a avut ca miză principală viitorul coaliției de guvernare, într-un moment în care relațiile dintre parteneri sunt tot mai fragile. Liberalii au acuzat public Partidul Social Democrat că nu respectă înțelegerile din cadrul alianței.

Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan. Sursa foto: colaj EVZ
La rândul său, liderul PNL și premierul Ilie Bolojan a ridicat tonul, acuzând PSD de „dinamitarea” guvernării. Replica nu a întârziat să apară din partea social-democraților, prin vocea lui Sorin Grindeanu, care a sugerat că liberalii ar cocheta cu o eventuală apropiere de AUR: „Am văzut „bezele” trimise de reprezentații PNL către AUR”.
Poziția președintelui
În acest peisaj tensionat, președintele Nicușor Dan încearcă să transmită un mesaj de echilibru, susținând că, în ciuda disputelor, există încă rațiune în interiorul coaliției. „La fiecare dintre cele patru partide eu văd raționalitate (…) dar văd pe de altă parte raționalitate”, a declarat acesta.
Dincolo de declarațiile oficiale, discuțiile interne din PNL arată că partidul nu se concentrează doar pe gestionarea prezentului, ci și pe repoziționarea pentru viitoarele bătălii electorale. Distanțarea de actualul președinte și delimitarea de ceilalți actori politici ar putea deveni elemente centrale ale strategiei liberale în anii următori.