Adrian Veștea, somat de Bolojan să își depună mandatul. Liberalii care îl susțin, amenințați

Adrian Veștea, somat de Bolojan să își depună mandatul. Liberalii care îl susțin, amenințațiIlie Bolojan. Sursă foto: gov.ro

Ilie Bolojan a explicat că PNL nu va susține varianta înaintată de președintele Nicușor Dan. De asemenea, acesta i-a cerut șefului statului să reia consultările cu partidele.

Bolojan, mesaj pentru Nicușor Dan

Ilie Bolojan a anunțat că PNL nu va susține un Executiv condus de Adrian Veștea și a cerut reluarea consultărilor politice la Palatul Cotroceni. Liderul liberal a explicat că partidul nu a fost informat în prealabil despre această decizie.

„PNL nu susține instalarea unui astfel de Guvern. Având în vedere că PNL nu a fost anunțat de domnul Veștea cu privire la această nominalizare și astăzi am fost informați că, indiferent de discuții, va merge pe această variantă. Având în vedere faptul că noaptea este un sfetnic bun, PNL i-a solicitat domnului Veștea depunerea mandatului până mâine dimineață.

Se impun consultări, iar solicitarea este adresată președintelui României și partidelor, astfel încât să existe responsabilitate și susținere pe baza unui pact național care să aibă în vedere situația economică în care se găsește România”, a arătat el.

PNL respinge varianta

Liberalii au decis să nu acorde sprijin unui Executiv condus de Adrian Veștea. Hotărârea a fost adoptată în urma unui vot intern, în care 41 de membri s-au pronunțat în favoarea acestei poziții, 13 au votat împotrivă, iar două persoane s-au abținut.

În ședința PNL, Adrian Veștea le-a cerut colegilor de partid să îi acorde sprijinul necesar pentru a putea continua proiectele de reformă aflate în derulare.

Veștea, mesaj pentru liberali

Premierul desemnat a făcut referire și la viitoarea formulă guvernamentală, afirmând că își dorește o colaborare cu Alexandru Nazare. Totodată, acesta a subliniat importanța portofoliului Finanțelor în arhitectura noului Executiv.

„Nu am avut încă o discuție cu ministrul Nazare, dar prioritatea va fi să aibă Ministerul Finanțelor”, le-a mai transmis Veștea colegilor liberali.