Schimbarea guvernului, cu voie de la UE

Schimbarea guvernului, cu voie de la UE

Pentru mulți, și din PSD, și din afara PSD, vizita liderului PSD la Bruxelles a fost o supriză. Luptele politice din coaliție par chestiuni strict locale, însă, pentru România, dependentă de finanțarea europeană, discuția cu UE are și această latură, de a „raporta” mersul lucrurilor. Sorin Grindeanu a arătat că ține la relația cu UE. Și a transmis liderilor europeni versiunea sa despre ce se întâmplă la București.

Ce vrea UE de la noi? Liniște la granița Estică a Uniunii și respectarea strictă a condițiilor pe baza cărora ne finanțează

Declarațiile Robertei Metsola despre nevoia de stabillitat de la București au fost aproape unanim interpretate ca un sprijin indirect pentru guvernul actual. Asta în condițiile în care, shimbarea guvernului Bolojan este privită automat ca perturbând suplimentar echilibrul macro și așa fragil și afectat de probleme economice interne și evoluții externe costitoare.

O schimbare de guvern este într-adevăr, un moment de incertitudine, însă europenii sunt interesați ca guvernul să bifeze datele macro care le garantează că lucrurile sunt administrate bine, fără abaterile din trecut. Deci până la urmă, orice guvern vine, va trebui să lucreze în cadrul agreat cu UE în care lucrează și guvernul actual.

La nivelul liderilor europeni, neînțelegerile din coaliție sunt percepute ca o sursă de stres și risc politic suplimentar pe granița estică a Uniunii. Iar discuția internă continuă despre schimbarea guvernului amplifică senzația de lipsă de direcție; dar asta face parte din specificul politicii și deși este obositor și derutant, a fost și va fi o realitate în multe state europene, nu doar România.

Grindeanu a expus la Bruxelles propria variantă despre ce se întâmplă la București și a semnalat că PSD rămâne „partid pro-european”

Bruxelles-ul este în primul rând un centru de lobby politic; PNL și PSD au lideri cu experiență pe culoarele politicii europene și cu multe contacte în conducerea grupurilor politice din care fac parte cele două partide. Acest lobby, amestec de informații factuale și narative politice, sunt vehiculate de ambele partide și sunt baza politică pentru raportarea UE la România, dincolo de dosarele tehnice și discuțiile formale purtate de Comisia Europeană și Consiliul UE cu guvernul.

Ca premier, datorită contactelor oficiale, dar și datorită unei imagini bune pe care a avut-o la momentul investirii, Ilie Bolojan are un dialog mai apropiat cu liderii europeni și a avut firesc, un ascedent funcțional în comparație cu orice alt lider politic.

Cum în ultimele luni de zile, relația dintre PSD și premier este tot mai proastă, liderul PSD a făcut un pas prudent: a informat Europa că PSD are o opinie proprie asupra a cum poate fi gestionată economic și politic România și că în orice guvern va fi, PSD va asigura o direcție pro-europeană.

Mai ales că se discută despre sprijinul AUR, în cazul în care PSD decide să se retragă de la guvernare. Imaginea proastă a asocierii cu partidele radicale, ca AUR, este o parte a unei povești politice pe care politicienii centriști de la Bruxelles o dezagreau. Dar și la Bruxelles, realitatea bate principiile, dovadă fiind alinierea, tot mai des, a PPE cu grupurile politice radicale.

Ce fel de guvernare vom avea după schimbarea acestui guvern: riscul instabilității de durată

Problema cea mai importantă nu este până la urmă schimbarea unui premier. Problema este cât de solid va fi sprijinul parlamentar pentru guvernul următor. Pentru că urmare a ultimelor rezoluții politice PNL și USR, dacă PSD se retrage de la guvernare, PNL și USR nu vor mai face guvern cu PSD. Înseamnă că se intră într-o logică de guvern minoritar, dependent de votul unor parlamentari de strânsură și de condiționările Opoziției, adică de voturile AUR de care acum pare că se feresc toate partidele.

Acesta este fundalul pentru cea mai proastă variantă posibilă. Adică o variantă de blocaj în care PNL și USR refuză guvernarea și se intră într-o perioadă de discuții contradictorii și negocieri prelungite, în cel mai prost moment economic posibil. Sau poate că PSD poate guverna singur și va fi, în sfârșit, liniște. Stabilitate, cum spune Roberta Metsola.

 

9
5