Un deputat PNL a sărit în apărarea lui Bolojan: PSD îşi doreşte un premier dispus să negocieze orice, cu oricine, doar ca să supraviețuiască

Un deputat PNL a sărit în apărarea lui Bolojan: PSD îşi doreşte un premier dispus să negocieze orice, cu oricine, doar ca să supraviețuiascăSursa: Inquam Photos/ Octav Ganea

Deputatul Alexandru Muraru, liderul PNL Iași, a afirmat, vineri, că marea criză nu este instabilitatea politică, ci o guvernare „iresponsabilă”, fără reforme și cu risipă, „așa cum și-ar dori PSD”. „PSD îşi dorește un premier dispus să negocieze orice, cu oricine, doar ca să supravieţuiască politic. Ilie Bolojan a refuzat public acest mod de a face politică”, a scris acesta, într-o postare pe Facebook.

Muraru: PSD sabotează guvernarea din interior

Deputatul PNL a susținut, vineri seară, că PSD nu doar ar amenința, ci ar și sabota guvernarea din interior, menționând că „marea criză nu este instabilitatea politică în sine”.

„Marea criză ar fi o guvernare iresponsabilă, exact aşa cum şi-o doreşte PSD, fără reforme, fără rigoare bugetară şi cu risipa reluată de unde a rămas. Sacrificiile făcute până acum de români ar fi aruncate la gunoi”, a afirmat acesta.

„PSD creează o criză pe care o vor plăti oamenii”

Liderul PNL Iași a declarat că premierul Ilie Bolojan nu și-ar fi negociat propria susținere cu nimeni, nici măcar cu parlamentarii AUR.

„PSD îşi doreşte un premier dispus să negocieze orice, cu oricine, doar ca să supravieţuiască politic. Ilie Bolojan a refuzat public acest mod de a face politică. PSD creează o criză pe care o vor plăti oamenii. Nu este o întâmplare şi nu este prima dată. Este un tipar. Iar PNL are datoria să spună clar că România nu poate fi lăsată din nou pe mâna iresponsabilităţii”, a explicat Muraru.

Alexandru Muraru

Alexandru Muraru. Sursa foto: Facebook/Alexandru Muraru

Liderul PNL Iași a susținut că miză reală ar fi instalarea unui alt guvern

Liberalul a declarat că PSD ar vrea înlăturarea lui Bolojan deoarece acesta a oprit risipa, a ținut finanțele statului sub control și a impus seriozitate în guvernare.

„Pentru România, reformele sunt soluţia. Pentru PSD, reformele sunt problema. Miza nu este doar schimbarea unui guvern. Miza reală este instalarea unui guvern care să arunce bugetul în aer, să oprească disciplina fiscală şi să anuleze reformele pentru care românii au plătit deja un preţ greu”, a mai scris acesta.

5
5