Opinii
Ruleta românească cu vaccinuri Pfizer. Cum a jucat USR 600 de milioane de euro dintr-o singură mână
Dan Andronic, editorialist
sursa: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Suntem în aprilie 2026 și nota de plată a lașității politice tocmai a sosit de la Bruxelles. Tribunalul a decis clar, încă de pe 1 aprilie, și nu e nicio păcăleală: România este obligată să plătească 610 milioane de euro către gigantul Pfizer, plus dobânzile care ticăie în fiecare secundă.
Asistăm la un spectacol grotesc, plin de amenințări. În timp ce statul român este executat silit pentru un contract pe care nici măcar nu l-a văzut în întregime, groparilor acestui dezastru financiar le arde de harță pe Facebook.
Pe de o parte, Vlad Voiculescu, proaspăt trezit din somnul rațiunii, ne explică cum Alexandru Rafila a dat cel mai scump „Seen” din istoria României. De cealaltă parte, Alexandru Rafila iese la tablă și ne spune că USR-ul, prin Ioana Mihăilă și gașca USR-istă de tehnocrați, a aruncat țara în prăpastie, semnând orbește pentru zeci de milioane de doze de care nu aveam nevoie.
Adevărul? Amândoi au dreptate când se acuză reciproc, dar amândoi mint prin omisiune când vine vorba de propria responsabilitate. Să disecăm puțin acest cadavru politic.
Cele trei certitudini ale unui jaf cu acte în regulă
În acest moment, oricât s-ar arunca vina peste fileul politic, s-au conturat trei certitudini incontestabile:
Contractul Pfizer este un OZN pentru autoritățile române. Rafila însuși recunoaște că nu l-a cunoscut în totalitate. Avem așadar de-a face cu un contract ultra-secret, ascuns nu doar de ochii publicului, ci și de reprezentanții statului care trebuiau să-l gestioneze.
Negocierea a fost făcută de Ursula von der Leyen, nu de România. Acest acord nu a fost negociat de noi, ci de reprezentanții Comisiei Europene, printr-o procedură de achiziție centralizată. Este acel mega-dosar aflat „la dospit” în DNA, furtul miliardului de euro. O impunere directă de la Bruxelles.
Puteam să spunem „NU”. O recunoaște chiar Ursula von der Leyen! Lotul României putea fi refuzat în totalitate sau cuantificat la nevoile reale. În loc să facă alegeri raționale, decidenții noștri s-au supus ca niște oi duse la tăiere.
Cum am cumpărat 39 de milioane de doze aiurea
Explicațiile oficialilor din Ministerul Sănătății de astăzi, prin vocea lui Alexandru Rogobete, pun punctul pe „i” și arată exact de unde a pornit hemoragia financiară: cel de-al treilea contract semnat de România. La momentul respectiv, necesarul real de doze era mult mai mic, campania de vaccinare gâfâia, dar noi am continuat să ne îndatorăm orbește.
„Suntem în punctul în care cert este că, din punctul meu de vedere, contractul nr. 3 este problema. Când s-a acceptat acest contract de 39 de milioane de doze doar de la Pfizer, România mai avea 11 milioane de doze neutilizate de la Pfizer. Mare atenție, noi am avut patru contracte în paralel, cu patru producători diferiți”, a explicat Rogobete.
Mai grav este mecanismul prin care statul român și-a asumat acest volum imens de vaccinuri. Nu printr-o negociere asumată, ci prin „adoptare tacită”. Procedura europeană ne oferea o fereastră clară: România avea la dispoziție 5 zile să spună dacă dorea dozele sau nu, confirmând sau respingând cantitățile alocate de Comisia Europeană.
Ce a făcut Guvernul
„A fost un memorandum în Guvern care s-a aprobat, România nu a răspuns și s-a considerat o aprobare tacită”, a detaliat oficialul.
Să punem totuși degetul pe rană și să dăm niște nume, căci memoria publică e scurtă.
La momentul acceptării acestui contract nr. 3 cu Pfizer (mai 2021), pentru achiziția celor 39 de milioane de doze, situația politică și decizională din România era următoarea:
La butoane se afla Cabinetul Cîțu, susținut de o coaliție de guvernare formată din PNL, USR-PLUS și UDMR.
Inițiatorul memorandumului. Actul a fost asumat și inițiat de Ministerul Sănătății, condus la acea vreme de Ioana Mihăilă, din partea USR-PLUS, care tocmai preluase mandatul la sfârșitul lunii aprilie 2021, după demiterea lui Vlad Voiculescu.
Memorandumul a fost aprobat de prim-ministrul de atunci, Florin Cîțu (PNL), într-o ședință de Guvern.
Așadar, contractul a intrat în vigoare prin neprezentarea unui refuz oficial în termenul limită din partea acestui lanț de decidenți. Din nou, un catastrofal „Seen” instituțional care ne-a legat de glie.
Bâlciul ipocriziei: „Lasă-l Sandule, e prejudiciul lui Cîțu”
Peste această moștenire toxică a venit rândul PSD să ridice din umeri. În timp ce România sângerează financiar, Vlad Voiculescu lansează o acuzație devastatoare. El susține că funcționarii din Ministerul Sănătății fierb și că Alexandru Rafila a știut exact consecințele refuzului de a răspunde la oferta de renegociere (Amendamentul 5) venită de la Pfizer în 2023. Voiculescu citează surse din minister care i-ar fi șoptit lui Rafila: „Lasă-l, Sandule, e prejudiciul lui Cîțu, cu cât mai mare, cu atât mai bine. N-ai văzut că îl îngroapă și pe Voiculescu...”
Adevărat sau nu, inacțiunea a costat. Amendamentul 5 de pe masa premierului de atunci, Nicolae Ciucă, și a ministrului Rafila, ne oferea o portiță: reducerea cantității, eșalonarea pe 4 ani și plata unei „taxe de flexibilitate” care ne-ar fi economisit peste 260 de milioane de euro.
Ce au făcut ai noștri? Nimic. 24 de state europene au acceptat amendamentul. Ungaria și Polonia l-au refuzat ferm. România, în dulcele ei stil mioritic, nu a zis nici „da”, nici „ba”. A expirat termenul, iar tăcerea a fost luată drept un „nu”.
Cine plătește factura incompetenței
La finalul zilei, rămânem cu faptele. Voiculescu, ministru până în aprilie 2021, se spală pe mâini, arătând spre Florin Cîțu. Rafila se spală pe mâini, arătând spre Ioana Mihăilă și haosul lăsat în urmă de Guvernul Cîțu, uitând că a ignorat complet oferta de renegociere din 2023. Iar Nicolae Ciucă, care trebuia să ia o decizie, probabil încă așteaptă „informările constante” despre care vorbește Rafila.
Cert este un singur lucru: România nu a pierdut acest proces pentru că a luat o decizie proastă. A pierdut pentru că a refuzat să ia o decizie, de două ori la rând. O dată prin tăcerea Guvernului Cîțu la acceptarea dozelor, și a doua oară prin pasivitatea Guvernului Ciucă în fața renegocierii.
Liderii noștri au preferat să bage capul în nisip și să se bazeze pe noroc, sperând că problema va dispărea de la sine. Nu a dispărut. S-a transformat într-o factură de 610 milioane de euro.
O factură pe care nu o vor plăti nici Voiculescu, nici Cîțu, nici Mihăilă și nici oricine altcineva. O vom plăti noi, din propriile buzunare. Acesta este prețul incompetenței la nivel înalt.
