Ciprian Ciucu îl acuză pe Nicușor Dan de „puci” după desemnarea lui Adrian Veștea. Ce s-a întâmplat în interiorul PNL
- Maria Dima
- 15 iunie 2026, 16:25
Nicușor Dan. Sursă foto: presidency.ro
Vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu a transmis un mesaj înaintea ședinței Biroului Politic Național al partidului, convocată pentru a discuta despre susținerea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru. Ciucu a vorbit despre un „puci”, a acuzat existența unor negocieri purtate pe ascuns și a susținut că președintele Nicușor Dan exercită presiuni asupra PNL, în timp ce protejează PSD.
Biroul Politic Național al PNL a fost convocat luni, la ora 17.00, la inițiativa președintelui interimar al partidului, Ilie Bolojan, pentru a analiza situația creată după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier.
Ciprian Ciucu: „Va fi o ședință istorică”
În mesajul transmis înaintea reuniunii conducerii partidului, Ciprian Ciucu a afirmat că ședința de luni ar putea influența viitorul PNL și chiar direcția în care se va îndrepta România.
„Astăzi are loc Biroul Politic Național al PNL. Probabil va fi o ședință istorică, care va determina cursul PNL și, posibil, al țării noastre, de acum înainte”, a transmis vicepreședintele liberal.
Acesta a precizat că nu poate participa la reuniune deoarece se află în afara țării, la un eveniment internațional dedicat primarilor, însă a dorit să își transmită punctul de vedere către colegii de partid.
Acuzații la adresa lui Nicușor Dan: „Joacă la ruperea PNL”
Una dintre cele mai dure afirmații ale lui Ciprian Ciucu îl vizează pe președintele Nicușor Dan.
Vicepreședintele PNL susține că șeful statului pune presiune pe liberali și tratează diferit PSD, deși social-democrații au avut un rol esențial în căderea guvernului.
„Nicușor Dan pune presiune pe PNL, în timp ce protejează PSD. A făcut exact invers decât o impunea rațiunea: dacă dorește un guvern politic, trebuia să nominalizeze un pesedist. Au dat jos guvernul, sunt partidul mai mare”, a afirmat Ciucu.
Acesta a mers și mai departe, susținând că actuala situație amintește de un episod din istoria liberalilor.
„Președintele joacă la rupere. La ruperea PNL. Acest lucru s-a mai întâmplat în 1935, tot liberalilor, atunci când Carol al II-lea l-a numit premier pe liberalul Tătărăscu peste capul PNL. A fost periculos atunci, este periculos și acum: practic vorbim despre un puci pornit printr-o acțiune a șefului statului. Este periculos pentru democrație, pluralism, parlamentarism”, a transmis liderul liberal.
Acuzații de negocieri purtate pe ascuns
În mesajul său, primarul general al Capitalei a susținut că în interiorul PNL au existat persoane care au purtat negocieri fără mandatul partidului.
Potrivit acestuia, Ilie Bolojan l-a promovat pe Adrian Veștea în conducerea PNL și l-a inclus în consultările politice de la Palatul Cotroceni, însă nu ar fi cunoscut existența unor discuții separate.
„Colegi de-ai noștri, fără mandat din partea noastră, pe ascuns, au conspirat împreună cu adversarii noștri împotriva noastră. De bună-credință, Ilie Bolojan l-a adus pe Adrian Veștea în fruntea PNL încă din 2024 și în ultimul timp l-a invitat la toate consultările de la Cotroceni. Ceea ce nu știa era că Veștea ducea propriile lui negocieri cu Nicușor Dan, susținut de facțiunea pucistă din PNL. AȘA CEVA NU SE FACE!”, a scris Ciucu.
„Nu vă lăsați iarăși prostiți”
Vicepreședintele PNL a afirmat că partidul a mai trecut prin experiența de a fi „partid prezidențial” și a avertizat că liberalii nu trebuie să repete greșelile trecutului.
„Am fost partid prezidențial. Știm cum este — pentru noi a ieșit rău. Pentru apropiații fostului președinte, aceiași cu puciștii de astăzi, totul a mers bine. Au fost protejați, au fost privilegiați. Ei cu funcțiile și privilegiile, noi cu înjurăturile. Ajunge!”, a transmis Ciucu.
Liderul liberal a criticat și apelurile la „interesul național” și „stabilitate”, despre care spune că au fost folosite în trecut pentru a justifica decizii care au afectat partidul.
„Nu vă lăsați iarăși prostiți! Vă știu pe fiecare în parte, sunteți oameni fundamental corecți, aveți simțul dreptății. Sunteți oameni cu cariere demne în spate, cu specializări profesionale clare. Voi, nu puciștii”, a adăugat acesta.
Apel către liberali înaintea votului
În finalul mesajului, Ciprian Ciucu le-a cerut colegilor să nu împingă Partidul Național Liberal spre irelevanță politică și să privească dincolo de actualele tensiuni interne.
„Nu aruncați marele Partid Național Liberal în zona irelevanței. Acest partid a început cu figuri istorice marcante și nu trebuie să se termine cu noi. Nu ne-am jucat ultima carte pe scena îndelungată a istoriei. Sus inima — vom rezista, apoi vom câștiga alegerile și vom fi partidul de care România are nevoie!”, a transmis vicepreședintele PNL.