Accesul pacienților din România la medicamente inovatoare, în pericol. Soluțiile CNAS
- Mădălina Sfrijan
- 15 iunie 2026, 17:20
Clienți farmacie. Sursa foto: AI
Sistemul de rambursare și de stabilire a prețurilor medicamentelor din România are nevoie de o reformă, pentru a facilita accesul pacienților lantratamente inovatoare și pentru a răspunde provocărilor actuale din sănătate, susține președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan.
CNAS: Pacienții din România ajung tot mai greu la medicamentele inovatoare
Șeful CNAS a atras atenția asupra ritmului accelerat de creștere a cheltuielilor cu medicamentele și asupra impactului pe care acesta îl poate avea asupra sustenabilității sistemului.
„Modul în care a crescut bugetul pentru medicamente, respectiv 5 miliarde de lei pe an în ultimii trei ani, ne-a determinat să ne gândim la proiecţia de viitor. Şi viitorul nu sună foarte bine din perspectiva accesului la medicamente. Am avut nenumărate discuţii cu producătorii de medicamente, cu reprezentanţii acestora, şi am încercat să înţeleg fenomenul întârzierii intrării pe piaţă a moleculelor noi inovative. Am înţeles de ce se întâmplă lucrul ăsta. (…)”, a arătat acesta.
Clarificări despre actualul sistem
Horațiu Moldovan a atras atenția că, în forma actuală, sistemul de rambursare și stabilire a prețurilor prelungește perioada de așteptare pentru accesul la tratamente moderne, chiar dacă resursele financiare alocate sectorului au crescut constant.
„Este momentul în care trebuie să facem un pas înainte în ceea ce priveşte stabilirea preţurilor medicamentelor în România şi modalitatea de rambursare. Noi suntem ancoraţi încă în urmă cu 15-20 de ani. Este un mecanism care a funcţionat bine şi foarte bine în anumite situaţii. Dar astăzi, acest mecanism de stabilire a preţurilor şi a modalităţii de rambursare în România determină ca pacienţii din România să aibă acces la inovaţie după doi-trei ani şi timpul creşte, nu scade, în ciuda tuturor măsurilor pe care le-am luat, în ciuda creşterii bugetului”, a declarat Horațiu Moldovan.

Medicamente. Sursa foto: Freepik
Accesul la medicamente, tot mai dificil. Avertisment privind sustenabilitatea fondului de sănătate
Potrivit președintelui CNAS, majorările succesive ale fondurilor destinate medicamentelor nu pot continua la nesfârșit fără consecințe asupra bugetului asigurărilor de sănătate. Acesta a arătat că ponderea cheltuielilor cu medicamentele în bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate este deja foarte ridicată.
„O creştere de 5 miliarde pe an nu este sustenabilă, pentru că pe termen mediu, adică patru-cinci ani, cu toată responsabilitatea v-o spun aici, şi sunt de faţă şi colegii mei care lucrează de zeci de ani în Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, respectiv FNUASS, în 4-5 ani va deveni nesustenabil, ca să nu spun că se va prăbuşi. Va deveni nesustenabil, în primul rând, pentru medicamente şi pentru spitale sau invers, pentru că 30% din cheltuielile din zona sănătăţii - excluzând concediile medicale - din FNUASS sunt pe medicamente, chiar 33% în acest an. Este adevărat, la spital ajungem la 43%, cu tot cu influenţele salariale. (…) Dacă vom continua în acest ritm, pentru medicamente nu facem altceva decât să extindem, la 4-5 ani, perioada în care pacienţii din România au acces”, a afirmat șeful CNAS.
CNAS cere mai multă flexibilitate în negocierea prețurilor
Horațiu Moldovan consideră că instituția pe care o conduce ar trebui să aibă instrumente legislative moderne care să permită negocierea directă și eficientă a prețurilor cu producătorii de medicamente. În opinia sa, actualul sistem trebuie adaptat astfel încât accesul la tratamente inovatoare să fie accelerat, iar resursele disponibile să fie utilizate mai eficient.
„Haideţi să dăm posibilitatea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cu o legislaţie modernă, să poată să negocieze real, iar ceea ce înseamnă astăzi 22% contracte cost-volum să devină sută la sută negociere din partea Casei de Asigurări de Sănătate. (…) Haideţi să lăsăm piaţa şi nevoile pacienţilor să decidă, pentru că în felul acesta sunt convins că cu cele 5 miliarde de lei de la an la an pe care le alocăm medicamentelor în plus faţă de anul precedent nu vom putea trata doar 30.000 de pacienţi. Dintr-un miliard de euro, tratăm 30.000 de pacienţi în plus faţă de anul anterior. Sunt convins că putem să mai punem un zero. Nu este nicio exagerare. Ştiu că zona farma este deschisă la acest deziderat”, a mai spus președintele CNAS.