Ursula von der Leyen vine luni în România. Va fi primită de Nicușor Dan

Ursula von der Leyen vine luni în România. Va fi primită de Nicușor DanUrsula von der Leyen / sursa foto: captură video

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va efectua luni o vizită în România, unde se va întâlni cu președintele Nicușor Dan. Ea va merge apoi în Bulgaria, vizita având legătură cu atacurile cu drone asupra navelor din Marea Neagră

Ce va discuta Ursula von der Leyen cu oficialii de la București

Discuțiile ar putea viza principalele teme de pe agenda europeană și problemele economice și de securitate cu care se confruntă România. Primirea la Palatul Cotroceni este programată de la ora 15.30.

”Primirea de luni, 9 noiembrie, va fi parte din vizita mai largă pe care o face preşedinta Comisiei Europene în zona Mării Negre”, au precizat oficialii Administraţiei Prezidenţiale, adăugând că detalii vor fi transmise în următoarele zile.

Unul dintre subiectele importante ar putea fi Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în condițiile în care România trebuie să îndeplinească jaloanele asumate pentru a putea încasa fondurile europene.

Situația bugetară și măsurile de reducere a deficitului ar putea fi, de asemenea, abordate, în contextul angajamentelor luate de București față de instituțiile europene.

Nava KHORYV

Nava KHORYV / sursa foto: https://www.vesselfinder.com/vessels/details/8138712

Securitatea la Marea Neagră, o posibilă temă

O altă temă posibilă este securitatea la Marea Neagră, în condițiile războiului din Ucraina și ale preocupărilor privind apărarea flancului estic al NATO. Pe agenda discuțiilor ar putea intra și sprijinul european pentru Ucraina, precum și parcursul european al Republicii Moldova.

Nicușor Dan a discutat ultima dată cu Ursula von der Leyen la Bruxelles, în iunie 2025, în marja Consiliului European. La acel moment, președintele României a anunțat că va aborda cu șefa Comisiei Europene situația politică și economică a țării, deficitul bugetar și implementarea PNRR.

După întrevedere, Nicușor Dan a precizat că discuțiile au vizat reformele economice asumate de România, măsurile fiscale și bugetare și revizuirea mecanismului european de redresare. Președintele i-a mulțumit atunci Ursulei von der Leyen pentru sprijinul și cooperarea Comisiei Europene.