dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Corupție în Sănătate. Director de spital, dus la audieri de DNA

Corupție în Sănătate. Director de spital, dus la audieri de DNA

Singh Bhupinder, managerul Spitalului Municipal Caransebeș din județul Caraș-Severin, a fost ridicat de procurorii DNA Timișoara și dus la audieri într-un dosar ce privește acuzații de luare de mită. În...

Percheziții DNA în Capitală într-un dosar de evaziune fiscală: Prejudiciu de 18 milioane lei 

Percheziții DNA în Capitală într-un dosar de evaziune fiscală: Prejudiciu de 18 milioane lei 

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) desfășoară percheziții în patru locuri din București, într-un dosar care vizează fapte de evaziune fiscală. Acțiunile au loc atât la adresele unor persoane fizice, cât...

DNA, la ușa directorului Companiei de Apă Brașov. Acuzații de corupție și trafic de influență

DNA, la ușa directorului Companiei de Apă Brașov. Acuzații de corupție și trafic de influență

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins joi dimineață la sediul Companiei de Apă Brașov și la locuințele unor politicieni locali, într-un dosar ce vizează acuzații de luare și dare de...

DNA  intră peste firmele de ride sharing. Cinci persoane, trimise în judecată

DNA intră peste firmele de ride sharing. Cinci persoane, trimise în judecată

DNA a trimis în judecată cinci administratori ai unor firme de ride sharing, acuzați de evaziune fiscală, dare de mită și spălare de bani, într-un dosar cu un prejudiciu de...

DNA face percheziții la sediul Companiei Apa Brașov. Un lider PNL e vizat în dosar

DNA face percheziții la sediul Companiei Apa Brașov. Un lider PNL e vizat în dosar

Prim-vicepreședintele PNL Brașov, vicepreședintele Consiliului Județean și directorul companiei Apa Brașov sunt vizați într-un dosar de corupție instrumentat de Serviciul Teritorial Brașov al DNA, în cadrul căruia se desfășoară 12...

Descinderi DNA la Iași. Directorul DRDP, vizat într-un dosar cu acuzații grave

Descinderi DNA la Iași. Directorul DRDP, vizat într-un dosar cu acuzații grave

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), sprijiniți de jandarmi, au efectuat miercuri dimineață percheziții la sediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași. Acțiunea a avut loc în intervalul 09:30...

Nicușor Dan: Marea corupție nu a fost deranjată. Ce spune despre Dosarul ICA

Nicușor Dan: Marea corupție nu a fost deranjată. Ce spune despre Dosarul ICA

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că este necesară transparentizarea averilor demnitarilor și chiar a partenerilor de viață ai acestora. Șeful statului s-a arătat critic la adresa DNA și a...

Pensionări la DNA Ploiești. După Lucian Onea, pleacă și Giluela Deaconu

Pensionări la DNA Ploiești. După Lucian Onea, pleacă și Giluela Deaconu

La o lună după ce procurorul Lucian Onea, unul dintre cei mai cunoscuți membri ai fostei structuri DNA Ploiești, s-a pensionat, un alt nume legat de această unitate urmează să...

Anchetă privind fondurile europene pentru biodiversitate. Un apropiat al lui Mircea Fechet, implicat

Anchetă privind fondurile europene pentru biodiversitate. Un apropiat al lui Mircea Fechet, implicat

Grupul de firme de consultanță în mediu coordonat de Emilian Burdusel se află în centrul atenției autorităților, acesta activând de cel puțin opt ani în apropierea Ministerului Mediului și a...

Cum ascundeau mita directorii de la ELCEN: „Băi, omule, ce e atât de greu”

Cum ascundeau mita directorii de la ELCEN: „Băi, omule, ce e atât de greu”

Procurorii DNA au declanșat joi o anchetă de amploare la compania Electrocentrale București (ELCEN), în urma căreia directorul general, Claudiu Crețu, și directorul comercial, Cristian-Andrei Zamfiroi, au fost plasați sub...

Bărbatul care făcea trafic de inluență și promitea intervenții la Tribunalul București, DNA și EPPO, arestat

Bărbatul care făcea trafic de inluență și promitea intervenții la Tribunalul București, DNA și EPPO, arestat

Bărbatul care făcea trafic de influență și promitea că poate să intervină pe lângă Tribunalul Bucutești, DNA sau EPPO a fost arestat astăzi. El va sta după gratii pentru 30...

Amănunte picante din ancheta ELCEN. Mașina de lux, vândută fictiv, găsită în parcarea directorului comercial

Amănunte picante din ancheta ELCEN. Mașina de lux, vândută fictiv, găsită în parcarea directorului comercial

Apar noi detalii din dosarul de corupție al cărei obiect este ELCEN. Directorii Electrocentrale București, Claudiu Crețu (directorul general) și Cristian Zamfiroi (directorul comercial) ar fi primit mită de la...

Cum își împărțeau directorii ELCEN o „pizza” de 1,5 milioane de euro. Stenograme

Cum își împărțeau directorii ELCEN o „pizza” de 1,5 milioane de euro. Stenograme

Dosarul de corupție care zguduie compania ELCEN – principalul furnizor de apă caldă și căldură al Capitalei – scoate la iveală detalii explozive din interceptările realizate de DNA. Procurorii îi...

Mecanismul prin care șefii de la ELCEN încasau mita de milioane de euro

Mecanismul prin care șefii de la ELCEN încasau mita de milioane de euro

Directorul general Claudiu Crețu și directorul comercial Cristian Andrei Zamfiroi, doi dintre cei mai influenți oameni din ELCEN, compania care furnizează apa caldă și căldura pentru sistemul de termoficare din...

Un an de la moartea profesorului Corneliu Bîrsan, una dintre victimele „statului mafiot”

Un an de la moartea profesorului Corneliu Bîrsan, una dintre victimele „statului mafiot”

Corneliu Bîrsan, unul dintre cele mai importante nume ale lumii juridice din România ultimilor decenii, fost judecător român de la CEDO, a murit în septembrie 2024. În 2011, soția sa,...

Judecătorii au respins acordul dintre DNA și un inculpat, în dosarul „Portul Constanța”

Judecătorii au respins acordul dintre DNA și un inculpat, în dosarul „Portul Constanța”

Judecătorii au respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Laurențiu Țăranu și procurorii de la DNA în dosarul „Portul Constanța”, conform dobrogealive.ro. Dosarul „Portul Constanța”, lovitură din partea judecătorilor...

DNA, percheziții la ELCEN pentru luare și dare de mită. Șefii companiei, vizați

DNA, percheziții la ELCEN pentru luare și dare de mită. Șefii companiei, vizați

Procurorii DNA fac percheziții, marţi, la sediul Companiei Electrocentrale Bucureşti (ELCEN). Conform primelor informații, la mijloc ar fi vorba despre acuzații de luare și dare de mită. ELCEN a confirmat informația,...

Fostul premier PSD, Marcel Ciolacu nu se teme: „Să mă cheme la DNA. N-am furat nimic!”. Avertisment către Ilie Bolojan

Fostul premier PSD, Marcel Ciolacu nu se teme: „Să mă cheme la DNA. N-am furat nimic!”. Avertisment către Ilie Bolojan

Fostul președinte și premier PSD, Marcel Ciolacu a spus, luni seară, la România TV, că nu se teme de o anchetă penală și că acuzațiile la adresa sa sunt „false”....

DNA, percheziții la Prefectura Dolj. Șeful instituției și mai mulți angajați, vizați

DNA, percheziții la Prefectura Dolj. Șeful instituției și mai mulți angajați, vizați

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au făcut percheziții la sediul Instituției Prefectului Dolj, conform unor surse din presa locală. În anchetă ar fi vizați mai mulți angajați ai instituției, printre...

Schema complexă de evaziune fiscală a unor afaceriști, anchetată de DNA: Rolul unui inspector ANAF

Schema complexă de evaziune fiscală a unor afaceriști, anchetată de DNA: Rolul unui inspector ANAF

DNA investighează o schemă complexă de fraudă cu TVA în comerțul cu mașini. Cinci persoane au fost reținute și s-a pus sechestru pe zeci de autovehicule și bani.  Potrivit procurorilor,...