SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Dragoste, afaceri și scandaluri. Femeile din viața lui Donald Trump

Dragoste, afaceri și scandaluri. Femeile din viața lui Donald Trump

Donald Trump, președintele Statelor Unite, a fost întotdeauna un personaj care a stârnit controverse, iar viața lui privată nu a făcut excepție. De-a lungul anilor, femeile din viața sa au...

Schimbări în procesul de acordare a vizelor pentru SUA. Reguli noi, din 2 septembrie

Schimbări în procesul de acordare a vizelor pentru SUA. Reguli noi, din 2 septembrie

Ambasada Statelor Unite la București și toate misiunile diplomatice americane vor modifica  procedura de acordare a vizelor de neimigrant, începând cu 2 septembrie 2025. Potrivit anunțului oficial al Departamentului de...

Masacru în fața unui magazin din Texas. Printre victime se numără și un copil

Masacru în fața unui magazin din Texas. Printre victime se numără și un copil

Trei persoane, printre care și un copil, au fost ucise luni după-amiază în urma unui atac armat petrecut în fața unui hipermarket din Austin, Texas. Potrivit poliției, suspectul a furat...

Occidentul se înarmează, China furnizează. Cum și când ... vrea! (I)

Occidentul se înarmează, China furnizează. Cum și când ... vrea! (I)

În ultimele luni, mai ales după instalarea lui Donald Trump la Casa Albă, China a început un proces de redimensionare a exporturilor sale de pământuri rare și metale critice către...

Cooperare militară sporită între Coreea de Sud și SUA în fața amenințărilor regionale

Cooperare militară sporită între Coreea de Sud și SUA în fața amenințărilor regionale

Coreea de Sud va desfășura, împreună cu Statele Unite, exercițiile militare anuale „Ulchi Freedom Shield” între 18 și 28 august, un program complex de pregătire ce vizează consolidarea apărării împotriva...

Alaska, statul american care va găzdui un summit istoric. Legătura cu Rusia

Alaska, statul american care va găzdui un summit istoric. Legătura cu Rusia

Alaska va găzdui summitul ruso-american în care Vladimir Putin și Donald Trump se vor întâlni pentru a discuta aspecte critice ale relațiilor bilaterale și situația tensionată din Ucraina. Alegerea statului...

Pacea de la „mijlocul câmpului de luptă”

Pacea de la „mijlocul câmpului de luptă”

Pacea de la „mijlocul câmpului de luptă” Diplomația se pare că revine la vechea paradigmă din zorii modernității. A doua jumătate a secolului XIX a adus obiceiul ca pacea să...

Emma Thompson spune că a fost „agățată” de Donald Trump

Emma Thompson spune că a fost „agățată” de Donald Trump

Actrița Emma Thompson a susținut recent, într-un cadru festiv, la Festivalul de Film de la Locarno, că președintele american Donald Trump a invitat-o la o întâlnire, o afirmație care a...

Războiul din Ucraina, discutat de JD Vance și David Lammy, înainte de summitul din Alaska

Războiul din Ucraina, discutat de JD Vance și David Lammy, înainte de summitul din Alaska

Vicepreședintele SUA, JD Vance, și ministrul britanic de Externe, David Lammy, au organizat lângă Londra o întâlnire cu oficialii din domeniul securității, pentru a discuta situația războiului din Ucraina, potrivit...

SUA. Atac armat la sediul CDC din Atlanta. Un ofițer de poliție a fost ucis

SUA. Atac armat la sediul CDC din Atlanta. Un ofițer de poliție a fost ucis

Un bărbat din Georgia, SUA, a deschis focul în complexul sediului central al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), omorând un ofițer de poliție. Potrivit unui oficial citat de...

Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, între Witkoff și Putin. Bild vine cu o nouă teorie

Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, între Witkoff și Putin. Bild vine cu o nouă teorie

Speculațiile legate de summitul dintre președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, ce va avea loc săptămâna viitoare în Alaska, se intensifică pe măsură ce detaliile din...

Ce semnificație are Alaska pentru Trump și Putin. Alegerea are implicații strategice

Ce semnificație are Alaska pentru Trump și Putin. Alegerea are implicații strategice

Summitul dintre Donald Trump și Vladimir Putin, programat pentru 15 august 2025, va avea loc în Alaska. Alegerea are implicații strategice, juridice și simbolice, în contextul războiului din Ucraina și...

Revoluție în optică: Picături pentru vedere de aproape, aprobate în SUA

Revoluție în optică: Picături pentru vedere de aproape, aprobate în SUA

Revoluție în optică. Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite (FDA) a aprobat recent primul tratament oftalmic pe bază de aceclidină destinat corectării prezbiopiei la adulți, o afecțiune oculară...

Aurul a atins un nou record pe fondul tarifelor vamale impuse de SUA

Aurul a atins un nou record pe fondul tarifelor vamale impuse de SUA

Aurul a atins vineri un nou record, pe fondul incertitudinilor privind tarifele vamale impuse de Statele Unite pentru lingourile importate, în special din Elveția, cel mai mare rafinator de aur...

„Războiul” SUA împotriva cartelurilor de droguri ar putea deveni militar

„Războiul” SUA împotriva cartelurilor de droguri ar putea deveni militar

Cartelurile de droguri au devenit ținta directă a Pentagonului, după ce Donald Trump ar fi semnat un ordin secret ce permite intervenții militare împotriva acestora. Inițiativa vine pe fondul escaladării...

Noi descoperiri despre atentatele din 11 septembrie. Rămășițele unor victime, identificate, după 24 de ani

Noi descoperiri despre atentatele din 11 septembrie. Rămășițele unor victime, identificate, după 24 de ani

Noi descoperiri despre atentatele din 11 septembrie. Autoritățile din New York au confirmat, săptămâna aceasta, identificarea rămășițelor a trei persoane ucise în atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. Anunțul...

Șampania franțuzească devine un lux în SUA, după noile decizii luate de Trump

Șampania franțuzească devine un lux în SUA, după noile decizii luate de Trump

Șampania franceză este afectată de o taxă vamală de 15% impusă de Statele Unite începând cu 7 august 2025, ca urmare a unui nou acord comercial între Washington și Bruxelles....

Dezarmarea Hezbollah, discutată de guvernul din Liban

Dezarmarea Hezbollah, discutată de guvernul din Liban

Guvernul libanez s-a întâlnit din nou pentru a discuta despre dezarmarea Hezbollah, deși anterior a respins aceste solicitări formulate în mare parte de Statele Unite, transmite Al Jazeera. Guvernul din...

România se alătură SUA și UE pentru protejarea cablurilor submarine față de amenințările digitale

România se alătură SUA și UE pentru protejarea cablurilor submarine față de amenințările digitale

România a semnat Declarația Comună privind Securitatea și Reziliența Cablurilor Submarine într-o Lume Digitalizată Globală, alături de Statele Unite ale Americii (SUA) și partenerii din Uniunea Europeană (UE), a anunțat...

Venus Williams, eliminată în primul tur la turneul WTA Cincinnati Open

Venus Williams, eliminată în primul tur la turneul WTA Cincinnati Open

Venus Williams a vorbit deschis despre importanța de a juca după propriile reguli. Din păcate, această această filozofie a sa nu a ajutat-o  în primul său meci la Cincinnati Open,...