Românii naturalizați în SUA, în pericol de a pierde cetățenia și de a fi expulzați. Explicațiile unui avocat
- Raluca Dan
- 28 ianuarie 2026, 18:31
Sursa foto: PixabayDana Bucin, avocat specializat în problemele migranților, a transmis un avertisment direct pentru românii din Statele Unite care au obținut cetățenia americană prin naturalizare. Potrivit acesteia, unii cetățeni naturalizați pot ajunge în situația de a-și pierde cetățenia, iar apoi să fie expulzați. Dana Bucin a afirmat, de asemenea, că administrația Trump și-ar fi asumat o cotă de denaturalizări pe lună.
Cine poate fi afectat
Avertismentul vizează românii care au devenit cetățeni americani prin naturalizare, nu cei care au cetățenia prin naștere. Dana Bucin a explicat faptul că riscul apare atunci când autoritățile consideră că un cetățean naturalizat nu și-a plătit corect taxele sau că a încălcat legea în anii în care și-a obținut cetățenia americană.
Într-un astfel de scenariu, se poate ajunge la denaturalizare, adică la retragerea cetățeniei, care ar fi urmată de expulzarea persoanelor.
Administrația Trump și-ar fi asumat o cotă de denaturalizări pe lună
Dana Bucin a afirmat că administrația Trump și-ar fi asumat o cotă de denaturalizări pe lună. În acest context, la orice bănuială legată de un cetățean naturalizat ar putea fi declanșate proceduri, iar românii sunt incluși printre cei care pot fi vizați.

Sursă foto: X.com
Ea a menționat că persoanele vizate se pot apăra în instanță și, teoretic, au șanse să își păstreze cetățenia, însă procesul poate fi destul de dificil.
Recomandări pentru românii din SUA
Dana Bucin a atras atenția asupra interacțiunilor cu agenții ICE. În acest context, aceasta a recomandat românilor din SUA să aibă asupra lor, în permanență, documente care dovedesc statutul legal sau calitatea de cetățean, nu doar permisul de conducere.
De asemenea, avocata a susținut că agenții ICE pot reține persoane fără să pună multe întrebări, iar acestea pot fi transferate dintr-o închisoare în alta. Ea a mai afirmat că, în unele situații, oamenii pot rămâne fără contact rapid cu un avocat.