scoala

Școala este, în primul rând, o instituție de învățământ publică sau privată specializată în organizarea și desfășurarea procesului de instruire și educare a elevilor, conform unui plan de învățământ predefinit. 🎓

Termenul are însă trei sensuri distincte:

Școala ca Instituție (Rol Social)
Școala este un agent primar de socializare al societății, având rolul fundamental de a pregăti tinerii pentru integrarea socială și profesională. Funcțiile sale includ:

Instruire: Transmiterea sistematică de cunoștințe (discipline de bază: matematică, literatură, științe, istorie).

Educație și Formare: Dezvoltarea competențelor, a personalității, a spiritului critic și cultivarea valorilor morale și a conduitei sociale.

Calificare: Oferirea de baze necesare pentru continuarea studiilor (universitare) sau pentru intrarea pe piața muncii.

Școala ca Local/Clădire
Prin extensie, termenul "școală" desemnează și clădirea sau spațiul fizic în care instituția de învățământ funcționează și în care elevii și profesorii își desfășoară activitatea zilnică.

Școala în Sens Figurat
În sens figurat, termenul "școală" se referă la:

O sursă de experiență/învățătură: "Viața este cea mai bună școală."

Un curent sau o mișcare: Un ansamblu de idei, principii sau adepți care se grupează în jurul unui lider sau al unei baze teoretice (ex: Școala de la Sociologie de la București, Școala Flamandă în artă).

Răsturnare de situație la școala Hamburg, cea mai mare instituție de învățământ din București

Răsturnare de situație la școala Hamburg, cea mai mare instituție de învățământ din București

Întreaga echipă de conducere a Școlii Gimnaziale nr. 195 „Hamburg” din Sectorul 3 al Capitalei și-a depus demisia, potrivit unei declarații oferite pentru Edupedu.ro de către directoarea instituției, Ștefania Voicu....

Ministrul Educației: Părinții să își trimită copiii la școală luni, indiferent de nemulțumirea profesorilor

Ministrul Educației: Părinții să își trimită copiii la școală luni, indiferent de nemulțumirea profesorilor

Ministrul Educaţiei, Daniel David, le-a transmis părinţilor să îşi trimită copiii la şcoală luni și a spus că este optimist în privinţa începerii cursurilor, chiar dacă profesorii şi-au exprimat nemulţumirea....

Patriarhul Daniel, mesaj de prețuire pentru promovarea religiei în școli: Educația creștină este și mărturisire a lui Hristos

Patriarhul Daniel, mesaj de prețuire pentru promovarea religiei în școli: Educația creștină este și mărturisire a lui Hristos

Patriarhul Daniel adresează mulțumiri părinților, bunicilor, învățătorilor și profesorilor pentru promovarea educației creștine în familie și în școală, cu răbdare, înțelepciune și dragoste. De asemenea, îndeamnă pe elevi să prețuiască...

Cum au plănuit sindicaliștii din Învățământ să-și bată joc de copii

Cum au plănuit sindicaliștii din Învățământ să-și bată joc de copii

Cele două mari federații sindicale ale bugetarilor din Învățământ, FSLI și „Spiru Haret”, îi îndeamnă pe profesori să-și bată joc de copii și de părinți și să nu participe la...

Daniel David le cere directorilor să anunțe public cum va începe școala

Daniel David le cere directorilor să anunțe public cum va începe școala

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că le va cere directorilor de școli, printr-o adresă, să anunțe public modul în care va începe școala, astfel încât părinții să știe ce...

Se întoarce COVID-19? Numărul de cazuri, în creștere la început de an școlar. Cum poate fi redus riscul de infectare în școli. Sfatul medicului

Se întoarce COVID-19? Numărul de cazuri, în creștere la început de an școlar. Cum poate fi redus riscul de infectare în școli. Sfatul medicului

La început de toamnă, numărul cazurilor de COVID-19  a început să crească din nou. În ultimele două săptămâni din august, autoritățile au raportat mii de cazuri noi, iar cifrele sunt...

Vechile uniforme școlare, tot mai căutate. Părinții din mediul rural, singurii care le cumpără

Vechile uniforme școlare, tot mai căutate. Părinții din mediul rural, singurii care le cumpără

Discuția despre uniformele școlare revine la fiecare început de an școlar, deși Ministerul Educației nu a impus reguli clare în acest sens. Cei care se opun consideră că uniformele le...

Elevii din 25 de școli din Oradea vor învăța în online sau în schimburi. Școlile, în șantiere, renovate prin PNRR

Elevii din 25 de școli din Oradea vor învăța în online sau în schimburi. Școlile, în șantiere, renovate prin PNRR

Surprize și incertidudini în noul an școlar în Oradea. 25 de creșe, grădinițe și școli sunt  în plin șantier. Ceea ce e fără precedent. Unitățile școlare sunt reabilitate total. Cu...

Sindicaliştii din Învățământ, nemulțumiți că trebuie să muncească 20 de ore pe săptămână, amenință cu blocarea școlilor

Sindicaliştii din Învățământ, nemulțumiți că trebuie să muncească 20 de ore pe săptămână, amenință cu blocarea școlilor

În prima zi de școală, sindicaliștii din Educație își vor striga nemulțumirile în fața Guvernului. Cadrele didactice spun că nu cer salarii mai mari, ci condiții mai bune pentru desfășurarea...

Înainte de începerea noului an școlar, copiii își activează puterile la Școala de SuperEroi Itsy Bitsy

Înainte de începerea noului an școlar, copiii își activează puterile la Școala de SuperEroi Itsy Bitsy

Indiferent cât de lungă ar fi fost vacanța, toți copiii și părinții ar mai vrea vară și distracție. Când școala bate la ușă, copiii găsesc la Școala de SuperEroi Itsy...

Fără politicieni, fără festivități în prima zi de școală la un liceu din Timișoara

Fără politicieni, fără festivități în prima zi de școală la un liceu din Timișoara

Fără politicieni în prima zi de școală. Fără festivitate de deschidere. E decizia directorului Liceului Teoretic Jean Luis Calderon din Timișoara, Dan Ion Ionici. După ce s-a consultat cu colegii...

Atentat la o școală din SUA. Sunt cel puțin trei morți, atacatorul și-a pierdut viața

Atentat la o școală din SUA. Sunt cel puțin trei morți, atacatorul și-a pierdut viața

Un nou atac armat petrecut în SUA. Ținta a fost o școală catolică din orașul Minneapolis din Minnesota, după cum notează Agerpres. Doi copii au fost omorâți şi alte 17...

Materie fundamentală, neglijată în România. Studiile arată că e esențială pentru tineri

Materie fundamentală, neglijată în România. Studiile arată că e esențială pentru tineri

Studenții care aleg filosofia sunt, în medie, mai reflexivi și mai deschiși la minte decât cei care nu descoperă tainele acestei discipline, arată o cercetare publicată în Journal of the...

Începutul de an școlar prin ochii copiilor. Ce emoții trăiesc și cum pot fi sprijiniți

Începutul de an școlar prin ochii copiilor. Ce emoții trăiesc și cum pot fi sprijiniți

Începutul unui nou an școlar nu aduce doar ghiozdane noi și caiete colorate, ci și un bagaj de emoții contradictorii pentru copii. Psihologul Beatrice Busuioc explică, într-un interviu acordat pentru...

Școală de sec. XXII. Cu AI la catedră, elevii învață doar două ore pe zi

Școală de sec. XXII. Cu AI la catedră, elevii învață doar două ore pe zi

Într-o perioadă în care tehnologia transformă tot mai multe domenii de activitate, educația nu este ocolită de aceste schimbări. Alpha School, o rețea de școli private fondată în 2014 de MacKenzie...

George Scarlat (AUR) acuză  un„genocid etno-cultural” împotriva României rurale. Se vrea distrugerea satului românesc

George Scarlat (AUR) acuză un„genocid etno-cultural” împotriva României rurale. Se vrea distrugerea satului românesc

George Scarlat, membru al partidului AUR, a lansat pe rețelele de socializare un mesaj dur la adresa guvernului condus de Ilie Bolojan, pe care îl acuză de „genocid etno-cultural” și...

Reorganizarea rețelei școlare. Toate modificările pregătite de Ministerul Educației

Reorganizarea rețelei școlare. Toate modificările pregătite de Ministerul Educației

Ministerul Educației a anunțat, joi, că 507 unități de învățământ cu personalitate juridică vor fi transformate în structuri arondate altor școli, în procesul de reorganizare a rețelei școlare naționale. Măsura,...

Titularizare 2025: Ministerul Educației a actualizat lista posturilor vacante, pe județe

Titularizare 2025: Ministerul Educației a actualizat lista posturilor vacante, pe județe

Titularizare 2025:. Ministerul Educației a publicat lista actualizată a posturilor disponibile pentru concursul național de titularizare din 2025, valabilă pentru anul școlar 2025-2026. Datele sunt detaliate pe fiecare județ, în...

Un elev al școlii de Poliție, reținut după ce a provocat un accident soldat cu moartea unui coleg

Un elev al școlii de Poliție, reținut după ce a provocat un accident soldat cu moartea unui coleg

Un tânăr de 19 ani din județul Bistrița-Năsăud, aflat în pregătire la o unitate de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne, a fost reținut de autorități și se află în fața...

Școala de vară de la Oașa a profesorilor, organizată de Sinaxa educațională. Foto

Școala de vară de la Oașa a profesorilor, organizată de Sinaxa educațională. Foto

În perioada 31 iulie – 3 august 2025, la Mănăstirea Oașa din județul Alba, a avut loc o nouă ediție a Școlii de vară a profesorilor, organizată de comunitatea Sinaxa...