romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Bani mai mulți pentru fermierii români. Ministerul Agriculturii dublează ajutoarele din cauza crizei din Orientul Mijlociu

Bani mai mulți pentru fermierii români. Ministerul Agriculturii dublează ajutoarele din cauza crizei din Orientul Mijlociu

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a lansat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern care vizează sprijinirea producătorilor agricoli afectați de explozia prețurilor la îngrășăminte. Criza din Orientul...

Victor Pițurcă, analiza dură după eșecul naționalei: Gică Hagi a greșit grav cu Bosnia, s-a lovit de realitate

Victor Pițurcă, analiza dură după eșecul naționalei: Gică Hagi a greșit grav cu Bosnia, s-a lovit de realitate

Fostul selecționer Victor Pițurcă a explicat, după deastrul trăit de România în fața Bosniei (scor 2-4) modul în care concepția lui Gică Hagi s-a lovit de dificultățile concrete de pe...

Tinerii din România trăiesc în spații supraaglomerate

Tinerii din România trăiesc în spații supraaglomerate

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește tinerii care locuiesc în gospodării supraaglomerate. În 2025, 60,4% dintre românii cu vârste între 15 și 29 de ani...

Gigi Becali spulberă selecționata după eșecul cu Bosnia: „Hagi absoarbe toată presiunea, dar n-are cu cine! Lotul e praf”

Gigi Becali spulberă selecționata după eșecul cu Bosnia: „Hagi absoarbe toată presiunea, dar n-are cu cine! Lotul e praf”

Înfrângerea suferită de echipa națională a României în fața Bosniei, scor 2-4, în Liga Națiunilor, a stârnit valuri de reacții în fotbalul românesc. Printre cele mai dure voci se numără...

Fragmente de dronă, găsite în Insula Mare a Brăilei. Ce spune MApN

Fragmente de dronă, găsite în Insula Mare a Brăilei. Ce spune MApN

Fragmente ale unui obiect posibil a fi o dronă au fost descoperite marți dimineață, 29 septembrie, pe un teren arabil din Insula Mare a Brăilei, în dreptul localității Gropeni, după...

Unul dintre secretele Francmasoneriei: legăturile diplomatice Externe

Unul dintre secretele Francmasoneriei: legăturile diplomatice Externe

Legăturile externe ale Masoneriei, dincolo de diplomația de stat sau de prieteniile dintre puternici ai diferitelor perioade, sunt un adevăr istoric. Și România a știut să le folosească, fie că...

Suedia a bătut Polonia cu 3-1 și e pe primul loc în grupa României. Celelalte rezultate din Liga Națiunilor

Suedia a bătut Polonia cu 3-1 și e pe primul loc în grupa României. Celelalte rezultate din Liga Națiunilor

Suedia a obținut luni seară a doua victorie consecutivă în Liga Națiunilor, după ce s-a impus pe teren propriu în fața Poloniei, scor 3-1. Reprezentativa pregătită de Graham Potter are...

Prognoza meteo, 29 septembrie. Vreme schimbătoare în România. Ce temperaturi se vor înregistra și unde sunt anunțate ploi și brumă

Prognoza meteo, 29 septembrie. Vreme schimbătoare în România. Ce temperaturi se vor înregistra și unde sunt anunțate ploi și brumă

Prognoza meteo, 29 septembrie. Procesul meteorologic din această perioadă aduce o evoluție termică încadrată în parametrii normali pentru data din calendar. Regimul termic se menține echilibrat la nivel național, însă...

România - Bosnia în Liga Națiunilor, 2-4. Probleme uriașe la echipa națională, oaspeții au marcat când au vrut

România - Bosnia în Liga Națiunilor, 2-4. Probleme uriașe la echipa națională, oaspeții au marcat când au vrut

România a fost învinsă cu scorul de 2-4, de Bosnia, luni, pe „Arena Națională”, în etapa a 2-a a Ligii Națiunilor. Un joc controlat în prima repriză de oaspeți, cu...

Pas uriaș pentru securitatea Europei. UE aprobă cinci proiecte de apărare strategică în care este implicată și România

Pas uriaș pentru securitatea Europei. UE aprobă cinci proiecte de apărare strategică în care este implicată și România

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) au aprobat luni planurile pentru cinci proiecte paneuropene de apărare. Aceste inițiative majore vizează măsuri de securitate în spațiu, pe mare, în aer și...

Romgaz dezminte presiunile politice în scandalul gazelor americane. Cum se iau deciziile la gigantul energetic

Romgaz dezminte presiunile politice în scandalul gazelor americane. Cum se iau deciziile la gigantul energetic

Compania Romgaz a emis o clarificare fermă în urma speculațiilor apărute în spațiul public cu privire la eventuale ingerințe ale factorului politic în deciziile sale comerciale. Reprezentanții celui mai mare...

Hagi a ales lotul pentru România - Bosnia. Șase schimbări față de meciul cu Suedia

Hagi a ales lotul pentru România - Bosnia. Șase schimbări față de meciul cu Suedia

Selecționerul Gheorghe Hagi a stabilit cei 23 de jucători pe care se va baza pentru partida România - Bosnia-Herțegovina, programată luni seară, de la ora 21:45, pe Arena Națională, în...

Jack Spintecătorul a fost prins! Isteria crimelor din Londra, văzută prin ochii contemporanilor din România

Jack Spintecătorul a fost prins! Isteria crimelor din Londra, văzută prin ochii contemporanilor din România

Fișă de personaj: 11 crime, între 1888 și 1891, identitate necunoscută, speculații – mii de teorii ale conspirației și cel puțin 250 de versiuni literare, cinematografice sau de televiziune care...

Alexander Isak nu va juca împotriva României. Atacantul suedez a părăsit cantonamentul

Alexander Isak nu va juca împotriva României. Atacantul suedez a părăsit cantonamentul

Atacantul suedez Alexander Isak nu va evolua în returul cu România, programat pe 5 octombrie la București, după ce a suferit o accidentare minoră și a părăsit cantonamentul echipei naționale....

Jos mâinile de pe Parteneriatul Strategic cu SUA!

Jos mâinile de pe Parteneriatul Strategic cu SUA!

Neo-suveranismul quality riscă să arunce securitatea națională în malaxorul toxic al reglărilor de conturi din politica dâmbovițeană, scrie analistul politic Alex Coita într-o luare de poziție fermă. Parteneriatul Strategic cu...

Suedia – România, 2-1. Naționala lui Gheorghe Hai, eșec la debutul în Liga Națiunilor

Suedia – România, 2-1. Naționala lui Gheorghe Hai, eșec la debutul în Liga Națiunilor

Update: 23.35. România a fost învinsă de Suedia, scor 1-2, vineri seară, în deplasare, în prima partidă din Liga Națiunilor. Un meci care a fost echilibrat în multe momente și...

România U21 învinge Cipru cu 3-0. Vermeșan și Ciubotaru mențin șansele de calificare la EURO 2027

România U21 învinge Cipru cu 3-0. Vermeșan și Ciubotaru mențin șansele de calificare la EURO 2027

Naționala de tineret a României a obținut o victorie importantă în etapa a opta a preliminariilor pentru Campionatul European U21 din 2027. Echipa antrenată de Costin Curelea s-a impus fără...

Scumpiri pe bandă rulantă în turism. Cât au crescut prețurile pachetelor de vacanță și ce se întâmplă cu biletele de avion

Scumpiri pe bandă rulantă în turism. Cât au crescut prețurile pachetelor de vacanță și ce se întâmplă cu biletele de avion

România se numără printre statele membre ale Uniunii Europene care au consemnat scumpiri substanțiale la pachetele turistice în luna august, comparativ cu perioada similară a anului trecut. În timp ce...

CCIR pregătește Forumul de Afaceri România–Pakistan și invită companiile pakistaneze să folosească România ca hub european

CCIR pregătește Forumul de Afaceri România–Pakistan și invită companiile pakistaneze să folosească România ca hub european

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a avut, în data de 24 septembrie a.c., o întâlnire oficială cu E.S. Dl Ilyas Mehmood Nizami, Ambasadorul Republicii...

De ce n-are România nicio universitate de top. Problema organizării

De ce n-are România nicio universitate de top. Problema organizării

România nu are nicio universitate în primele 1.000 de instituții ale clasamentului Shanghai, iar ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, susține că problema nu este legată de pregătirea profesorilor, cercetătorilor...