Unul dintre secretele Francmasoneriei: legăturile diplomatice Externe

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Legăturile externe ale Masoneriei, dincolo de diplomația de stat sau de prieteniile dintre puternici ai diferitelor perioade, sunt un adevăr istoric. Și România a știut să le folosească, fie că a fost vorba de Vasile Alecsandri după Unirea Principatelor sau de Mihail Kogălniceanu în timpul Războiului de Independență, fie că e vorba de inițierea ”de formă” a lui Alexandru Vaida-Voevod pentru o mai bună negociere în vederea Tratatului de la Trianon sau de întrebuințarea masonilor ca ambasadori de către Ana Pauker.

Acum îmi dau seama că frazele mult prea lungi de început încalcă multe reguli ale unui material găzduit de un ziar, dar nici știrea de azi nu e chiar o știre, că doar e vorba despre relatarea unei întâlniri ce s-a consumat acum 144 de ani, într-un Templu masonic din Franța.

Constantin Moroiu – primul Mare Maestru român

Contextul istoric în care s-a consumat întâlnirea este foarte important. După Războiul de Independență din 1877, România, aflată atunci de zece ani sub domnia lui Carol I, avea nevoie de sprijin occidental pentru a se feri de influența tot mai mare a Imperiului Austro-Ungar și a celui Rus, ultimul fiind victorios în războiul împotriva Otomanilor, prin care se câștigase și independența micului nostru regat.

Deși aliați în luptele de pe teritoriul Bulgariei, rușii urmăreau scoaterea noastră de sub aripa turcă doar pentru a intra sub a lor. Sigur, rolul esențial în anumite evenimente, precum schimbarea prevederilor de la San Stefano prin cele ale Tratatului de la Berlin, 1878, l-a avut Germania, dar și Franța a fost un aliat diplomatic esențial în stabilirea noului statut – și a noilor frontiere – românesc. E de ajuns să amintim că, în 1880, România și Franța deschid legații la Paris și București, ca un semn de recunoaștere a noului statut de către A Treia Republică Franceză.

În acest context la Paris este primită într-o lojă o delegație românească, condusă de Constantin Moroiu.

Veteran al Războiului, Moroiu este cel care a reușit, în 1880, unirea mai multor loji care lucrau în România, dar sub diferite jurisdicții, inclusiv franceză, sub denumirea de Marea Lojă Națională a României. A fost prima formă de organizare a masoneriei regulare pe teritoriul românesc, devenită mai târziu Marea Lojă Naționaă din România.

În 1882, când ajunge în Franța, avea deja mai multe distincții și recunoașteri, personale, dar și organizatorice, externe.

Ce observăm în textul Confederației Latine

În primul rând că românul a fost primit ca un oaspete de onoare, iar nu ca un vizitator oarecare ”care bate la Poarta Templului cu lovituri de ucenic”. Apelativele folosite de cel care relatează întâlnirea – și semnează în numele Confederației Latine – sunt de ”cav.”, prescurtarea de la ”cavaler”, care este o formă de politețe, dar și un indiciu că e vorba de francmasoni cu grade destul de importante, pentru a fi considerați cavaleri în unul sau mai multe Rituri de Perfecție.

În al doilea rând se observă că în dialog sunt respectate cutumele masonice de a nu se discuta politică sau religie în temple, preferându-se referirile la fraternizarea celor două armate, română și franceză, ca punte între cele două ”popoare latine”.

Mai trebuie spus că în 1882, Constantin Moroiu avea o imagine nepătată, abia 7 ani mai târziu ”vardiștii” aveau să îi ia cu asalt tiparnița din blocul Universul, unde se imprimau timbre false. Nici atunci, Moroiu nu a fost condamnat, pentru că nu vânduse nici măcar un ”cap de bour”.

Pentru savoare, am păstrat toate elementele ortografice ale vremii.

Curierul Foaea Intereselor Generale 10 septembrie 1882

O ședință masonică și manifestări de simpatie între 2 popore latine

(Paris, 5 septembrie 1892)

Permiteț’imi să vă dau cont de o ședință ținută la una din cele mai importante loge masonice din Paris.— Cav. Moroiu, român, s’a presentat adunărei de cav. Munro.

După complimentele de obicei, discuția se începu asupra învățământului civil și militar ce trebue dat tinerimei. Cav. Sever, răspunzând domnului Moroiu, care arătase simpatiele României către Franța, și explicase cum se împarte învățământul civil și militar in țara sa, se exprimă astfel:

Ca ofițer din armata franceză simt datoria de a declara, că armata pe care eu o represint e unanimă în a aplauda energia arătată de poporul român și de armata sa născândă în ultimul răsboi din orient. Ați înțeles, cum s’a zis mai înainte, că România luptă pentru a da libertate poparelor apăsate; ea nu neguțitori propriul ei sânge dar se bătu cu tote forțele și cu tot entusiasmul unei tinere națiuni.

«Dacă Românii nu ar fi fost deja frații noștri prin rasa lor și prin sentimentele lor, ar fi devenit în acele Zile. Colegul Hubert zice că în 1870 tóte popoare Europei ne părăsiră, el uită însă România. «Romănia fu singură care in mijlocul desastrelor nóstre avu curagiul de a arăta pe față simpatia sa pentru noi.

«Ah! dacă frontiera sa ar fi fost mai aprope de noi, nu mă îndoesc că mica dar valorosa sa armată ar fi alergat spre a mări rândudurile nóstre, spre a se lupta și a peri cu noi dacă ar fi trebuit. »

«Noi asemenea am fi voit adesea să alergăm în ajutorul României, dar furăm impedicați de diplomație și distanță.

«Sufocați de o forță brutală, Românii nu ne au acuzat. Cerul e prea înalt, și Francia e prea departe de noi, e ceia-ce s’a repetat de mii și mii de ori in România: dacă noi nu putem să unim armele nóstre, unim inimele nóstre.

«Domnule Moroiu, reînturnându-vă în țara vostră spuneți Românilor că Masonii francesi vă sunt de 2 ori frați, spuneți valoroșilor voștri soldați că soții lor din Francia aduc omagiu curagiului lor și admiră valorea lor militară.

«Cer ca să mi se dea voe a părăsi locul meu spre a strînge mâna ilustrului nostru frate din România, și cu astă strîngere de mână înțeleg de a exprima simpatia nóstru pentru tot poporul român.

Cav. Moroiu, aducându’și aminte ca el e elev al armatei francese, mulțumește cav. Sever în numele României și al armatei Române. Domnii cav. Pezé, Waser, Munro și Deslandres, propun ca cav. Moroius ă fie numit membru onorar al Logei lor. Propunerea, pusă la vot, fu aprobată în unanimitate și salutată cu căldurose aplause.

Domnul Moroiu mulțumi pentru onorea acordată lui și declară că o va păstra ca o dulce amintire de visita sa in Francia. — El iubește Francia, adăogă, și va lucra , pentru a arăta tinerimei din țara sa cum trebue să facă pentru a înainta in cucerirea pacifică a civilisației și a libertăței.

El presentă apoi Logei medalia ce’i trimete sora română. (Confederations Latina)