romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Dan Andronic, după declarația lui Radu Miruță, despre Deveselu: A deschis șampaniile la Kremlin

Dan Andronic, după declarația lui Radu Miruță, despre Deveselu: A deschis șampaniile la Kremlin

Dan Andronic l-a taxat pe Radu Miruță, după ce ministrul Apărării a făcut o declarație cu privire la sistemul Aegis Ashore de la Deveselu, care, în opinia jurnalistului, ar fi...

România - Slovacia. Meci amical marți, după ratarea calificării la Cupa Mondială, cu Ionel Gane la conducerea echipe

România - Slovacia. Meci amical marți, după ratarea calificării la Cupa Mondială, cu Ionel Gane la conducerea echipe

Naționala României va juca, marți, un meci amical cu Slovacia, la Bratislava, de la ora 21:45, după ratarea calificării la Cupa Mondială 2026. De pe banca “tricolorilor” va lipsi Mircea...

Medicii, recomandare pentru Mircea Lucescu, înainte de Turcia -România: Nu sta pe bancă, că o să mori. De ce a ignorat sfatul

Medicii, recomandare pentru Mircea Lucescu, înainte de Turcia -România: Nu sta pe bancă, că o să mori. De ce a ignorat sfatul

Mircea Lucescu a ajuns de urgență la spital după ce a leșinat în cantonamentul echipei naționale. Medicii îi recomandaseră să nu mai stea pe bancă înainte de meciul cu Turcia,...

Resursele strategice ale României: Între privatizări păguboase și soluția naționalizării

Resursele strategice ale României: Între privatizări păguboase și soluția naționalizării

Gestionarea resurselor naturale ale României rămâne unul dintre cele mai controversate subiecte de după 1989. Într-o analiză recentă din cadrul podcastului de pe canalul de YouTube „Hai România” (evz.ro), moderat...

„Inamicul public Nr.1” al României acum mai bine de șase decenii. O analiză Evenimentul Istoric Nr.97

„Inamicul public Nr.1” al României acum mai bine de șase decenii. O analiză Evenimentul Istoric Nr.97

Revista Evenimentul Istoric Nr.97 vine cu noutăți de top din sfera istoriei și gândirii istorice. Sumarul numărului din luna martie 2026 este unul deosebit de interesant și atractiv. Planul Valev...

Vreme schimbătoare de Paște. Prognoza meteo pentru intervalul 30 martie – 12 aprilie 2026

Vreme schimbătoare de Paște. Prognoza meteo pentru intervalul 30 martie – 12 aprilie 2026

Prognoza meteo pentru 30 martie – 12 aprilie 2026 indică o perioadă cu variații termice importante și episoade frecvente de precipitații, inclusiv în intervalele Paștelui catolic și ortodox. Prognoza meteo...

Controlul coordonat în postul Leușeni–Albița va continua. Acordul dintre Republica Moldova și România, prelungit în aprilie 2026

Controlul coordonat în postul Leușeni–Albița va continua. Acordul dintre Republica Moldova și România, prelungit în aprilie 2026

Republica Moldova. Controlul coordonat în postul Leușeni-Albița va continua. Republica Moldova și România urmează să semneze, în luna aprilie 2026, Acordul privind prelungirea. Documentul este actualizat anual, în urma analizei...

Program de 170 de milioane de euro pentru angajarea tinerilor români

Program de 170 de milioane de euro pentru angajarea tinerilor români

Ministrul Muncii, Florin Manole, a prezentat un nou program destinat integrării tinerilor pe piața muncii, în valoare de 170 de milioane de euro, și a oferit clarificări privind mai multe...

Mihai Mîțu: Sprijinul constant al României accelerează integrarea europeană a Republicii Moldova

Mihai Mîțu: Sprijinul constant al României accelerează integrarea europeană a Republicii Moldova

Republica Moldova. Relațiile dintre Republica Moldova și România se află într-o etapă de consolidare fără precedent, iar sprijinul oferit de București devine esențial pentru avansarea procesului de integrare europeană a...

De unde vine expresia celebră „la Paștele cailor” și ce semnifică

De unde vine expresia celebră „la Paștele cailor” și ce semnifică

Expresia „la Paștele cailor” este folosită frecvent în limba română pentru a desemna ceva ce nu se va întâmpla niciodată sau foarte târziu. Totul despre proveniența și semnificația ei. Expresia...

Evenimentul Istoric Nr. 97 analizează harta „metalelor rare” din România

Evenimentul Istoric Nr. 97 analizează harta „metalelor rare” din România

Revista Evenimentul Istoric Nr.97 vine cu noutăți de top din sfera istoriei și gândirii istorice. Sumarul numărului din luna martie 2026 este unul deosebit de interesant și atractiv. „Metalele rare”...

Radiografia amară făcută de Ion Țiriac după încă un eșec major al fotbalului românesc

Radiografia amară făcută de Ion Țiriac după încă un eșec major al fotbalului românesc

Ion Țiriac a comentat public eliminarea naționalei României din cursa pentru Campionatul Mondial din 2026, după înfrângerea din barajul cu Turcia, scor 0-1. Declarațiile au fost făcute la inaugurarea turneului...

Orașele și regiunile din lume unde au fost introduse taxe pentru turiști

Orașele și regiunile din lume unde au fost introduse taxe pentru turiști

Tot mai multe orașe și regiuni din lume introduc taxe pentru turiști. De la Amsterdam la Bali și până în Marea Britanie, vizitatorii plătesc sume suplimentare pentru cazare sau acces....

Cătălin Predoiu susține că România este printre cele mai sigure țări din lume

Cătălin Predoiu susține că România este printre cele mai sigure țări din lume

Cătălin Predoiu a declarat că România se află printre cele mai sigure țări din lume, invocând date publicate de platforma Numbeo, dar și rezultatele activității Ministerului Afacerilor Interne. Afirmația vine...

Cât costă aceeași viață în România și în vestul Europei. Diferențele reale care se văd în fiecare lună

Cât costă aceeași viață în România și în vestul Europei. Diferențele reale care se văd în fiecare lună

Diferențele dintre costul vieții și salariile din România și vestul Europei sunt mai mari decât par. Datele oficiale arată impactul real asupra bugetelor lunare. Diferența reală apare atunci când veniturile...

Arda Guler, la același nivel cu Florin Tănase. Budescu a văzut cu alți ochi meciul de la Istanbul

Arda Guler, la același nivel cu Florin Tănase. Budescu a văzut cu alți ochi meciul de la Istanbul

Constantin Budescu a comentat înfrângerea suferită de România în fața Turciei, scor 0-1, rezultat care a închis drumul echipei naționale către Campionatul Mondial 2026. Fostul internațional a fost prezent pe...

Totul despre sistemul e-SIGUR din România. Cum funcționează și cum sunt procesați șoferii din trafic

Totul despre sistemul e-SIGUR din România. Cum funcționează și cum sunt procesați șoferii din trafic

Sistemul e-SIGUR este activ în România prin radare mobile TRUCAM 2, dar componentele fixe nu sunt încă operaționale, relatează promotor.ro. Cum sunt procesați șoferii surprinși în trafic. Sistemul e-SIGUR colectează...

România U21, victorie în Kosovo, scor 1-0, în preliminariile EURO 2027. Cine a fost eroul “tricolorilor mici”

România U21, victorie în Kosovo, scor 1-0, în preliminariile EURO 2027. Cine a fost eroul “tricolorilor mici”

România U21 a câștigat cu 1-0 în deplasare contra Kosovo U21, în primul meci din 2026, în cadrul calificărilor pentru EURO 2027. Ioan Vermeșan a marcat golul decisiv în minutul...

România U20, învinsă de Polonia, scor 0-1, în Elite League. Oaspeții au marcat direct din corner

România U20, învinsă de Polonia, scor 0-1, în Elite League. Oaspeții au marcat direct din corner

România U20 a fost învinsă de Polonia U20 cu 0-1 în Elite League, la Târgoviște. Singurul gol a fost marcat în minutul 73, direct din corner, de Norbert Barczak. Următorul...

Accizele la carburanți ar putea deveni variabile. Guvernul pregătește un mecanism „dinamic”

Accizele la carburanți ar putea deveni variabile. Guvernul pregătește un mecanism „dinamic”

Guvernul pregătește o ordonanță pentru introducerea accizării dinamice la carburanți. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că măsurile vor fi temporare și țintite, pentru a tempera creșterea prețurilor. Guvernul pregătește modificarea...