Eclipsa de Soare din 12 august: cine are cele mai mari șanse s-o vadă din România

Eclipsa de Soare din 12 august: cine are cele mai mari șanse s-o vadă din România

Oamenii din România vor putea observa doar parțial eclipsa totală de Soare din 12 august 2026, unul dintre cele mai importante evenimente astronomice ale deceniului, potrivit calculelor făcute de Starlust. Dar, deși țara noastră nu se află pe traseul totalității eclipsei, locuitorii din vestul și nord-vestul țării vor avea șansa să vadă Luna acoperind o parte din discul solar, chiar înainte de apus.

Eclipsa de Soare din 12 august. Tot ce trebuie să știi

Fenomenul va avea loc în seara zilei de 12 august, când Luna va trece între Pământ și Soare. În timp ce în unele regiuni ale Europei discul solar va fi acoperit complet, în România eclipsa va fi doar parțială și va putea fi urmărită pentru o perioadă scurtă de timp.

Cele mai bune condiții de observare vor fi în vestul și nord-vestul țării, unde Soarele va fi încă deasupra orizontului în timpul fazei maxime a eclipsei. În schimb, în sud-estul României, inclusiv în București și pe litoral, fenomenul nu va putea fi observat, deoarece Soarele va apune înainte ca eclipsa să devină vizibilă.

La ce oră va fi vizibilă eclipsa

La nivel național, intervalul estimat în care fenomenul ar putea fi urmărit este cuprins între aproximativ 20:18 și 20:52, ora României. Durata efectivă și procentul din Soare acoperit de Lună vor diferi însă în funcție de localitate.

În unele orașe din vest, eclipsa va putea fi observată doar câteva minute, înainte ca Soarele să dispară sub linia orizontului.

Cum poate fi observat fenomenul astronomic

Pentru cei care doresc să urmărească evenimentul, alegerea locului de observație va fi esențială. Specialiștii recomandă un orizont vestic complet liber, fără clădiri, dealuri sau copaci care să blocheze vederea, precum și condiții meteo favorabile.

Eclipsa solară inelară

Eclipsa solară inelară. Sursa foto: Pixabay

Eclipsa din 12 august va fi totală doar într-o bandă îngustă care traversează nordul Europei. Potrivit NASA, umbra Lunii va porni din nordul Siberiei, va traversa Oceanul Arctic și Atlanticul de Nord, iar totalitatea eclipsei va putea fi observată din Groenlanda, vestul Islandei, nordul Spaniei, nordul Rusiei și o mică parte din Portugalia. Orașe precum Reykjavík, León și Zaragoza se află pe traseul eclipsei totale.

În afara acestei benzi, numeroase orașe europene, inclusiv Madrid, Barcelona, Paris, Londra și Lisabona, vor vedea doar o eclipsă parțială, la fel ca zonele din vestul României.

Recomandările astronomilor pentru cei care vor să vadă eclipsa

Astronomii atrag atenția că fenomenul nu trebuie privit cu ochiul liber. Pentru observarea în siguranță sunt necesari exclusiv ochelari speciali pentru eclipse, certificați pentru protecția ochilor. Ochelarii de soare obișnuiți, geamul afumat, filmele fotografice sau alte soluții improvizate nu oferă protecție și pot provoca leziuni grave ale retinei.

Doar observatorii aflați pe traseul totalității pot renunța pentru scurt timp la protecția oculară, în momentul în care Soarele este acoperit complet. În România, unde eclipsa va fi exclusiv parțială, utilizarea filtrelor speciale va fi obligatorie pe toată durata fenomenului.