Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Poate că nu putem schimba clasa politică peste noapte, dar putem schimba criteriile după care o alegem
În fiecare campanie electorală discutăm despre persoane, despre partide, despre alianțe, despre cine câștigă și cine pierde. Mult mai rar discutăm despre o întrebare simplă: cum ar trebui să arate, de fapt, un prim-ministru al României? Mai ales că intrăm în a treia lună și România nu are prim ministru, doar unul demis care dă semne că îi place să mai rămână. Când spun cum ar trebui să arate un prim ministru al României nu mă refer, desigur, la înălțime, la imagine sau la talentul de a câștiga alegeri.
Mă refer la profilul profesional și uman al celui care primește cea mai importantă responsabilitate executivă într-un stat. Din punctul meu de vedere, principala misiune a unui prim-ministru este administrarea averii statului în interesul cetățenilor. El nu este un influencer, nu este un prezentator tv și nici un lider de galerie. Este omul care conduce aparatul administrativ al României, răspunde pentru felul în care sunt cheltuiți banii publici și pentru direcția în care merge țara.
În 2026, funcția de prim ministru nu mai poate fi ocupată doar pe baza popularității sau a talentului politic. Ne ajunge ce am avut în ultima vreme…
Un prim-ministru ar trebui să aibă o educație solidă, construită la timpul potrivit, nu obținută în grabă pentru a bifa o diplomă. Ar trebui să fi studiat drept, administrație publică, economie, management sau domenii apropiate și să fi avut mai multe stagii de pregătire după absolivirea cursurilor superioare, inclusiv în străinatate, pentru a înțelege cum funcționează administrațiile performante. Mi se pare firesc să vorbească impecabil limba română și fluent limba engleză. Dacă știe și franceză, italiană sau spaniolă, cu atât mai bine. De ce nu? Dacă românii care au plecat să muncească în străinătate au învățat limbi noi pentru a se integra și pentru a reuși, cred că pot învăța și ei.
Nu văd de ce am avea așteptări mai mici de la cei care ne reprezintă la cel mai înalt nivel executiv. La fel de firesc mi se pare ca viitorul prim-ministru să cunoască bine istoria și geografia României. Nu poți conduce o țară pe care o cunoști doar din rapoarte și statistici. Trebuie să-i înțelegi diferențele regionale, resursele, problemele și potențialul, istoricul, obiceiurile și tradițiile. Mi-aș dori un prim-ministru care a construit deja ceva înainte de a ajunge la Palatul Victoria. Nu contează dacă este vorba despre un proiect public, o companie, o instituție sau o reformă administrativă. Contează să existe rezultate concrete, măsurabile.
Funcția de premier nu ar trebui să fie locul unde cineva învață să administreze.
Cred și că experiența de viață are importanța ei. Personal, aș vedea potrivit un interval între aproximativ 40 și 60 de ani. O vârstă la care experiența profesională se întâlnește cu energia necesară pentru decizii dificile, majore,, pentru o țară întreagă. Aș adăuga și alte calități care nu apar în niciun CV: caracter, echilibru, capacitatea de a comunica, disponibilitatea de a asculta și experiența de a conduce echipe numeroase.
România nu are nevoie de lideri care dezbină permanent, ci de oameni care pot construi consens atunci când interesul public o cere. Aș mai adăuga o condiție pe care o consider la fel de importantă precum educația sau experiența profesională: un prim-ministru trebuie să fie prezent în mijlocul oamenilor. Nu doar în campanie și nici doar la evenimente festive, ci mai ales atunci când oamenii trec prin momente grele. Când au loc tragedii, calamități, accidente sau situații care afectează comunități întregi, premierul trebuie să fie acolo. Nu pentru camerele de filmat și nici pentru capital politic, ci pentru că îi pasă și pentru că aceasta este una dintre responsabilitățile funcției.
Un prim-ministru trebuie să știe să asculte. Să înțeleagă problemele oamenilor direct de la ei, nu doar din rapoarte, statistici sau prezentări pregătite de consilieri. Empatia nu este o slăbiciune în politică, ci una dintre cele mai importante forme de leadership. La urma urmei, orice om politic ar trebui să își amintească permanent că nu reprezintă partidul înaintea cetățenilor, ci cetățenii înaintea partidului. El este ales pentru a le reprezenta interesele și pentru a face toate eforturile necesare pentru a le rezolva problemele. Dacă pierde legătura cu oamenii, pierde, de fapt, sensul funcției pe care o ocupă.
Un candidat la funcția de prim-ministru ar trebui să prezinte Parlamentului, înainte de votul de învestire, propria viziune pentru România.
Nu doar un program de guvernare scris de o echipa la partid, ci o strategie coerentă pe cel puțin 3-5 ani, cu obiective clare, priorități și indicatori prin care cetățenii să îi poată măsura performanța. În lipsa unei astfel de viziuni, votul de învestire – nu de investire - riscă să fie doar un exercițiu politic, nu un contract între guvern și societate. La fel de important este și felul în care votăm.
De prea multe ori românii votează împotriva cuiva și nu pentru ceva. Votează un partid pentru că nu este altul, pentru că le place liderul sau pentru că sunt dezamăgiți/îi urăsc, mai nou, pe adversarii acestuia. Un partid ar trebui evaluat după oamenii pe care îi propune în Parlament, după competența fiecărui candidat, după programul de guvernare, după credibilitatea soluțiilor și după capacitatea echipei de a le pune în practică. Votul nu ar trebui să fie doar un act de simpatie sau de antipatie, ci unul de responsabilitate.
Știu că ceea ce descriu poate părea un ideal. În realitate, acesta nu este doar portretul-robot al unui prim-ministru. Ar trebui să fie standardul pentru orice funcție importantă în stat. Dacă vom continua să coborâm reperele pentru cei care ne conduc, nu vom putea ridica niciodată nivelul administrației. Dar dacă vom începe să cerem competență, educație, caracter și viziune, înainte de a acorda votul nostru, atunci vom avea șansa să schimbăm nu doar oamenii din funcții, ci și felul în care este guvernată România.
Recomandările noastre
