prinţul Harry

Prințul Harry, Duce de Sussex, (Henry Charles Albert David), născut pe 15 septembrie 1984, este membru al familiei regale britanice.

Fiind fiul mai mic al Regelui Carol al III-lea și al Dianei, Prințesă de Wales, este al cincilea în linia de succesiune la tronul britanic.

Educat la Școala Wetherby, Școala Ludgrove și Colegiul Eton, Harry a absolvit pregătirea de ofițer la Academia Militară Regală Sandhurst. A fost numit cornet în Corpul Regal și a servit pentru scurt timp alături de fratele său mai mare, William.

Harry a fost detașat de două ori în serviciu activ în Afganistan; prima dată în 2007-2008 timp de zece săptămâni în provincia Helmand, apoi timp de douăzeci de săptămâni în 2012-2013 cu Corpul Aerian al Armatei.

În 2018, Harry a fost numit Duce de Sussex înainte de căsătoria sa cu actrița americană Meghan Markle, cu care are doi copii: Archie și Lilibet.

Harry și Meghan au renunțat la funcția de membri ai familiei regale în ianuarie 2020, s-au mutat în sudul Californiei natale a lui Meghan și au lansat Archewell Inc., un amestec de organizații de afaceri profitabile și non-profit, cu sediul în Beverly Hills.

În martie 2021, Harry a participat la emisiunea Oprah cu Meghan și Harry, un interviu de televiziune american mult mediatizat. Cuplul a filmat Harry & Meghan, un serial documentar Netflix, care a fost lansat în decembrie 2022. În 2023, Harry și-a lansat memoriile, Spare.

Prințul Harry, scos „cu forța” din Familia Regală. Ultimatumul care i-ar fi tăiat orice cale de întoarcere

Prințul Harry, scos „cu forța” din Familia Regală. Ultimatumul care i-ar fi tăiat orice cale de întoarcere

Decizia Prințului Harry de a părăsi statutul de membru senior al Familiei Regale britanice continuă să genereze controverse, iar noile dezvăluiri aruncă o lumină deloc măgulitoare asupra modului în care...

„Expediția de pescuit” a lui Harry în Marea Britanie reaprinde scandalul protecției VIP

„Expediția de pescuit” a lui Harry în Marea Britanie reaprinde scandalul protecției VIP

Revenirea Prințului Harry în Marea Britanie, programată pentru această vară, reușește din nou performanța de a stârni mai mult zgomot mediatic decât entuziasm regal, potrivit Daily Express. De data aceasta,...

Copiii lui Meghan și Harry, expuși masiv de părinți, într-o nouă încercare de a-și reface imaginea

Copiii lui Meghan și Harry, expuși masiv de părinți, într-o nouă încercare de a-și reface imaginea

Meghan Markle pare să își rescrie strategia de imagine, iar noua direcție nu mai ocolește un subiect pe care l-a protejat ani la rând: expunerea copiilor săi. După o perioadă...

Andrew Mountbatten-Windsor ar fi catalogat-o pe Meghan Markle drept „oportunistă”

Andrew Mountbatten-Windsor ar fi catalogat-o pe Meghan Markle drept „oportunistă”

Conform surselor apropiate familiei regale, relația dintre Andrew Mountbatten-Windsor și Meghan Markle nu a fost niciodată una armonioasă. Prin prisma acestora, prințul ar fi avut o părere negativă despre Meghan,...

Motivul pentru care Meghan Markle nu a fost binevenită la Balmoral, după moartea Reginei Elisabeta

Motivul pentru care Meghan Markle nu a fost binevenită la Balmoral, după moartea Reginei Elisabeta

Meghan Markle nu a fost „binevenită” la căpătâiul regretatei Regine Elisabeta a II-a dintr-un motiv întemeiat, , potrivit unei cărți recente semnate de Tom Bowers, informează publicația Express. Ducesa, în...

Imagini în premieră cu Archie învățând să schieze alături de prințul Harry, publicate de Meghan

Imagini în premieră cu Archie învățând să schieze alături de prințul Harry, publicate de Meghan

Primele imagini cu Prințul Archie în timp ce învață să schieze au fost surprinse recent, oferind o perspectivă rară asupra vieții de familie a Prințului Harry. Micuțul apare pe pârtie,...

Meghan și Harry, acuzați că se folosesc de statutul prințului pentru succes pe Netflix

Meghan și Harry, acuzați că se folosesc de statutul prințului pentru succes pe Netflix

Meghan Markle și Prince Harry au anunțat implicarea într-un nou proiect realizat pentru Netflix, fiind producători executivi ai unui serial dramatic inspirat din lumea polo-ului, potrivit Daily Express. Anunțul vine...

Regina Elisabeta a II-a ar fi avut rezerve mari față de Meghan Markle. Detalii noi din culisele casei regale

Regina Elisabeta a II-a ar fi avut rezerve mari față de Meghan Markle. Detalii noi din culisele casei regale

O nouă carte semnată de jurnalista americană Susan Page aduce în prim-plan detalii despre relațiile din interiorul familiei regale britanice, inclusiv percepția pe care Regina Elisabeta a II-a ar fi...

Planul prințului Harry de a se apropia de tatăl lui, sub semnul întrebării. Are pretenții legate de securitate

Planul prințului Harry de a se apropia de tatăl lui, sub semnul întrebării. Are pretenții legate de securitate

Prințul Harry a anunțat că intenționează să petreacă timp cu Regele Charles în această vară, planificând să fie însoțit de soția sa, Meghan Markle,și de copiii lor, prințul Archie și...

De câte ori s-au întâlnit regele Charles și prințul Harry, după ruptura de Familia Regală

De câte ori s-au întâlnit regele Charles și prințul Harry, după ruptura de Familia Regală

Regele Charles și Prințul Harry traversează o perioadă de înstrăinare care durează de mai bine de cinci ani, declanșată de decizia neașteptată a Ducelui de Sussex de a se retrage...

Elton John și Prințul Harry, front comun împotriva Daily Mail. Acuzații și dovezi care se lasă așteptate

Elton John și Prințul Harry, front comun împotriva Daily Mail. Acuzații și dovezi care se lasă așteptate

Un judecător de la Înalta Curte din Londra a anunțat marți că va avea nevoie de timp pentru a pronunța o decizie în procesul intentat de Prințul Harry, Elton John...

Motivul surprinzător din spatele interdicției primite de Beatrice și Eugenie de a discuta cu William și Harry

Motivul surprinzător din spatele interdicției primite de Beatrice și Eugenie de a discuta cu William și Harry

Se pare că Prințesei Beatrice și Prințesei Eugenie li s-a impus o restricție neașteptată de a nu se întâlni cu Prinții William și Harry. Potrivit surselor, această interdicție are legătură...

Avertismentul ignorat de Harry: Ce i-ar fi spus Regina Elisabeta înainte de nunta cu Meghan

Avertismentul ignorat de Harry: Ce i-ar fi spus Regina Elisabeta înainte de nunta cu Meghan

Noi informații susțin că Regina Elisabeta a II-a i-ar fi recomandat Prințului Harry să amâne căsătoria cu Meghan Markle, în timp ce comentariile dintr-o emisiune TV și o biografie aduc...

Să fie asta marea împăcare? Prințul Harry ar putea reveni în Marea Britanie. O posibilă invitație de la Regele Charles

Să fie asta marea împăcare? Prințul Harry ar putea reveni în Marea Britanie. O posibilă invitație de la Regele Charles

Prințul Harry ar putea face un nou pas către reconcilierea cu familia regală britanică, în contextul în care acesta și-ar dori să petreacă timp alături de Regele Charles în această...

Cum se descurcă Meghan Markle în rolul de mamă. Dezvăluirile făcute de cea mai bună prietenă a actriței

Cum se descurcă Meghan Markle în rolul de mamă. Dezvăluirile făcute de cea mai bună prietenă a actriței

Kelly McKee Zajfen, prietenă cu Meghan Markle de aproape 20 de ani, a vorbit despre relația pe care o are cu soția prințului Harry, dar și despre modul în care...

Prințul Harry și Meghan Markle, despre hotărârea istorică pronunțată de o instanță din SUA: Adevărul a fost auzit

Prințul Harry și Meghan Markle, despre hotărârea istorică pronunțată de o instanță din SUA: Adevărul a fost auzit

Prințul Harry și Meghan Markle au discutat despre hotărârea istorică pronunțată de o instanță din SUA împotriva marilor companii din domeniul tehnologiei. Miercuri, un juriu a decis că Meta și...

Copiii, noul motiv de ceartă între Harry și Meghan. Prințul nu vrea să-și expună copiii în online

Copiii, noul motiv de ceartă între Harry și Meghan. Prințul nu vrea să-și expună copiii în online

Prințul Harry și Meghan Markle ar fi avut opinii diferite în privința rolului public al copiilor lor, Archie și Lilibet, potrivit unei cărți recente care descrie tensiuni legate de nivelul...

Meghan Markle și Prințul Harry ar fi marginalizați de vecinii din Montecito, California: Nu este ură, dar lumea e epuizată de ei

Meghan Markle și Prințul Harry ar fi marginalizați de vecinii din Montecito, California: Nu este ură, dar lumea e epuizată de ei

Meghan Markle și Prințul Harry ar avea relație rece cu o parte dintre vecinii lor din Montecito, California, relatează pagesix.com. În comunitate s-ar fi instalat o distanțare vizibilă, iar cuplul...

Meghan Markle visează să se întoarcă la actorie. Ruptura de Netflix, tot mai vizibilă

Meghan Markle visează să se întoarcă la actorie. Ruptura de Netflix, tot mai vizibilă

Meghan Markle ar putea reveni la actorie după încheierea contractului de 100 de milioane de dolari cu Netflix. Deși nu a mai avut roluri în filme din 2015, fostul ei coleg...

Meghan Markle, în centru unui nou scandal după afirmațile despre viața sa publică

Meghan Markle, în centru unui nou scandal după afirmațile despre viața sa publică

Autorul britanic Tom Bower a lansat luni, 23 martie 2026, o nouă serie de afirmații critice la adresa Ducilor de Sussex, în timpul emisiunii Good Morning Britain, difuzată de ITV,...