Culisele întâlnirii dintre Regele Charles și familia lui Harry. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, la Highgrove

Culisele întâlnirii dintre Regele Charles și familia lui Harry. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, la HighgroveCharles si Harry. Sursa foto: Colaj EVZ

Regele Charles al III-lea s-a întâlnit cu prințul Harry, Meghan Markle și cei doi copii ai acestora la reședința sa de la Highgrove, într-o reuniune care a alimentat speculațiile privind o posibilă apropiere între membrii familiei regale. Sursele apropiate Palatului susțin întâlnirea nu trebuie interpretată ca o reconciliere oficială, potrivit Express.

Ce s-a discutat, de fapt, la întâlnirea dintre Regele Charles și prințul Harry

Potrivit jurnalistului Rob Shuter, citat de Sky News Australia, o sursă din anturajul regal a explicat că întâlnirea a avut un caracter strict familial.

Potrivit acestuia, întâlnirea a avut un caracter strict familial.

„Nu a fost o capitulare, ci un bunic care a vrut să-și vadă nepoții. Oamenii confundă compasiunea cu capitularea”, a spus jurnalistul Rob Shuter.

Aceeași sursă a afirmat că, dacă Palatul Buckingham ar fi dorit să transmită un mesaj de reconciliere oficială, întâlnirea ar fi fost însoțită de o fotografie făcută publică.

„Faptul că nu a fost făcută publică nicio fotografie vă spune tot ce trebuie să știți. Instituția nu a cedat. Charles a acționat ca tată și bunic, nu ca șef al monarhiei care negociază condiții”, mai arată sursa.

Prințul Harry și Meghan Markle

Prințul Harry și Meghan Markle. Sursa foto: captură video

Fără semnale privind o reconciliere oficială

Potrivit sursei citate, lipsa unei imagini oficiale și caracterul discret al întâlnirii arată că aceasta nu reprezintă o schimbare a poziției instituției monarhice față de ducii de Sussex.

În același timp, admiratorii familiei regale au fost îndemnați să nu interpreteze în mod greșit reuniunea și să nu considere că aceasta marchează încheierea conflictului dintre prințul Harry și Casa Regală, ci mai degrabă un gest personal al regelui, în calitate de tată și bunic.

Reuniunea a avut loc la Highgrove House, reședința privată a Regelui Charles și a Reginei Camilla din Gloucestershire. Întâlnirea s-a desfășurat departe de ochii publicului, iar Palatul Buckingham nu a publicat imagini și nici nu a oferit detalii despre discuțiile purtate, subliniind caracterul strict privat al vizitei.

Relațiile rămân complicate

Întâlnirea are loc pe fondul relațiilor tensionate dintre prințul Harry și familia regală, după ce ducele și Meghan Markle au renunțat, în 2020, la statutul de membri activi ai monarhiei și s-au mutat în Statele Unite.

Ruptura s-a adâncit în anii următori, odată cu interviul acordat de cuplu realizatoarei Oprah Winfrey, documentarul lansat pe Netflix și publicarea volumului autobiografic Spare, în care prințul Harry a făcut o serie de dezvăluiri și acuzații la adresa familiei regale.

În ultimele luni, Harry și-a exprimat public dorința de a-și reface relația cu tatăl său, însă divergențele privind măsurile de securitate de care beneficiază în timpul vizitelor în Regatul Unit, precum și relația rece cu prințul William au continuat să alimenteze tensiunile din familia regală.