Informațiile Evz au fost confirmate. Ilie Bolojan s-a întâlnit cu George Simion

Informațiile Evz au fost confirmate. Ilie Bolojan s-a întâlnit cu George SimionIlie Bolojan și George Simion. Sursă foto: Colaj EVZ

Ilie Bolojan a confirmat că a avut o întâlnire cu George Simion, după ce EVZ a anunțat AICI că premierul demis și liderul AUR s-au întâlnit în spatele ușilor închise, în contextul discuțiilor privind suspendarea președintelui Nicușor Dan. Liberalul a susținut că discuția nu a reprezentat o negociere, însă nu a oferit informații despre subiectele abordate.

Ilie Bolojan susține că nu a negociat cu George Simion

Președintele PNL a afirmat că astfel de întâlniri trebuie privite prin prisma funcției politice pe care o ocupă și nu neapărat ca o expresie a opțiunilor sale personale. Ilie Bolojan a respins însă ideea că întrevederea cu liderul AUR ar fi reprezentat o negociere politică.

„Am încercat să nu jignesc. Țin de respectul dintre oameni. Nu au fost negocieri”, a ținut să clarifice scurt Bolojan, la Digi24, întâlnirea cu Simion.

Întrebat când s-a produs discuția, liderul liberal a indicat că aceasta ar fi avut loc înaintea momentului în care Adrian Veștea a fost desemnat să formeze un nou Guvern.

„Cred ca a fost mai devreme, înainte de momentul Veștea. A fost o discuție, pur și simplu, generală, legată de perspective, dar nu au fost niște negocieri politice, pur și simplu, un schimb de opinii pe tema asta”, a mai spus Bolojan.

Președintele PNL nu a oferit alte informații despre întrevedere și nici nu a dezvăluit ce teme concrete au fost abordate în discuția cu George Simion. Bolojan a rămas premier interimar și pentru că Guvernul lui Adrian Veștea nu a trecut de votul Parlamentului pentru învestire. Iar AUR și UDMR au părăsit sala când a început procesul votului.

Până la publicarea acestei știri, liderul AUR nu a comentat declarațiile lui Ilie Bolojan. De asemenea, nu există o altă confirmare independentă a întâlnirii dintre cei doi.

Ilie Bolojan

Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.ro

Întâlnirea dintre Ilie Bolojan și George Simion contrastează cu discursul public al PNL

Confirmarea făcută de Ilie Bolojan apare în contrast cu poziția publică adoptată de PNL față de AUR în ultimii ani.

Liberalii s-au delimitat în mod repetat de formațiunea condusă de George Simion, chiar dacă tonul declarațiilor a diferit în funcție de liderul care a vorbit și de contextul politic.

Reprezentanți ai PNL au descris frecvent AUR drept un partid „populist, naționalist”, iar unii lideri liberali au folosit inclusiv caracterizări precum „extremist” sau „anti-european”.

În același timp, PNL a susținut că România trebuie să își păstreze orientarea fermă către Uniunea Europeană și NATO, prezentând pozițiile AUR ca fiind în „conflict cu această orientare”.

Gelu Vișan, despre relația dintre Bolojan și Simion

Invitat marți în cadrul emisiunii „Contrapunct”, Gelu Vișan a vorbit, la rândul său, despre relația de conjunctură dintre Ilie Bolojan și George Simion. Unul dintre cele mai explozive detalii prezentate în emisiune vizează o presupusă deplasare recentă a premierului interimar Ilie Bolojan în Germania. Conform lui Gelu Vișan, întâlnirile de la Berlin ar fi avut un scop triplu, premierul întorcându-se cu un mandat clar.

Menținerea la putere este esențială, din perspectiva Germaniei. Securizarea poziției sale în fruntea Guvernului, trebuie obținută indiferent de opoziția internă. În pasul doi, trebuie generat un context favorabil pentru a candida și a câștiga viitoarele alegeri prezidențiale.

Potrivit lui Gelu Vișan, prețul pe care trebuie să-l plătească Ilie Bolojan este cedarea sau vânzarea unor active importante din România către interese germane. Mișcare pe care Bolojan nu o poate face dintr-o poziție vulnerabilă.

Declarațiile acestuia, precum și scenariul privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, pot fi urmărite AICI.