O femeie din Arad s-ar fi aruncat în Mureș, dar a scăpat
Zona de lângp pasarela pietonală de la Ștrandul Neptun din Arad a fost azi scena unei intervenții care i-a speriat și i-a ținut cu sufletul la gură pe localnici. Aceast...
Un pompier face parte dintr-un corp special organizat, militar sau civil, instruit să intervină în caz de incendiu cu utilaje și autospeciale de intervenție pentru stingerea acestuia.
Pompierii intervin pentru a da ajutor în caz de urgență: incendii, accidente, inundații, cutremur sau alte situații de urgență, având ca atribuții evitarea sau reducerea efectului negativ asupra persoanelor, animalelor și bunurilor, precum și organizarea acțiunilor de salvare a acestora. Misiunea lor principală este de a proteja oamenii, bunurile și mediul.
Zona de lângp pasarela pietonală de la Ștrandul Neptun din Arad a fost azi scena unei intervenții care i-a speriat și i-a ținut cu sufletul la gură pe localnici. Aceast...
O explozie puternică, provocată cel mai probabil de o acumulare de gaze, a zguduit în această dimineață satul Cojocaru din comuna Mogoșani, județul Dâmbovița, declanșând un incendiu devastator și stârnind...
Seara de marți, 29 iulie, a adus momente de panică la Hotelul Majestic din stațiunea Olimp, după ce mai mulți turiști au sesizat prezența fumului la ultimul etaj al clădirii....
Un incendiu de vegetație de amploare a izbucnit duminică după-amiază în comuna Bucov, situată în imediata vecinătate a municipiului Ploiești, județul Prahova. Flăcările, alimentate de vântul puternic și temperaturile ridicate,...
Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă la un adăpost de animale din localitatea Lupeni, județul Hunedoara. Potrivit primelor informații, o persoană a ajuns la spital cu arsuri. Incendiu puternic în...
Un incendiu de vegetație s-a produs sâmbătă în localitatea Bâldana din județul Dâmbovița, mobilizând mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dâmbovița, focul...
Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de 23 iulie într-un birou al bisericii Notre-Dame-des-Champs din Paris. Deși focul a fost stins rapid, fumul dens a provocat îngrijorare în rândul...
Mai multe echipaje ale pompierilor intervin marți pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai multe imobile de pe Strada Prunilor, în localitatea 1 Decembrie din județul Ilfov. Incendiu într-o...
Republica Moldova. Echipa de salvatori și pompieri din Republica Moldova, detașată în Grecia, a intervenit la o nouă misiune în apropiere de localitatea Nafpaktos. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență,...
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a transmis luni, printr-un mesaj publicat pe X, mulțumiri pentru pompierii din România și Italia care participă la acțiunile de stingere a incendiilor de vegetație din...
Republica Moldova. Cu drapelul Moldovei alături de steagurile a 13 state europene, echipa IGSU a plecat astăzi, 14 iulie 2025, spre Patras, Grecia. Misiunea vizează stingerea incendiilor de pădure în...
Turiștii români au fost surprinși de un incendiu de proporții în insula Thasos, acolo unde se află deja mulți dintre conaționali. Aceștia au primit și sfaturi pe forumurile de vacanțe...
Pe Drumul Național 1, în apropierea Gării din Sinaia, traficul este temporar restricționat din cauza unor copaci doborâți pe carosabil, în urma condițiilor meteorologice severe. Totodată, acoperișul gării a fost...
Un incendiu de vegetație izbucnit între Agigea și Eforie a fost observat și de un pompier aflat în timpul liber, care a decis să intervină voluntar. Intervenție voluntară a unui...
Republica Moldova. În plină caniculă, incendiile de vegetație se înmulțesc alarmant în Republica Moldova. Pompierii îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile antiincendiare. Pompierii avertizează că neglijența poate duce la...
Republica Moldova. Un incendiu de proporții, izbucnit în dimineața zilei de 29 iunie în localitatea Copanca, raionul Căușeni, a distrus aproximativ 10 hectare de vegetație uscată. De asemenea trei hectare...
După primul episod de caniculă din această vară, o serie de furtuni puternice afectează în prezent mai multe zone din țară. În județele Mehedinți, Timiș, Bacău, Dolj, Olt și Galați,...
Scene teribile surprinse de oamenii prezenți la locul accidentului care a avut loc în această după-amiază în comuna Petreasa din județul Bihor. Trupul unul adolescent de 16 ani a ajuns...
Risc de explozie la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Un incendiu a izbucnit într-o încăpere plină cu echipamente tehnice. Alarma de incendiu a fost declanșată automat, iar echipajele Inspectoratului pentru Situații...
Inceniul cuprinsese cabana când au ajuns, aseară, pompierii. Dezastrul era în derulare. Stația meteorologică și cabana de pe Vârful Vlădeasa au ars. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, pagubele materiale sunt...