parlamentul european

Parlamentul European este un forum important pentru dezbaterile politice și luarea de decizii la nivelul UE.

Deputații în Parlamentul European sunt aleși în mod direct de alegători în toate statele membre pentru a reprezenta interesele cetățenilor în procesul legislativ al Uniunii Europene și pentru a se asigura că celelalte instituții ale UE își desfășoară activitatea în mod democratic.

Parlamentul exercită rolul de colegislator, având, împreună cu Consiliul, competența de a adopta și modifica propunerile legislative și de a adopta bugetul Uniunii. De asemenea, el supraveghează activitatea Comisiei și a celorlalte organisme europene și cooperează cu parlamentele naționale din țările UE, care își aduc și ele contribuția.

Parlamentul a dobândit tot mai multe competențe prin modificările succesive ale tratatelor europene, modificări care au consolidat influența singurei instituții a Uniunii Europene alese prin vot direct.

Claudiu Târziu avertizează: ETS2, o nouă taxă europeană care va pune și mai multă presiune pe buzunarele românilor

Claudiu Târziu avertizează: ETS2, o nouă taxă europeană care va pune și mai multă presiune pe buzunarele românilor

Europarlamentarul Claudiu Târziu, membru al Grupului ECR din Parlamentul European, atrage atenția asupra efectelor pe care noul sistem european de taxare a emisiilor de carbon, ETS2, le-ar putea avea asupra...

Claudiu Târziu, în plenul PE: România are cupru, magneziu și grafit. Europa trebuie să producă mai mult, nu să adauge birocrație

Claudiu Târziu, în plenul PE: România are cupru, magneziu și grafit. Europa trebuie să producă mai mult, nu să adauge birocrație

Europarlamentarul Claudiu Târziu, membru al Grupului ECR din Parlamentul European, a cerut reducerea birocrației, valorificarea resurselor minerale ale României și acordarea priorității industriei de apărare, în cadrul dezbaterii privind modificările...

Premiul Saharov pentru libertatea de gândire a fost acordat Curţii Penale Internaţionale. Decizia Parlamentului European stârnește reacții dure la Washington

Premiul Saharov pentru libertatea de gândire a fost acordat Curţii Penale Internaţionale. Decizia Parlamentului European stârnește reacții dure la Washington

Premiul Saharov pentru libertatea de gândire a fost acordat Curţii Penale Internaţionale (CPI), decizia fiind anunţată joi de preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Această distincție vine la scurt timp după...

UE ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce solicită Parlamentul European

UE ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce solicită Parlamentul European

Parlamentul European solicită Uniunii Europene să ia în considerare o operațiune navală în Marea Neagră și cere sprijin suplimentar pentru România și Bulgaria în detectarea și urmărirea dronelor care amenință...

Bilete de tren mai ieftine și legături rapide între țări. Ce plan pregătește Uniunea Europeană

Bilete de tren mai ieftine și legături rapide între țări. Ce plan pregătește Uniunea Europeană

Parlamentul European (PE) susține extinderea transportului feroviar de mare viteză, printr-o rețea care să conecteze marile orașe și regiunile Uniunii Europene. Eurodeputații solicită investiții consistente în infrastructură, tarife mai accesibile...

„Persecutat politic”, mesajul afișat de susținătorii lui Călin Georgescu la Bruxelles

„Persecutat politic”, mesajul afișat de susținătorii lui Călin Georgescu la Bruxelles

Zeci de susținători ai lui Călin Georgescu s-au adunat duminică, 18 octombrie, în fața Parlamentului European din Bruxelles, pentru a protesta față de arestarea preventivă a fostului candidat la alegerile...

Eurodeputată vizată de imagini false în care apare dezbrăcată. Lena Schilling a cerut măsuri la nivelul UE

Eurodeputată vizată de imagini false în care apare dezbrăcată. Lena Schilling a cerut măsuri la nivelul UE

Eurodeputata austriacă Lena Schilling, membră a Verzilor, a făcut publică experiența imaginilor pornografice false generate cu inteligență artificială în care apărea dezbrăcată, fără consimțământul său. Ea a cerut Uniunii Europene...

Cazul Călin Georgescu ajunge în Parlamentul European. Ce le cere George Simion eurodeputaților. Update

Cazul Călin Georgescu ajunge în Parlamentul European. Ce le cere George Simion eurodeputaților. Update

Update. George Simion a cerut miercuri, 14 octombrie, la o conferință organizată de AUR în Parlamentul European, ca eurodeputații să urmărească modul în care justiția din România gestionează dosarele lui...

Mihai Tudose: Programul AGILE este o șansă pentru inovarea în domeniul apărării

Mihai Tudose: Programul AGILE este o șansă pentru inovarea în domeniul apărării

Europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreședintele Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European, a declarat că programul AGILE, adoptat marți în plenul reunit la Strasbourg, are menirea de a sprijini IMM-urile...

Ambasadoarea Germaniei la București i-a dat cu stângul în dreptul lui Siegfried Mureșan

Ambasadoarea Germaniei la București i-a dat cu stângul în dreptul lui Siegfried Mureșan

Cu doar câteva zile înainte de votarea în Parlament a unui eventualul Guvern „Mureșan”, ambasadoarea Germaniei la București, Angela Ganninger, s-a simțit datoare să intervină. O mare eroare diplomatică, în...

Virgil Popescu: Vot important în Comisia ITRE pentru accelerarea proiectelor energetice transfrontaliere. „România poate beneficia de proiecte realizate mai repede”

Virgil Popescu: Vot important în Comisia ITRE pentru accelerarea proiectelor energetice transfrontaliere. „România poate beneficia de proiecte realizate mai repede”

Europarlamentarul Virgil Popescu anunță un vot favorabil în Comisia pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) a Parlamentului European pentru propunerea de regulament privind infrastructurile energetice transeuropene. Virgil Popescu: România poate...

Robert Schuman, vizionarul care a creat Europa Unită

Robert Schuman, vizionarul care a creat Europa Unită

Jean-Baptiste Nicolas Robert Schuman este un nume de referință în istoria construcției europene. A fost produsul unei epoci în care antagonismul franco-german era la ordinea zilei. Ori, tocmai el a...

Rareș Bogdan: „Nu voi vota niciodată o rezoluție împotriva țării mele!”

Rareș Bogdan: „Nu voi vota niciodată o rezoluție împotriva țării mele!”

Europarlamentarul Rareș Bogdan a transmis, joi, un mesaj în contextul disputei de la Bruxelles privind o posibilă rezoluție referitoare la statul de drept în România. Reacția vine după ce PPE,...

Piața muncii, în continuă schimbare la nivel european. Salariile și condițiile de muncă ale angajaților, în vizorul PE

Piața muncii, în continuă schimbare la nivel european. Salariile și condițiile de muncă ale angajaților, în vizorul PE

În această perioadă, pe masa oficialilor de la Bruxelles se află mai multe teme legate de salariile din UE, precum și despre condițiile de muncă ale angajaților. Pe 1 septembrie...

A murit Robert Van de Water, fost consilier în Parlamentul European. Adrian Severin: „M-a avertizat că urma să fiu compromis”

A murit Robert Van de Water, fost consilier în Parlamentul European. Adrian Severin: „M-a avertizat că urma să fiu compromis”

Robert Van de Water, fost consilier în Parlamentul European și în Grupul Socialiștilor și Democraților timp de aproape patru decenii, a murit. Anunțul a fost făcut de fostul europarlamentar și...

Foametea din Basarabia din anii 1946 ajunge în Parlamentul European. Ce demers pregătește Eugen Tomac

Foametea din Basarabia din anii 1946 ajunge în Parlamentul European. Ce demers pregătește Eugen Tomac

Europarlamentarul Eugen Tomac a anunțat duminică faptul că va iniția o rezoluție în Parlamentul European pentru recunoașterea foametei din Basarabia din anii 1946-1947 și a responsabilității regimului sovietic. El cere...

Doliu în Parlamentul European după moartea lui Klaus Hänsch. Politicianul german a susținut România pe drumul către UE

Doliu în Parlamentul European după moartea lui Klaus Hänsch. Politicianul german a susținut România pe drumul către UE

Klaus Hänsch, fost președinte al Parlamentului European și unul dintre cei mai consecvenți susținători ai aderării României la Uniunea Europeană, a murit la vârsta de 87 de ani. Decesul politicianului...

Diana Șoșoacă a pierdut procesul de la Tribunalul UE. Cererea șefei SOS România, respinsă

Diana Șoșoacă a pierdut procesul de la Tribunalul UE. Cererea șefei SOS România, respinsă

Eurodeputata Diana Iovanovici Șoșoacă a pierdut la Tribunalul Uniunii Europene procesul prin care încerca să obțină suspendarea hotărârii Parlamentului European privind ridicarea imunității sale. Instanța europeană a analizat argumentele invocate de...

Votul din Parlamentul European și mesajele de pe WhatsApp, Signal și Telegram. Ce se schimbă, de fapt

Votul din Parlamentul European și mesajele de pe WhatsApp, Signal și Telegram. Ce se schimbă, de fapt

Eurodeputata PSD Gabriela Firea respinge acuzațiile potrivit cărora Uniunea Europeană ar urma să permită verificarea conversațiilor private ale cetățenilor. Aceasta susține că votul dat de Parlamentul European vizează menținerea unui...

Parlamentul European condamnă deciziile lui Volodimir Zelenski: Lipsă de respect

Parlamentul European condamnă deciziile lui Volodimir Zelenski: Lipsă de respect

Parlamentul European a intervenit oficial miercuri, taxând dur decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a onora o unitate militară cu numele unei grupări istorice responsabile de masacrarea cetățenilor polonezi în...