Ionuț Moșteanu

Ionut Moșteanu, fost ministru al Apărării este un politician român, membru marcant al partidului Uniunea Salvați România (USR), cunoscut pentru activismul său civic, expertiza în administrație publică și rolul său vocal de parlamentar și purtător de cuvânt al formațiunii politice. Și-a dat demisia din funcția de ministru din cauza unui scandal privind studiile sale universitare.

Născut în 1979, Moșteanu a urmat studii de inginerie la Universitatea Politehnică București și a activat în mediul privat înainte de a se dedica vieții publice. Ascensiunea sa politică a fost rapidă, fiind ales deputat în 2016 și reconfirmat în funcție la alegerile din 2020. Pe parcursul mandatelor sale parlamentare, s-a remarcat prin implicarea activă în Comisia pentru transporturi și infrastructură, militând constant pentru proiecte de infrastructură majore, transparente și finanțate corect. A ocupat funcția de Ministru al Transporturilor pentru o scurtă perioadă în cadrul Guvernului Cîțu (decembrie 2020 – septembrie 2021), mandat întrerupt de ieșirea USR de la guvernare.
După experiența ministerială, Ionuț Moșteanu a revenit în prima linie a opoziției, devenind liderul deputaților USR și purtătorul de cuvânt al partidului, o poziție din care a criticat vehement coaliția de guvernare PSD-PNL. Imaginea sa publică este cea a unui politician tenace, cu o abordare directă, orientată pe soluții concrete și o retorică incisivă, adesea bazată pe date tehnice și expertiză sectorială. Este un promotor fervent al reformei statului, al debirocratizării și al luptei împotriva corupției

Denunțătorul Berceanu, despre cazul Isăilă și milionul de euro pentru Moșteanu: Totul a fost raportat autorităților

Denunțătorul Berceanu, despre cazul Isăilă și milionul de euro pentru Moșteanu: Totul a fost raportat autorităților

Fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, care ar fi denunțătorul în dosarul milionului de euro pentru Ionuț Moșteanu, a venit sâmbătă cu precizări referitoare la ancheta DNA în...

Fifor: Lăsați-o mai moale cu fostul senator PSD în cazul lui Isăilă. A fost dat afară în 2014

Fifor: Lăsați-o mai moale cu fostul senator PSD în cazul lui Isăilă. A fost dat afară în 2014

Deputatul PSD Mihai Fifor a reacționat, sâmbătă, față de modul în care presa și unele comentarii publice se referă la Marius Iisăilă, implicat într-un caz de tentativă de cumpărare de...

Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării, audiat la DNA în dosarul în care Marius Isăilă a vrut să-i dea mită un milion de euro

Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării, audiat la DNA în dosarul în care Marius Isăilă a vrut să-i dea mită un milion de euro

Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării, a fost audiat la DNA în dosarul în care fostul senator PSD, Marius Isăilă, este acuzat că ar fi încercat să-i cumpere influența cu un milion...

Fostul senator PSD Marius Isăilă, în arest preventiv. Ar fi încercat să cumpere influența lui Moșteanu cu 1 milion de euro

Fostul senator PSD Marius Isăilă, în arest preventiv. Ar fi încercat să cumpere influența lui Moșteanu cu 1 milion de euro

Fostul parlamentar PSD Marius Isăilă, cunoscut pentru antecedentele sale penale, a fost reținut de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. Procurorii susțin că Isăilă ar...

Ministrul Apărării explică investițiile din sectorul militar: Am văzut cât de agresiv poate fi vecinul nostru de la Est

Ministrul Apărării explică investițiile din sectorul militar: Am văzut cât de agresiv poate fi vecinul nostru de la Est

România a decis, împreună cu aliații din NATO, majorarea cheltuielilor pentru apărare, ca răspuns la comportamentul agresiv al Rusiei, a declarat vicepremierul și ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu. „Am hotărât,...

Armata voluntară. Modificări majore pregătite de Ministerul Apărării

Armata voluntară. Modificări majore pregătite de Ministerul Apărării

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat marţi la şedinţa comisiei de apărare din Senat că se analizează posibilitatea menţinerii în rezerva operaţională a anumitor specialităţi militare, pentru a acoperi competenţe...

Moşteanu, clarificări legate de incidentul de la Catedrala Națională. Lăcașul nu a fost închis în timpul slujbei pentru militarii români

Moşteanu, clarificări legate de incidentul de la Catedrala Națională. Lăcașul nu a fost închis în timpul slujbei pentru militarii români

După ce mai mulți credincioși au încercat să forțeze intrarea în Catedrala Națională și au fost opriți de jandarmi, ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat că lăcașul de cult nu...

Ionuț Moșteanu: SUA se vor uita mai mult către Indo-Pacific. România rămâne o țară sigură

Ionuț Moșteanu: SUA se vor uita mai mult către Indo-Pacific. România rămâne o țară sigură

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, va susține miercuri o conferință de presă după anunțul oficial al MApN privind redimensionarea trupelor americane dislocate în România. Aproximativ o mie de militari SUA vor...

Daniel Zamfir acuză „ipocrizia” liderilor USR și a președintelui Nicușor Dan pentru participarea la sfințirea Catedralei Naționale

Daniel Zamfir acuză „ipocrizia” liderilor USR și a președintelui Nicușor Dan pentru participarea la sfințirea Catedralei Naționale

Senatorul PSD Daniel Zamfir critică dur prezența președintelui Nicușor Dan și a miniștrilor USR la ceremonia de sfințire a Catedralei Naționale, amintind că aceiași politicieni s-au opus în trecut finanțării...

Fritz acuză o campanie mediatică împotriva lui Moșteanu, în scandalul rezerviștilor: Exagerări

Fritz acuză o campanie mediatică împotriva lui Moșteanu, în scandalul rezerviștilor: Exagerări

Liderul USR, Dominic Fritz, a declarat că nu a discutat cu ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, în zilele în care a izbucnit scandalul rezerviștilor, dar consideră că împotriva acestuia a fost...

Cum a scăpat Moșteanu de armată: Am tot lălăit-o cu școala, dar știu să trag cu arma

Cum a scăpat Moșteanu de armată: Am tot lălăit-o cu școala, dar știu să trag cu arma

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat că, deși nu a urmat stagiul militar obligatoriu, are experiență în utilizarea armelor, acumulată în poligoane private înainte de a deveni ministru. Întrebat, sâmbătă,...

Ciutacu, atac dur la adresa ministrului Apărării: Orice ieșire publică a lui Moșteanu e un adevărat spectacol

Ciutacu, atac dur la adresa ministrului Apărării: Orice ieșire publică a lui Moșteanu e un adevărat spectacol

Jurnalistul Victor Ciutacu l-a criticat ferm pe ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, după ce acesta a dezvăluit că nu a efectuat serviciul militar. Jurnalistul de la România TV a explicat că...

Moşteanu către Călin Georgescu: Propaganda rusească nu are ce căuta în politica românească

Moşteanu către Călin Georgescu: Propaganda rusească nu are ce căuta în politica românească

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a răspuns ferm atacurilor lansate de Călin Georgescu, care i-a cerut demisia după exerciţiul de mobilizare din Bucureşti şi Ilfov. Oficialul afirmă că România îşi consolidează...

Ministrul Apărării anunță schimbări majore la Spitalul Militar Central după ancheta DNA

Ministrul Apărării anunță schimbări majore la Spitalul Militar Central după ancheta DNA

După declanșarea anchetei DNA care vizează presupuse fapte de corupție la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a declarat joi că mandatul...

Ionuț Moșteanu, la reuniunea miniștrilor Apărării din statele membre NATO. Agenda discuțiilor

Ionuț Moșteanu, la reuniunea miniștrilor Apărării din statele membre NATO. Agenda discuțiilor

Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a participat, miercuri, la reuniunea miniștrilor Apărării din statele membre NATO, organizată la Cartierul General al Alianței din Bruxelles. Principalele teme de discuție au vizat...

Diana Șoșoacă, atac la ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu. Ce i-a propus să facă

Diana Șoșoacă, atac la ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu. Ce i-a propus să facă

Europarlamentarul Diana Șoșoacă l-a atacat pe ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, în contextul exercițiului militar MOBEX B-IF-25, desfășurat între 12 și 20 octombrie în București și Ilfov, spunând că îl invită...

Armata voluntară, transformată în obligatorie: Nu există nicio cale de a evita

Armata voluntară, transformată în obligatorie: Nu există nicio cale de a evita

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că este „doar o chestiune de timp” până când Germania va reveni la un serviciu militar obligatoriu, chiar dacă, pentru început, programul se va...

Cine este Eduard Danilof. Ionuț Moșteanu l-a numit noul comandant al CSA Steaua

Cine este Eduard Danilof. Ionuț Moșteanu l-a numit noul comandant al CSA Steaua

Clubul sportiv al Armatei, CSA Steaua, are un nou conducător, colonelul Eduard Danilof, care a preluat funcția de comandant după încheierea mandatului lui Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu, la doar jumătate de an...

Legea Apărării Naționale se modifică. Schimbările anunțate de Ionuț Moșteanu

Legea Apărării Naționale se modifică. Schimbările anunțate de Ionuț Moșteanu

Guvernul a aprobat joi proiectul care permite tinerilor români, femei și bărbați cu vârste între 18 și 35 de ani, să urmeze, în mod voluntar, un program de pregătire militară...

MApN vrea să cumpere 216 tancuri. Cere aprobare de la Parlament pentru o sumă de miliarde de dolari

MApN vrea să cumpere 216 tancuri. Cere aprobare de la Parlament pentru o sumă de miliarde de dolari

Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu dorește foarte tare să investească în armată, având în vedere situația din estul Europei. În plan este continuarea unor achiziții începute în 2023, prin cumpărarea a...