Bani la buget, distracție la nuntă. Planul șefului ANAF
Preşedintele ANAF, Adrian Nicuşor Nica, a declarat că ANAF nu îşi propune să verifice mirii, să verifice darul de nuntă sau să strice nunţi şi petreceri. El a precizat că...
ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală) este instituția publică din România aflată în subordinea Ministerului Finanțelor, care are rolul de a administra impozitele, taxele, contribuțiile și alte venituri bugetare datorate statului.
Înființată în anul 2003, ANAF are ca principală misiune colectarea veniturilor bugetare naționale, asigurarea respectării legislației fiscale, precum și combaterea evaziunii fiscale și a fraudei vamale.
Atribuții principale:
Înregistrarea, controlul și colectarea obligațiilor fiscale datorate de persoane fizice și juridice;
Administrarea contribuțiilor sociale și a TVA;
Controlul fiscal și antifraudă prin structuri specializate (DGAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală);
Administrarea vamală, prin Direcția Generală a Vămilor;
Emiterea deciziilor de impunere și gestionarea conturilor contribuabililor.
Instituția funcționează la nivel central și teritorial, prin direcții regionale și județene de finanțe publice, și utilizează platforme digitale precum Spațiul Privat Virtual (SPV) pentru comunicarea online cu contribuabilii.
Preşedintele ANAF, Adrian Nicuşor Nica, a declarat că ANAF nu îşi propune să verifice mirii, să verifice darul de nuntă sau să strice nunţi şi petreceri. El a precizat că...
Datoriile neachitate pot duce aplicarea unei popriri pe salariu, prin care o parte din venitul lunar al angajatului este reținută și virată creditorului. Această măsură este reglementată de lege și urmărește să...
Șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Adrian Nicușor Nica, a anunțat marți că instituția va demara o amplă serie de controale la comercianți și distribuitori de produse alimentare de...
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală(ANAF), Adrian Nicușor Nica, a declarat în fața Comisiei pentru buget, finanțe și bănci că restructurarea instituției va fi implementată imediat ce proiectul de digitalizare...
Președintele ANAF, Adrian Nicușor Nica, a declarat marți, la Palatul Parlamentului, că fostului președinte Klaus Iohannis i s-a solicitat predarea imobilului care nu mai îi aparține și că i-a fost...
Președintele interimar PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat într-o postare pe Facebook că a cerut conducerii ANAF să efectueze controale pentru a verifica dacă adaosul comercial aplicat de comercianți pentru alimentele...
În România, legislația stabilește drepturile chiriașilor și obligațiile proprietarilor, pentru a preveni abuzurile. Totuși, mulți chiriași se confruntă cu încercări de evacuare nejustificate sau făcute fără respectarea procedurilor legale. Cunoașterea legii...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că pe 30 septembrie va organiza în București prima licitație pentru vânzarea bunurilor mobile confiscate de la o persoană implicată în dosarul...
Radu Marinescu, ministrul Justiției, susține că Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), aflat în subordinea ministerului său, nu are competențe de investigație în cazul firmelor fantomă. „Nu se pune problema...
În 2025, regulile privind achizițiile pe firmă sunt tot mai strict monitorizate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Conform regulilor aplicate în acest sector, bunurile și serviciile decontate pe...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a informat că au reapărut mesajele false transmise în numele instituției, care folosesc adresa de email „[email protected]” și urmăresc să inducă în eroare destinatarii....
Ieri, 5 septembrie, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului a analizat „Lista Rușinii” publicată de Agenția Națională de Administrare Fiscală. Potrivit aestora se poate constata că din totalul de...
Cinci persoane au fost reținute, iar alte trei au fost plasate sub control judiciar, joi după-amiază, de procurorii DNA, în dosarul „Leasing Automobile”. Ancheta vizează o schemă de evaziune prin...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a raportat un nivel record al controalelor desfășurate în trimestrul al doilea, într-o campanie de verificare a persoanelor fizice cu averi considerabile. Cele mai...
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) desfășoară, în prezent, o investigație începută de anul trecut asupra unor firme care comercializează panouri fotovoltaice. Prejudiciul estimat depășește trei milioane de lei, a declarat...
DNA investighează o schemă complexă de fraudă cu TVA în comerțul cu mașini. Cinci persoane au fost reținute și s-a pus sechestru pe zeci de autovehicule și bani. Potrivit procurorilor,...
Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a declarat, în contextul acuzațiilor apărute în spațiul public privind datoriile de sute de mii de euro ale firmei la care deține peste 95% din părțile...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că de la 1 august 2025, persoanele asigurate pot plăti contribuția de asigurări sociale de sănătate ( CASS), pentru soțul, soția sau...
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, este asociat în două firme care au probleme fiscale: una cu datorii de peste 1,7 milioane de lei, declarată inactivă de ANAF la scurt timp...
Autoritatea Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că, până la sfârșitul anului 2025, toate restaurantele și hotelurile vor fi obligate să raporteze organizarea nunților, botezurilor și altor evenimente private....