SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

De ce trag membrii NATO semnalul de alarmă în privința poziției agresive a Rusiei

De ce trag membrii NATO semnalul de alarmă în privința poziției agresive a Rusiei

Personalități occidentale din sectorul apărării avertizează în legătură cu capacitățile Moscovei și cu un pericol mai mare care depășește Ucraina Noile estimări ale capacităților militare ale Rusiei și pericolul acestora...

Dilemă mare. Miliardarul care nu mai știe ce să facă cu banii

Dilemă mare. Miliardarul care nu mai știe ce să facă cu banii

Autry Stephens, 85 de ani, este cel mai bogat magnat al petrolului despre care nu a auzit nimeni. Nici americanii nu au ştiut de el până în momentul în care...

Trump promite că va merge la tribunal ziua și că va  face campanie seara

Trump promite că va merge la tribunal ziua și că va face campanie seara

Primul proces penal al fostului președinte începe pe 25 martie, la New York. În Georgia, relația romantică a procuroarei amenință să distrugă procesul împotriva republicanului. În cursa pentru Casa Albă, ...

Statele Unite anihilează o operațiune de piraterie informatică gestionată de serviciile rusești de informații

Statele Unite anihilează o operațiune de piraterie informatică gestionată de serviciile rusești de informații

Anihilarea se înscrie în cadrul unor eforturi de o mai mare amploare menite să îngreuneze campaniile informatice lansate de Rusia împotriva Statelor Unite și împotriva aliaților acestora, inclusiv Ucraina. Joi,...

Depresia prezidențială și lupta lui Abraham Lincoln cu „melancolia”: Ce știu istoricii

Depresia prezidențială și lupta lui Abraham Lincoln cu „melancolia”: Ce știu istoricii

Abraham Lincoln, fost președinte al Americii, era măcinat de o problemă despre care în acea perioadă se știau mult prea puține lucruri. Abraham Lincoln, cel de-al 16-lea președinte al Statelor...

Netanyahu respinge propunerea lui Joe Biden. Ce a anunțat

Netanyahu respinge propunerea lui Joe Biden. Ce a anunțat

Netanyahu respinge propunerea lui Joe Biden. Duminică, premierul Benjamin Netanyahu a anunțat că guvernul său va vota pentru o „hotărâre declarativă” care să exprime opoziția Israelului față de orice declarație...

SUA se vor opune unei rezoluții ONU pentru un armistițiu umanitar între Israel și Hamas

SUA se vor opune unei rezoluții ONU pentru un armistițiu umanitar între Israel și Hamas

ONU ar putea vota marți pentru o rezoluție care cere un armistițiu în războiul dintre Israel și Hamas, dar Statele Unite se opun. Consiliul de Securitate al ONU ar putea...

Armă nucleară a Rusiei în spațiu, spaima SUA. Discuții urgente ale lui Antony Blinken cu China și India

Armă nucleară a Rusiei în spațiu, spaima SUA. Discuții urgente ale lui Antony Blinken cu China și India

Posibilitatea desfășurării de arme nucleare în Cosmos a alertat marile puteri. Inițiativa Rusiei va schimba cursul istoriei. Armă nucleară a Rusiei în spațiu. SUA este extrem de îngrijorată că Rusia...

Pizza a luat cu asalt Statele Unite, înainte de a deveni populară în Italia

Pizza a luat cu asalt Statele Unite, înainte de a deveni populară în Italia

Este una dintre cele mai populare mâncăruri, însă istoria sa este mai puțin cunoscută. Pizza se prepară în toată lumea și se știe că Italia este țara sa natală. Cu...

Următoarea ta Tesla ar putea fi fabricată de China. Ce calcule a făcut Elon Musk

Următoarea ta Tesla ar putea fi fabricată de China. Ce calcule a făcut Elon Musk

Viitoarea fabrică Tesla din Monterrey, Mexic, va fi aprovizionată de producători chinezi de piese auto, ceea ce sporește îngrijorarea oficialilor americani cu privire la influența Chinei asupra liniilor de producție...

Groaznicul adevăr știut de Donald Trump: SUA se pot descurca pe cont propriu

Groaznicul adevăr știut de Donald Trump: SUA se pot descurca pe cont propriu

Donald Trump intuiește un lucru important despre americani. Cei mai înspăimântători inamici ai lor se află în interiorul țării, scrie Simon Kuper în The Financial Times. Ce știe Donald Trump....

Cresc tensiunile. China condamnă inferențele Statelor Unite în emisfera Beijingului

Cresc tensiunile. China condamnă inferențele Statelor Unite în emisfera Beijingului

Cresc tensiunile între cel puternic stat din lume SUA și puterea emergentă China. Beijing acuză Casa Alba că trateaza relația dintre cele două state doar în interes propriu. Anthony Blinken...

Dolarul. De unde a apărut simbolul $

Dolarul. De unde a apărut simbolul $

Dolarul american este moneda Statelor Unite ale Americii și a fost adoptată pe data de 6 iulie 1785. Numele de „dolar” este derivat din „taler”, moneda din argint de „Joachimsthal”...

Electroșocul Trump!

Electroșocul Trump!

Trăim vremuri ciudate. De la Primul Război Mondial nu am mai avut o astfel de situație. La acestea se adaugă impotența liderilor de a găsi soluții, declarațiile aiuritoare ale acestora,...

SUA vor finanța studiul extracției de hidrogen din rezervorul de gaze de la Ciren

SUA vor finanța studiul extracției de hidrogen din rezervorul de gaze de la Ciren

Agenția pentru Comerț și Dezvoltare a SUA a lansat un proces de cerere de finanțare nerambursabilă privind studiul de fezabilitate pentru proiectul pilot de hidrogen pentru depozitul subteran de gaze...

A ajuns la închisoare dina cauza brăduțului parfumat. Greșeala fatală făcută de șofer

A ajuns la închisoare dina cauza brăduțului parfumat. Greșeala fatală făcută de șofer

Conducătorii auto care atașează brăduți odorizanți, zaruri sau alte obiecte de oglinda retrovizoare se expun unor pedepse severe. Un pieton a pierit pentru că șoferul nu l-a observat din cauza...

FBI a luat în vizor o rețea de hackeri care lucrează pentru ruși. Cum acționau

FBI a luat în vizor o rețea de hackeri care lucrează pentru ruși. Cum acționau

FBI a descoperit o rețea de hackeri care adună informații din SUA pentru ruși. Ei au obținut acces la peste 1.000 de routere de internet personale și ale unor IMM-uri...

Proiect bizar în Senatul SUA. Republicanii propun redenumirea statului Texas în Ucraina

Proiect bizar în Senatul SUA. Republicanii propun redenumirea statului Texas în Ucraina

Pachetul de asistență financiară acordat Ucrainei este în continuare un subiect delicat pe agenda politică a Statelor Unite. Republicanii condamnă faptul că administrația americană este preocupată de finanțarea războaielor de...

Statele Unite au sabotat cibernetic o navă spion iraniană în Marea Roșie

Statele Unite au sabotat cibernetic o navă spion iraniană în Marea Roșie

SUA a efectuat un atac cibernetic împotriva unei nave militare iraniene care colecta informații despre navele comerciale din Marea Roșie și Golful Aden. Atacul a fost parte a răspunsului la...

Stoltenberg reamintește Statelor Unite că propria lor securitate depinde de NATO

Stoltenberg reamintește Statelor Unite că propria lor securitate depinde de NATO

Spiritele s-au încins în NATO. Cuvintele lui Donald Trump din weekendul trecut, în care l-a încurajat pe Vladimir Putin să invadeze acele țări care nu contribuie la cheltuielile de 2%...