PSD

Partidul Social Democrat (PSD) este un partid politic parlamentar din România, reprezentant al social-democrației în Parlamentul României. PSD este alături de aripa democrat-liberală din Partidul Național Liberal formațiunea succesoare a FSN, care se consideră, totodată, continuatoarea mișcării social-democrate de dinaintea instaurării regimului comunist.

Partidul a fost reprezentat timp de trei mandate la conducerea României de fostul secretar județean al PCR Ion Iliescu și a guvernat singur sau a susținut guvernarea din România în mai multe perioade: între 1990 și 1996, 2000 și 2004, din nou între 2007 și 2009, apoi între 2012 și 2015 și din 2017 până în 2019.

Din 2021 se află din nou la guvernare alături de PNL și UDMR/RMDSZ.

Victor Ponta revine pe scena politică. Mesaj pentru PSD: Dacă mă susțineați, deveneam președinte

Victor Ponta revine pe scena politică. Mesaj pentru PSD: Dacă mă susțineați, deveneam președinte

Victor Ponta a anunțat că lucrează la un nou program politic intitulat România pe primul loc, pe care urmează să îl lanseze în curând.  „Am lucrat și lansez o platformă...

Băluță, pregătit să candideze la Primăria Capitalei. În cărți e și Firea, pe cine va desemna PSD

Băluță, pregătit să candideze la Primăria Capitalei. În cărți e și Firea, pe cine va desemna PSD

Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, a declarat că este dispus să candideze pentru funcţia de primar general al Capitalei, dacă partidul îşi va da acordul. „Dacă partidul, şi sunt convins...

Claudiu Manda îl acuză de șantaj pe Ilie Bolojan: Poți să pleci încotro vrei

Claudiu Manda îl acuză de șantaj pe Ilie Bolojan: Poți să pleci încotro vrei

Claudiu Manda a transmis un mesaj ferm către premierul Ilie Bolojan, susținând că social-democrații nu se mai lasă constrânși de presiuni politice privind guvernarea. Potrivit europarlamentarului, PSD respinge ferm ideea...

Grindeanu: PSD nu are nevoie de validarea celor care fac politică pe trotinetă

Grindeanu: PSD nu are nevoie de validarea celor care fac politică pe trotinetă

Sorin Grindeanu a declarat,  într-o conferință regională a PSD Dolj, că social-democrații nu trebuie să caute validare de la persoane care „fac politică pe trotinetă” sau care cred că guvernarea...

Grindeanu, înainte de Congresul PSD: OUG 52, făcută pentru fraieri

Grindeanu, înainte de Congresul PSD: OUG 52, făcută pentru fraieri

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, la conferința PSD Dolj de la Craiova, că anumite prevederi din Ordonanța 52 „trebuiau să se întâmple doar pentru fraieri” și...

Cursa internă din PSD pentru Primăria Capitalei se duce între Gabriela Firea și Daniel Băluță

Cursa internă din PSD pentru Primăria Capitalei se duce între Gabriela Firea și Daniel Băluță

Sorin Grindeanu a declarat că formațiunea derulează în prezent mai multe sondaje pentru a stabili candidatul cu cele mai mari șanse la Primăria Capitalei, menționând că atât Gabriela Firea, cât...

Scurgeri de informații în coaliție: Se transmit în direct, într-un minut

Scurgeri de informații în coaliție: Se transmit în direct, într-un minut

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că în cadrul coaliției de guvernare au loc „scurgeri de informații” imediat după ce se iau decizii politice. Acesta a afirmat că...

Grindeanu, despre refuzul lui Bolojan privind propunerea PSD: Pune prea mult orgoliu

Grindeanu, despre refuzul lui Bolojan privind propunerea PSD: Pune prea mult orgoliu

Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marți seară, că partidul pe care îl conduce vrea reluarea demersurilor privind reforma pensiilor magistraților cu sprijinul unui grup de lucru, întrucât...

Siegfried Mureșan, despre propunerea PSD: Când un politician vrea să îngroape o temă, sugerează un grup de lucru

Siegfried Mureșan, despre propunerea PSD: Când un politician vrea să îngroape o temă, sugerează un grup de lucru

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a declarat că, atunci când un politician „vrea să îngroape o temă”, sugerează formarea unui grup de lucru și introduce „cât mai multor proceduri birocratice”. „Adevărul...

Culisele discuțiilor din coaliție. Momentul în care Grindeanu a părăsit ședința

Culisele discuțiilor din coaliție. Momentul în care Grindeanu a părăsit ședința

Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu a declarat, marți, că în ședința coaliției, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a propus un grup de lucru pe reforma pensiilor. În timpul discuțiilor s-a...

Alegeri pentru Primăria Capitalei, pe 7 decembrie. Referendumul pentru pensiile speciale, în aceeași zi. Surse

Alegeri pentru Primăria Capitalei, pe 7 decembrie. Referendumul pentru pensiile speciale, în aceeași zi. Surse

Update. Liderii coaliției de guvernare au stabilit, marți, ca alegerile pentru funcția de primar general al Capitalei să fie organizate pe 7 decembrie, potrivit unor surse politice. Fiecare partid din...

Mihai Tudose: Nimeni nu i-a cerut lui Bolojan să demisioneze. Respingerea pensiilor speciale pare un blat

Mihai Tudose: Nimeni nu i-a cerut lui Bolojan să demisioneze. Respingerea pensiilor speciale pare un blat

Președintele Consiliului Național al PSD, europarlamentarul Mihai Tudose, a declarat, la România TV,  că nimeni nu i-a cerut premierului Ilie Bolojan să plece de la conducerea Guvernului, în contextul respingerii...

Florin Jianu a demisionat din PSD și din Parlament. Motivele invocate de fostul ministru

Florin Jianu a demisionat din PSD și din Parlament. Motivele invocate de fostul ministru

Florin Jianu a anunțat că își încheie activitatea politică, renunțând la toate funcțiile deținute, inclusiv la mandatul de parlamentar, pentru a se întoarce la reprezentarea mediului de afaceri. „Antreprenorii au...

Ce conține al treilea pachet de măsuri fiscale

Ce conține al treilea pachet de măsuri fiscale

Guvernul pregătește al treilea pachet de măsuri fiscale, care urmează să fie asumat în Parlament în următoarea perioadă. Executivul vrea să reducă deficitul bugetar, dar și să ofere mai multă...

Mihai Fifor critică politicile economice ale Guvernului Bolojan: „Are un singur crez: îngheţarea salariilor”

Mihai Fifor critică politicile economice ale Guvernului Bolojan: „Are un singur crez: îngheţarea salariilor”

Mihai Fifor transmite un mesaj tranșant cu privire la direcția în care este condusă România, afirmând că țara se află „în zodia Bolojan”, caracterizată de tăieri, plafonări și politici de...

Campanie electorală din București între nervozitate și frustrare

Campanie electorală din București între nervozitate și frustrare

Cu congresul PSD lămurit, alegerile din București rămân ultima tema politică restantă neclarificată din ciclul electoral trecut. Premierul a anunțat posibilitatea organizării alegerilor, la final de noiembrie sau început de...

Sorin Grindeanu, întâlnire cu președintele Consiliului European. România e un partener responsabil

Sorin Grindeanu, întâlnire cu președintele Consiliului European. România e un partener responsabil

Sorin Grindeanu, a participat la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni (PES) de la Amsterdam, unde a avut întâlniri cu lideri europeni importanți, inclusiv cu președintele Consiliului European, António Costa, premierul Spaniei,...

Daniel Zamfir, mesaj către ministrul Mediului: „Suntem în război, Buzoianu! Nu te las”

Daniel Zamfir, mesaj către ministrul Mediului: „Suntem în război, Buzoianu! Nu te las”

Daniel Zamfir i-a declarat război ministrului Mediului, Diana Buzoianu, după după adoptarea legii care permite reluarea lucrărilor la marile proiecte hidroenergetice blocate de ani de zile. „Suntem în război, Buzoianu!...

Sorin Grindeanu va participa la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni de la Amsterdam

Sorin Grindeanu va participa la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni de la Amsterdam

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu va participa, în perioada 16–18 octombrie 2025, la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni (PES) de la Amsterdam, subliniind că România are nevoie de o Europă...

Sorin Grindeanu și-a stabilit echipa. PSD va avea 20 de vicepreședinți

Sorin Grindeanu și-a stabilit echipa. PSD va avea 20 de vicepreședinți

PSD finalizează pregătirile pentru Congresul din 7 noiembrie, unde Sorin Grindeanu va candida pentru funcția de președinte. Moțiunea sa va fi depusă luni și include o echipă extinsă de conducere,...