romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Vampirii de la Mogoșoaia, povestea bizară a unui bal masonic din 1932

Vampirii de la Mogoșoaia, povestea bizară a unui bal masonic din 1932

În primăvara anului 1932, un bal secret organizat în Palatul Mogoșoaia a stârnit panică, zvonuri și teorii bizare în presa interbelică. Aristocrați, diplomați și masoni ar fi participat la un...

Regina Maria și amantul canadian. Iubirea secretă care a sfidat coroana

Regina Maria și amantul canadian. Iubirea secretă care a sfidat coroana

Povestea secretă dintre Regina Maria a României și locotenentul canadian Joe Boyle, aventurier, spion și confidentul suveranei. O iubire care a sfidat regulile monarhiei și a rămas ascunsă aproape un...

Temperatura medie anuală a crescut în toate orașele României. Bucureștiul, printre cele mai fierbinți capitale europene

Temperatura medie anuală a crescut în toate orașele României. Bucureștiul, printre cele mai fierbinți capitale europene

Temperatura medie anuală din orașele României a crescut constant în ultimii patru ani. Bucureștiul, unde vara s-au depășit frecvent 40 de grade, este astăzi printre cele mai calde capitale din...

România, pe primul loc în UE la accidentele rutiere mortale

România, pe primul loc în UE la accidentele rutiere mortale

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de oameni care mor în accidente rutiere, fiind urmată de Bulgaria. Anul trecut în România au fost înregistrate 78...

Dumitru Dan, românul care a cucerit lumea pe jos. Povestea din spatele recordului

Dumitru Dan, românul care a cucerit lumea pe jos. Povestea din spatele recordului

Povestea lui Dumitru Dan este una dintre acele aventuri care sfidează timpul și memoria colectivă. Acest geograf român a intrat în istorie ca unicul român care a făcut înconjurul Pământului...

Cutremure în Vrancea: două seisme de 4,2 grade, la o oră distanță

Cutremure în Vrancea: două seisme de 4,2 grade, la o oră distanță

Două cutremure cu magnitudinea 4,2 au avut loc sâmbătă dimineață în zona Vrancea, primul la ora 4.19 și al doilea la 5.11, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului...

De ce se retrage Carrefour din România. Analiza motivelor reale

De ce se retrage Carrefour din România. Analiza motivelor reale

Carrefour pregătește retragerea din România, Polonia, Argentina și s-a retras din mai multe țări arabe. Strategia globală a gigantului comercial se accelerează pe fondul presiunilor comerciale și reputaționale. Evenimentul Zilei...

Sine Pudore

Sine Pudore

Motto: Fără rușine nu există virtute, iar fără virtute nu există glorie Seneca, în Scrisorile către Luciliu (Epistulae Morales ad Lucilium), afirma că omul virtuos este acela „care se rușinează...

Șapte suspecți arestați și peste 100 de percheziții în nouă țări, inclusiv România, pentru o fraudă de 48 de milioane de euro din TVA

Șapte suspecți arestați și peste 100 de percheziții în nouă țări, inclusiv România, pentru o fraudă de 48 de milioane de euro din TVA

Parchetul European (EPPO) din München a coordonat o operațiune internațională de amploare pentru destructurarea unei rețele de fraudă în materie de TVA. Șapte persoane au fost arestate, iar în România...

Mircea Lucescu a anunțat lista preliminară pentru partidele cu Bosnia și San Marino

Mircea Lucescu a anunțat lista preliminară pentru partidele cu Bosnia și San Marino

Mircea Lucescu, selecționerul naționalei României, a aunțat azi prima listă, cea preliminară, a jucătorilor pe care îi are în vedere pentru ultimele doup partide din preliminariile Campionatului Mondial din 2026....

Nicușor Dan anunță că România ar putea impune sancțiuni companiei Lukoil

Nicușor Dan anunță că România ar putea impune sancțiuni companiei Lukoil

Președintele Nicușor Dan a declarat că România ar putea impune sancțiuni companiei Lukoil, după ce subiectul a fost discutat la Consiliul European de la Bruxelles. El a precizat că țara...

Romanian Wolves joacă în Spania cu Castilla y León Iberians, în etapa a treia din Rugby Europe Super Cup

Romanian Wolves joacă în Spania cu Castilla y León Iberians, în etapa a treia din Rugby Europe Super Cup

Selecționata Romanian Wolves întâlnește echipa Castilla y León Iberians, în etapa a treia din Rugby Europe Super Cup. Meciul are loc la Palencia, de la ora 20:00, și este transmis...

Nicușor Dan convoacă două ședințe ale CSAT. Strategia Națională de Apărare și sprijinul pentru Ucraina, priorități majore pentru România

Nicușor Dan convoacă două ședințe ale CSAT. Strategia Națională de Apărare și sprijinul pentru Ucraina, priorități majore pentru România

Președintele Nicușor Dan va convoca două ședințe ale CSAT în luna noiembrie. Prima va aborda producția și achiziția de drone și ajutorul pentru Ucraina, iar a doua va stabili Strategia...

România a primit aprobarea Comisiei Europene pentru a înlocui jalonul privind reducerea GAP-ului de TVA

România a primit aprobarea Comisiei Europene pentru a înlocui jalonul privind reducerea GAP-ului de TVA

România a obținut acordul Comisiei Europene pentru modificarea jalonului privind reducerea GAP-ului de TVA din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel evitând riscul pierderii a până la 1...

România, o salină Praid, mai mare. Programul europeano-român „spolierea tăcută”

România, o salină Praid, mai mare. Programul europeano-român „spolierea tăcută”

Există în România o specie aparte de tăcere. Nu e tăcerea rușinii, nici a compasiunii, ci tăcerea calculată, răsplătită, tăcerea care protejează, nu care meditează. O tăcere instituționalizată. Așa s-a...

Masacrul din Odessa, 23 octombrie 1941: O pată rușinoasă în istoria Armatei Române

Masacrul din Odessa, 23 octombrie 1941: O pată rușinoasă în istoria Armatei Române

Masacrarea evreilor din Odessa, o pată rușinoasă pe istoria politică și militară românească. Dictatorul pro-nazist Ion Antonescu a acționat după modelul nazist, rasist al „curățării terenului”. Odessa, „o victorie à...

Peste jumătate dintre părinții din România discută zilnic cu copiii lor despre utilizarea rețelelor sociale. Mulți sunt nepregătiți. Studiu

Peste jumătate dintre părinții din România discută zilnic cu copiii lor despre utilizarea rețelelor sociale. Mulți sunt nepregătiți. Studiu

Un nou studiu național realizat de World Vision România în parteneriat cu TikTok arată că, deși 51% dintre părinții din România discută zilnic cu copiii lor despre utilizarea rețelelor sociale,...

Tensiuni între România și Bulgaria privind podurile peste Dunăre. Suntem acuzați că blocăm extinderea infrastructurii

Tensiuni între România și Bulgaria privind podurile peste Dunăre. Suntem acuzați că blocăm extinderea infrastructurii

Vicepremierul bulgar Grozdan Karadjov acuză România că obstrucționează planurile de extindere a infrastructurii peste Dunăre, inclusiv construcția de noi poduri și feriboturi. În replică, Sofia anunță investiții în terminalul intermodal...

România acoperă integral consumul de gaze al Republicii Moldova prin interconectorul Iași–Ungheni

România acoperă integral consumul de gaze al Republicii Moldova prin interconectorul Iași–Ungheni

Republica Moldova. Exporturile de gaze naturale din România către Republica Moldova au crescut semnificativ în ultima săptămână, atingând în prezent capacitatea maximă a interconectorului Iași–Ungheni și acoperind integral consumul de...

Unde se trăiește cel mai sănătos în Europa. România, la coada clasamentului

Unde se trăiește cel mai sănătos în Europa. România, la coada clasamentului

Datele Eurostat arată că, deși femeile din Uniunea Europeană au o speranță de viață mai mare decât bărbații, acest avantaj nu se traduce neapărat într-o viață petrecută în condiții bune...