procuror

Procuror este un magistrat din cadrul Ministerului Public (Parchetul) care are rolul principal de a reprezenta interesele generale ale societății și ale legii în justiție.

Spre deosebire de un judecător, care este neutru și decide în cauze, procurorul este cel care:

Conduce și supraveghează activitatea de urmărire penală. Procurorul investighează infracțiunile sesizate, coordonează activitatea organelor de cercetare penală (Poliția) și strânge probele necesare.

Decide asupra trimiterii în judecată. După finalizarea anchetei, procurorul decide dacă probele sunt suficiente pentru a formula rechizitoriul și a trimite un inculpat în fața instanței de judecată.

Susține acuzarea în fața instanței. În timpul procesului, procurorul reprezintă acuzarea, argumentând vinovăția inculpatului și solicitând aplicarea legii.

Veghează la respectarea legii. Procurorul asigură respectarea drepturilor cetățenilor pe tot parcursul procesului penal.

Procurorii sunt organizați ierarhic sub autoritatea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv în structuri specializate precum DIICOT și DNA.

CSM a avizat numirea lui Codrin-Horațiu Miron la conducerea DIICOT

CSM a avizat numirea lui Codrin-Horațiu Miron la conducerea DIICOT

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a acordat marți aviz favorabil propunerii formulate de ministrul Justiției pentru numirea procurorului Codrin-Horațiu Miron în funcția de procuror-șef al Direcției de...

Cine este Cristina Chiriac de la DNA Iași, propusă pentru funcția de procuror general al României

Cine este Cristina Chiriac de la DNA Iași, propusă pentru funcția de procuror general al României

Cristina Chiriac, actual procuror-șef al Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, este propunerea ministrului Justiției, Radu Marinescu, pentru funcția de procuror general al României. Nominalizarea vine în contextul în care mandatele actualilor...

Gill-Julien Grigore-Iacobici, candidat la funcția de procuror-șef adujunct la DIICOT: „Ne putem folosi de AI”

Gill-Julien Grigore-Iacobici, candidat la funcția de procuror-șef adujunct la DIICOT: „Ne putem folosi de AI”

Gill-Julien Grigore-Iacobicі, candidat pentru funcţia de procuror-şef adjunct la DIICOT, a spus că procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se vor putea folosi, în anumite...

Bogdan Pîrlog s-a înscris la concursurile pentru conducerea Parchetului General și a DIICOT. Procurorul, sancționat în repetate rânduri

Bogdan Pîrlog s-a înscris la concursurile pentru conducerea Parchetului General și a DIICOT. Procurorul, sancționat în repetate rânduri

O neconcordanță din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, actul normativ pe baza căruia sunt numiți procurorii-șefi ai marilor parchete, arată că accesul la o funcție de conducere la...

Cum l-a scăpat procurorul de condamnare pe interlopul Alexandru Găină, acuzat de omor la comandă

Cum l-a scăpat procurorul de condamnare pe interlopul Alexandru Găină, acuzat de omor la comandă

În 2025, Curtea de Apel București a dat sentința definitivă în dosarul în care Alexandru Găină era acuzat de Parchet că a comis asasinatul la comandă și l-a împușcat pe...

Parchetul General, răspuns la declarațiile Laurei Deriuș: Procurorul General nu i-a făcut nicio propunere de avansare profesională 

Parchetul General, răspuns la declarațiile Laurei Deriuș: Procurorul General nu i-a făcut nicio propunere de avansare profesională 

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a reacționat, sâmbătă, la declarațiile făcute de procurorul Laura Deriuș. „Procurorul General nu s-a întâlnit în nicio conjunctură cu doamna...

Furtună politică după un interviu TV. Ce a spus procurorul general al Arizonei despre ICE

Furtună politică după un interviu TV. Ce a spus procurorul general al Arizonei despre ICE

O declarație făcută recent de procurorul general al statului Arizona, Kris Mayes, într-un interviu televizat, a generat dezbateri publice legate de aplicarea legilor statului privind autoapărarea și de modul în...

Voineag despre acuzațiile Recorder: Nemulțumiri ale unor tineri pensionari

Voineag despre acuzațiile Recorder: Nemulțumiri ale unor tineri pensionari

Procurorul-șef al DNA, Marius Voineag, a oferit primele declarații după acuzațiile lansate în documentarul Recorder, catalogându-le drept „frustrări ale unor tineri pensionari” și subliniind că cifrele reale demonstrează contrariul: lupta...

Alina Bica, sfaturi pentru viitorii procurori. Ce anume trebuie să știe; punctul 3, cel mai important

Alina Bica, sfaturi pentru viitorii procurori. Ce anume trebuie să știe; punctul 3, cel mai important

Alina Bica este din ce în ce mai activă pe contul ei de tiktok acolo unde dă sfaturi juridice și nu numai. Fostul procuror șef al DIICOT are acum câteva...

Procuror militar, sancţionat cu tăierea salariului. Ordinul pe care l-a ignorat

Procuror militar, sancţionat cu tăierea salariului. Ordinul pe care l-a ignorat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis definitiv, luni, menţinerea sancţiunii disciplinare prin care procurorului militar Bogdan Ciprian Pîrlog i-a fost redus salariul cu 10% pe o perioadă...

Proprietarul barului din Crans-Montana recunoaște: Ușă de serviciu era încuiată în timpul incendiului. Exclusiv

Proprietarul barului din Crans-Montana recunoaște: Ușă de serviciu era încuiată în timpul incendiului. Exclusiv

Jacques Moretti, cetățeanul francez care deține barul Constellation din stațiunea elvețiană Crans-Montana, a declarat anchetatorilor că o ușă de serviciu a localului fusese încuiată pe dinăuntru chiar în noaptea tragediei...

Radu Marinescu, despre revocarea procurorului-șef de la DNA: Poate fi făcută doar pe bază de probe

Radu Marinescu, despre revocarea procurorului-șef de la DNA: Poate fi făcută doar pe bază de probe

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a precizat că mandatul lui Marius Voineag se apropie de final și că timpul nu ar permite o procedură de revocare, afirmând că revocarea procurorului șef...

Actul de acuzare. Analiza detaliată a acuzațiilor de narcoterorism împotriva lui Nicolás Maduro. EXCLUSIV

Actul de acuzare. Analiza detaliată a acuzațiilor de narcoterorism împotriva lui Nicolás Maduro. EXCLUSIV

Evenimentele dramatice din primele zile ale anului 2026, culminând cu încarcerarea lui Nicolás Maduro Moros în Brooklyn, reprezintă deznodământul unei investigații federale extinse pe parcursul a mai bine de două...

Administratorii fostului complex turistic Ferma Dacilor, trimiși în judecată sub control judiciar

Administratorii fostului complex turistic Ferma Dacilor, trimiși în judecată sub control judiciar

Administratorii fostului complex turistic „Ferma Dacilor” din Tohani, județul Prahova, distrus de un incendiu care a avut loc în a doua zi de Crăciun, în urmă cu doi ani, incident...

Șefa CAB denunță atacuri politice asupra independenței magistraților: Se vrea slăbirea puterii judecătorești

Șefa CAB denunță atacuri politice asupra independenței magistraților: Se vrea slăbirea puterii judecătorești

Șefa Curții de Apel București, Liana Arsenie, a făcut noi declarații legate de presupusele presiuni din justiție. Ea a povestit că procuroarea DNA, Elena Greu, i-ar fi cerut să dea...

Judecătorul Laurențiu Beșu a confirmat că a fost ofițer la DGPI: Nu văd care ar fi problema

Judecătorul Laurențiu Beșu a confirmat că a fost ofițer la DGPI: Nu văd care ar fi problema

Judecătorul Laurențiu Beșu a recunsocut, în declarații făcute presei, că a fost ofițer de informații la DGPI, cunoscută ca fostul „doi și un sfert”, informație care a fost omisă din...

Judecătorul Laurenţiu Beşu, din documentarul Recorder, a cerut CSM să fie numit procuror

Judecătorul Laurenţiu Beşu, din documentarul Recorder, a cerut CSM să fie numit procuror

Judecătorul Laurenţiu Beşu, care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder, nu mai vrea să activeze la o instanță și solicită CSM să lucreze ca procuror în Giurgiu, potrivit site-ului CSM....

Fost procuror, audiat în dosarul afaceristului Bogos: Am redactat doar o schiță de denunț

Fost procuror, audiat în dosarul afaceristului Bogos: Am redactat doar o schiță de denunț

În dosarul DNA Iași privind rețeaua de traficanți de influență în favoarea omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, procurorii l-au audiat recent pe Vasile Doană, fost procuror militar în PICCJ...

Veaceslav Platon, fără bani, iar Viorel Morari, lipsit de dreptul la ultimul cuvânt. Sentinţa în privinţa fostului şef de la Procuratura Anticorupţie

Veaceslav Platon, fără bani, iar Viorel Morari, lipsit de dreptul la ultimul cuvânt. Sentinţa în privinţa fostului şef de la Procuratura Anticorupţie

Republica Moldova. După un proces de judecată, care a durat aproape cinci ani, Judecătoria Chişinău a pronunţat sentinţa prin care Viorel Morari, fostul şef al Procuraturii Anticorupţie, a fost găsit...

Procuror handicapat, care nu ştie nici el exact ce handicap are

Procuror handicapat, care nu ştie nici el exact ce handicap are

Deunăzi, mă aflam prin Deva, admirând, a câta oară, de pe bulevardul principal, cetatea din vârful Dealului Cetăţii (cum să-i spună altfel) alături de un vechi şi drag prieten din...