Procurorul din Caraș-Severin știa că nu mai avea dreptul să poarte arma. Ce s-a întâmplat în noaptea de 9 august

Procurorul din Caraș-Severin știa că nu mai avea dreptul să poarte arma. Ce s-a întâmplat în noaptea de 9 august

Procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin reținut după incidentul produs într-un local din comuna Ribița, județul Hunedoara, ar fi știut că permisul său de port-armă fusese anulat cu trei zile înainte de eveniment. Informația apare în ordonanța de reținere, care reconstruiește cronologia incidentului, potrivit Mediafax.

Procurorul avea permisul de port-armă anulat

Conform actului de urmărire penală, IPJ Caraș-Severin – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a decis anularea permisului de port-armă la 27 iulie 2026. Procurorul ar fi fost informat oficial despre această măsură la 6 august 2026.

Cu toate acestea, în noaptea de 8 spre 9 august, magistratul s-ar fi prezentat la terasa unui local public din comuna Ribița având asupra sa un pistol letal. Anchetatorii precizează că arma era un Walther, seria FBC 3400, calibru 9×19. Bărbatul ar mai fi avut asupra sa un cuțit și un spray iritant-lacrimogen.

Incidentul ar fi început la ora 02:48, când procurorul ar fi intrat pe terasa unui local aflat în apropierea intersecției DN 76 cu DJ 795. În acel moment, în incintă se aflau aproximativ 100 de persoane.

În jurul orei 03:00, polițiștii i-ar fi cerut să se legitimeze. Potrivit ordonanței, acesta ar fi refuzat să prezinte actele, ar fi devenit recalcitrant și ar fi ridicat tonul, provocând nemulțumire în rândul persoanelor aflate în local.

Procurorul, urmărit de polițiști

Ulterior, procurorul ar fi fugit, iar polițiștii ar fi pornit după el. În timpul urmăririi, acesta ar fi folosit spray-ul iritant-lacrimogen asupra agenților Cotoc Cantemir Cosmin și Năriță Răzvan.

Faptele sunt cercetate, între altele, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și două infracțiuni de ultraj.

parchet Caras-Severin

parchet Caras-Severin / foto: https://renasterea.ro/

Polițiștii ar fi reușit în cele din urmă să îl ajungă și să îl imobilizeze. Anchetatorii susțin că, în acel moment, procurorul ar fi tras cu pistolul pe care îl deținea fără drept. Incidentul este investigat și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de armă fără drept.

În plus, procurorul este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, având în vedere că permisul său de port-armă fusese deja anulat.

Magistratul, urmărit penal

La 9 august, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a magistratului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Potrivit ordonanței, probele și indiciile strânse în anchetă i-au determinat pe procurori să considere că există elemente care indică săvârșirea faptelor pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

Măsura reținerii a intrat în vigoare la 9 august, ora 23:55, și este valabilă până la 10 august, ora 23:54.

Ancheta continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.