RCA pentru trotinetele electrice. Ce spune legea și unde apar problemele

RCA pentru trotinetele electrice. Ce spune legea și unde apar problemeleTrotinete electrice. Sursă foto: Freepik

Asigurarea RCA pentru trotinetele electrice continuă să ridice semne de întrebare, pe fondul unor prevederi legislative care, în prezent, lasă loc de interpretări, susține Dan Rotaru, managing partner al Segway Ninebot România. Acesta a discutat despre situația asigurărilor pentru trotinete cu Radu Preda, în podcastul „Picătura de business”, difuzat pe evz.ro și pe canalul de Hai România.

Cu ce neclarități se confruntă conducătorii de trotinete electrice

Dan Rotaru susține că principala problemă vine din suprapunerea unor prevederi din legislația RCA cu regulile prevăzute de Codul Rutier.

„În momentul acesta, din punctul meu de vedere, atât personal, cât și ca distribuitor de un brand de trotinete electrice în România, după ce am studiat legislația în vigoare, am concluzionat că este o confuzie”, a declarat Dan Rotaru.

Potrivit lui Rotaru, modificările aduse legislației RCA în decembrie 2025 au introdus anumite trotinete electrice în categoria vehiculelor pentru care poate apărea obligația de asigurare. În același timp, Codul Rutier tratează separat trotineta electrică și stabilește condiții privind viteza maximă constructivă.

„Avem două legi care merg acum în paralel, dar care nu duc în același punct”, a explicat reprezentantul Segway Ninebot România.

O problemă tot mai des întâlnită în rândul celor care aleg acest mijloc de transport

El a arătat că problema devine și mai complicată atunci când este analizată situația unei trotinete care depășește limita de viteză prevăzută de Codul Rutier.

„Dacă nu ai voie cu ea pe drumurile publice, rezultă că nu ai nevoie de RCA. Deja aici aveam o confuzie”, a spus Dan Rotaru.

RAR nu omologhează trotinetele electrice obișnuite

O altă problemă identificată de invitatul lui Radu Preda este legată de omologare. Rotaru a relatat că a solicitat un punct de vedere de la Registrul Auto Român în privința trotinetelor electrice.

„Am spus: omologăm trotinete electrice? Și au spus: nu omologăm trotinete electrice”, a afirmat acesta.

Situația este diferită în cazul vehiculelor cu două roți care au loc pentru șezut. Acestea pot intra în categoria mopedelor și sunt supuse procedurilor specifice de omologare.

În cazul trotinetelor electrice obișnuite, lipsa unei proceduri similare complică inclusiv problema documentelor necesare pentru identificarea vehiculului și, implicit, pe cea a asigurării.

Radu Preda și Dan Rotaru

Radu Preda și Dan Rotaru. Sursa foto: Captură video

Problema verificării în trafic

Radu Preda a ridicat și problema verificării în trafic. O trotinetă poate avea mai multe moduri de funcționare, iar viteza maximă poate varia în funcție de model și setări.

Dan Rotaru susține că, în cazul trotinetelor moderne, verificarea vitezei maxime constructive nu este la fel de simplă precum în cazul unui autoturism.

„Poți să-ți dai seama dacă te-a pus să studiezi ce model este, dar nu în intersecție, pe stradă. Trebuie să deschizi, să citești, să vezi manualul”, a explicat el.

Acesta mai spune că modelele comercializate de companie pentru utilizarea pe drumurile publice sunt limitate la 25 km/h.

Modificarea Codului Rutier ar putea clarifica situația

În opinia lui Dan Rotaru, legislația rutieră trebuie pusă în concordanță cu prevederile referitoare la RCA, iar autoritățile trebuie să stabilească și norme clare de aplicare.

„Codul rutier trebuie să fie modificat și adus în concordanță cu ce este acolo și trebuie făcute niște norme de aplicare”, a spus acesta.

Radu Preda a atras atenția că problema nu este doar dacă utilizatorul poate cumpăra o poliță RCA, ci și ce se întâmplă dacă acesta nu o are și este implicat într-un incident.

„Problema este ce se întâmplă dacă nu faci RCA”, a punctat moderatorul podcastului.

Dan Rotaru susține că RCA-ul ar trebui să protejeze persoana păgubită

Deși atrage atenția asupra neclarităților legislative, Dan Rotaru consideră că existența unei asigurări RCA pentru trotinete ar fi justificată.

„Din punctul meu de vedere, personal, da”, a răspuns el atunci când a fost întrebat dacă trotinetele electrice ar trebui să aibă RCA.

Motivul este legat în special de eventualele pagube provocate unor terți.

„E mică, dar ești la 25 la oră cu tine pe ea, adică masă plus masă. Și dacă dai impact într-o Tesla, de exemplu, unde dacă ți-a îndoit bara trebuie să schimbi nu știu cât”, a explicat Rotaru.

El a subliniat că RCA-ul ar trebui să protejeze în primul rând persoana care suferă prejudiciul.

„Protejează, în primul rând, păgubitul”, a spus Dan Rotaru.

Dan Rotaru cere o dezbatere publică

Acesta consideră că soluția ar trebui căutată printr-o discuție la care să participe toate părțile implicate: utilizatori, poliție, autorități, asigurători și comercianți.

„Mi-ar plăcea să se facă o dezbatere publică și o întâlnire publică la care să participe utilizatorii, poliția, legiuitorul, cei care fac RCA și cei care comercializează trotinete”, a declarat el.