procuror

Procuror este un magistrat din cadrul Ministerului Public (Parchetul) care are rolul principal de a reprezenta interesele generale ale societății și ale legii în justiție.

Spre deosebire de un judecător, care este neutru și decide în cauze, procurorul este cel care:

Conduce și supraveghează activitatea de urmărire penală. Procurorul investighează infracțiunile sesizate, coordonează activitatea organelor de cercetare penală (Poliția) și strânge probele necesare.

Decide asupra trimiterii în judecată. După finalizarea anchetei, procurorul decide dacă probele sunt suficiente pentru a formula rechizitoriul și a trimite un inculpat în fața instanței de judecată.

Susține acuzarea în fața instanței. În timpul procesului, procurorul reprezintă acuzarea, argumentând vinovăția inculpatului și solicitând aplicarea legii.

Veghează la respectarea legii. Procurorul asigură respectarea drepturilor cetățenilor pe tot parcursul procesului penal.

Procurorii sunt organizați ierarhic sub autoritatea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv în structuri specializate precum DIICOT și DNA.

Dosarul fostului șef Anticorupție, pe ultima sută de metri. Ce pedeapsă riscă Viorel Morari și când vine sentința

Dosarul fostului șef Anticorupție, pe ultima sută de metri. Ce pedeapsă riscă Viorel Morari și când vine sentința

Republica Moldova. Dosarul penal pe numele fostului şef de la Procuratura Anticorupţie, Viorel Morari, este aproape de finalitate. Fostul procuror şi avocaţii săi au prezentat ultimele pledorii. Iar instanţa a...

Ion Iliescu și confiscarea puterii. Evenimentul Istoric. Video

Ion Iliescu și confiscarea puterii. Evenimentul Istoric. Video

Într-un interviu incisiv, găzduit de Dan Andronic și Mirel Curea, fostul procuror militar Cătălin Ranco Pițu demontează versiunea oficială a evenimentelor din 1990, catalogând mineriada din iunie drept un act...

Autorităţile de la Chişinău au reacţionat la o anchetă EvZ. Un procuror şef, sancţionat

Autorităţile de la Chişinău au reacţionat la o anchetă EvZ. Un procuror şef, sancţionat

Exclusiv. Republica Moldova. Şeful interimar al Procuraturii Taraclia, Alexandru Sorocean, a fost sancţionat disciplinar pentru că a refuzat să părăsească locuinţa pe care a vândut-o şi a încasat banii. Sancţionarea...

Hoț de bijuterii alergat pe străzi, prins de un trecător. Pradă de 300.000 lei

Hoț de bijuterii alergat pe străzi, prins de un trecător. Pradă de 300.000 lei

Individul a dat lovitura în Timișoara. A intrat în magazin. A cerut să vadă mai multe inele si brățări. Vânzătoare i-a arătat toate bijuteriile pe care așa-zisul client voia să...

Fostul procuror Gheorghe Popovici, anchetat de DNA pentru obținere de foloase necuvenite

Fostul procuror Gheorghe Popovici, anchetat de DNA pentru obținere de foloase necuvenite

DNA a început urmărirea penală pentru abuz în serviciu în dosarul fostului procuror Gheorghe Popovici. În 6 februarie 2025, DNA a dispus începerea urmăririi penale în Dosarul nr. 23/2/P/2025 pentru...

Scandal în Justiție. Procurorul Nicolae Cuzi, acuzat că a mușamalizat un caz de viol, arestat preventiv

Scandal în Justiție. Procurorul Nicolae Cuzi, acuzat că a mușamalizat un caz de viol, arestat preventiv

Procurorul Nicolae Cuzi, acuzat și reținut pentru distrugerea de probe într-un caz de viol, a fost arestat preventiv la solicitarea procurorilor de la Parchetul instanței supreme, prin decizia Curții de...

Fosta primăriță condamnată pentru tentativă de omor asupra unui ex-procuror a cerut strămutarea

Fosta primăriță condamnată pentru tentativă de omor asupra unui ex-procuror a cerut strămutarea

Zile grele pentru un fost primar din Bihor. Livia Bârlău a fost primar mai multe mandate în comuna Brusturi. Dar și director de școală, în aceeași comună. Acum se află...

Fost prim procuror, „abonat” la acțiuni disciplinare. A citat magistrați din CSM și IJ într-un dosar de braconaj

Fost prim procuror, „abonat” la acțiuni disciplinare. A citat magistrați din CSM și IJ într-un dosar de braconaj

Procurorul Ioan Bene a pus "ieșirile din decor" pe seama  medicaţiei greşite pe care o lua. Medicație prescrisă pentru a-și gestiona stresul. În octombrie 2024, la un control pshihiatric, făcut...

Magistrat prins sub influența unor substanțe interzise la volan

Magistrat prins sub influența unor substanțe interzise la volan

Procurorul Horia Tiugan de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 este primul magistrat din țară care a fost depistat pozitiv la consum de substanțe interzise în timpul condusului....

Uciderea unui femei însărcinate în 9 luni. Cum l-a ajutat Evenimentul zilei pe procurorul Marian Nazat să-l prindă pe criminal

Uciderea unui femei însărcinate în 9 luni. Cum l-a ajutat Evenimentul zilei pe procurorul Marian Nazat să-l prindă pe criminal

În urmă cu câteva zile mă pregăteam să scriu un text ca o legătură cu oribila crimă din cartierul Cosmopolis. Vroiam să reamintesc că fapta comisă de dezaxatul acela, Robert...

„Secretul” de la Procuratura Anicorupţie. Fost procuror general, învinuit de îmbogăţire ilicită, scos de sub urmărire penală. Video

„Secretul” de la Procuratura Anicorupţie. Fost procuror general, învinuit de îmbogăţire ilicită, scos de sub urmărire penală. Video

Exclusiv. Republica Moldova. Igor Popa, fostul procuror general adjunct în perioada guvernării oligarhului Vladimir Plahotniuc, a scăpat de dosarul în care era învinuit de îmbogăţire ilicită. Deşi a fost un...

Fost procuror DNA Oradea, numit la șefia Secției Urmărire Penală din Parchetul Curții de Apel

Fost procuror DNA Oradea, numit la șefia Secției Urmărire Penală din Parchetul Curții de Apel

Procurorul  Cosmin  Pantea va ocupa această poziție începând cu 1 iulie 2025. Mandatul său la conducerea Secției Urmăriri Penale a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea este de...

La şcoală, cu maşina Procuraturii Generale. Video

La şcoală, cu maşina Procuraturii Generale. Video

Republica Moldova. Un automobil aflat în serviciul conducerii Procuraturii Generale este folosit ilegal, zi de zi, cu excepţia weekendului, pentru transportarea copilului unui procuror la un liceu privat din Chişinău....

Scandal la Curtea Penală Internațională. Procurorul-șef se retrage, după acuzațiile angajatelor

Scandal la Curtea Penală Internațională. Procurorul-șef se retrage, după acuzațiile angajatelor

Procurorul-şef al Curţii Penale Internaţionale, Karim Khan, a decis să se retragă din funcţie până când ancheta privind acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit va ajunge la final, a anunţat instanţa...

Procuror bihorean, fost șef de Parchet, suspendat a doua oară din funcție

Procuror bihorean, fost șef de Parchet, suspendat a doua oară din funcție

Hotarârea a fost luată azi de Secția pentru procurori în materie disciplinară  a Consiliului Superior al Magistraturii. Decizia s-a luat la propunerea Inspecției Judiciare. Aceasta  îl cercetează disciplinar pe procurorul...

Prejudicii şi scuze pentru un fost şef de la Procuratura Generală. Câţi bani ar putea primi inculpatul Ruslan Popov

Prejudicii şi scuze pentru un fost şef de la Procuratura Generală. Câţi bani ar putea primi inculpatul Ruslan Popov

Republica Moldova. Ruslan Popov, fost procuror general adjunct în perioada guvernării socialiştilor conduşi de Igor Dodon, este pe cale de a se căpătui, împreună cu familia, cu 650.000 de lei...

Polițistul Bota cere să fie rejudecat. Acuză că denunțătorul ar fi fost șantajat

Polițistul Bota cere să fie rejudecat. Acuză că denunțătorul ar fi fost șantajat

Polițistul Adrian Bota vrea să fie rejudecat. Tribunalul Bihor a respins  ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de polițistul sătmărean. Adrian Bota a atacat sentința prin care a fost condamanat...

Decizia ÎCCJ, în cazul procurorului șef care a cerut protecția poliției într-o acțiune imaginară

Decizia ÎCCJ, în cazul procurorului șef care a cerut protecția poliției într-o acțiune imaginară

Înalta Curte a suspendat judecarea contestației fostului prim-procuror a Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, Bihor. Hotarârea instanței supreme, dată pe 30 aprilie, e definitivă. Procuror, suspendat din funcție. "Comportament...

Ponta, pe vremea când era sărac și umbla cu Tico: Eram mândru de el

Ponta, pe vremea când era sărac și umbla cu Tico: Eram mândru de el

Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a avut o tinerețe mai puțin privilegiată decât s-ar putea crede. Fostul premier a povestit despre experiențele sale din Franța, unde a lucrat...

Emil Boc nu vrea să plece la Curtea Constituțională. Primarul Clujului vrea să își finalizeze mandatul

Emil Boc nu vrea să plece la Curtea Constituțională. Primarul Clujului vrea să își finalizeze mandatul

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că nu a existat nicio discuție despre o posibilă plecare la Curtea Constituțională, subliniind că își dorește să își finalizeze mandatul. „Nu înțeleg...