Dosarul în care fostul procuror Emilian Eva contestă condamnarea definitivă, amânat pentru verificări ANP
- Mihai Popescu
- 27 aprilie 2026, 12:43
Emilian Eva. Sursa foto: Arhiva EVZDosarul în care fostul procuror Emilian Eva contestă efectele condamnării definitive primite în 2023 a fost amânat de Tribunalul București. La termenul din 22 aprilie 2026, instanța a dispus efectuarea unor verificări în baza de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor cu privire la petentul-condamnat.
Noul termen de judecată a fost stabilit pentru 20 mai 2026.
Emilian Eva, condamnat definitiv pentur luare de mită
Cauza îl vizează pe fostul procuror Emilian Eva, condamnat definitiv în mai 2023 de Înalta Curte de Casație și Justiție la 2 ani și 11 luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, operațiuni financiare incompatibile cu funcția și fals în declarații.
Fostul procuror din Dosarul ICA încearcă printr-o contestație la executare să modifice efectele condamnării definitive.
Prin hotărârea definitivă din 2023, fostul procuror a fost obligat și la plata unei amenzi penale de 12.000 de lei, a primit un termen de supraveghere de 4 ani, a fost obligat să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunității și i-au fost interzise unele drepturi.
Instanța a mai dispus confiscarea a 13 tablouri, precum și a sumelor de 18.400 de euro și 2.700 de lei.
Emilian Eva, acuzat că a clasat un dosar de corupție
Judecătorii au stabilit că Emilian Eva a primit mită în legătură cu deciziile pe care le lua în calitate de procuror, inclusiv pentru clasarea unui dosar de corupție. De asemenea, instanța a reținut că acesta a efectuat operațiuni de comerț incompatibile cu funcția de magistrat și că a comis fals în declarația de avere.
În urma condamnării penale definitive, Emilian Eva a fost exclus din magistratură în iulie 2023.
Contestația la executare a fost depusă de Eva la Tribunalul București în 6 noiembrie 2025. Fostul procuror a invocat o hotărâre prealabilă pronunțată de Înalta Curte în septembrie 2025, susținând că una dintre faptele pentru care a fost condamnat — operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția — nu ar mai întruni elementele constitutive ale infracțiunii.
Prin cererea formulată, Eva a solicitat înlăturarea pedepsei pentru această infracțiune, recalcularea pedepsei rezultante, reindividualizarea termenului de supraveghere, revocarea confiscării speciale și restituirea unor bunuri confiscate.
Fostul procuror a mai cerut actualizarea evidențelor și a cazierului și a invocat o excepție de neconstituționalitate.
Tribunalul București a respins contestația la executare
În 15 ianuarie 2026, Tribunalul București a respins contestația la executare ca neîntemeiată și l-a obligat pe Emilian Eva la plata a 600 de lei cheltuieli judiciare.
Instanța a apreciat atunci că Eva încearcă, în realitate, să rediscute fondul condamnării definitive prin intermediul unei contestații la executare. Tribunalul a arătat că această procedură nu este o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, ci un mijloc tehnic folosit doar pentru probleme legate de executarea pedepsei.
Tribunalul a mai reținut că hotărârile prealabile pronunțate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au rolul de a clarifica interpretarea legii pentru viitor, nu de a produce efecte retroactive asupra unor condamnări definitive.
Emilian Eva a contestat decizia Tribunalului București
Emilian Eva a contestat decizia Tribunalului București la Curtea de Apel București. În 25 martie 2026, CAB a admis contestația pentru un viciu procedural: la judecarea cauzei de la Tribunal participase un procuror DNA, deși trebuia să participe un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Curtea de Apel București a desființat integral sentința și a trimis dosarul înapoi la Tribunalul București, pentru rejudecare.
CAB nu s-a pronunțat asupra argumentelor de fond invocate de fostul procuror, ci doar asupra problemei de procedură. Curtea a stabilit, totodată, că Tribunalul București trebuie să se pronunțe și asupra excepției de neconstituționalitate ridicate de Emilian Eva.
După revenirea cauzei pe rolul Tribunalului București, dosarul a primit termen la 22 aprilie 2026, însă judecata a fost amânată pentru verificări în baza de date ANP. Următorul termen este stabilit pentru 20 mai 2026.